Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul
Rezultate de la 1 la 15 din 17

Subiect: Povestiri adevarate

  1. #1
    Ilia Avatar
    Ilia este offline Utilizator Copacel roditor
    Data inscrierii
    noiembrie 2007
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    609

    Implicit Povestiri adevarate

    Intre a stii cu mintea (ratiune) si a stii cu sufletul (constienta)

    Joi seara, un copil frumos la care tin tare mult, pe care nu-l mai vazusem de-o vreme (cam doua luni) si pe care-l primesc de fiecare data cu bratele larg deschise, s-a cuibarit in imbratisarea mea si mi-a spus : "acum sunt bine, insa mi-a fost tare rau, am fost atat de jos, am gustat disperarea si mi-a otravit toate simturile, n-a fost prima data, insa acum, a fost asa cumplit, am crezut ca nu ma mai pot aduna si mai bine cedez".
    Copilul frumos a fost risipit, valurile lui n-au mai gasit malul, s-a abandonat in adancimile interiorului lui scufundandu-se vertiginos, s-a izbit de esenta a tot si respirand parfumul, s-a reantregit.
    Era cuprins de ale mele brate si a mea inima se topea in focul iubirii si tremura in regretul ca n-am fost chemata, n-am stiut, n-am fost acolo, sa-l sprijin, sa-l incurajez, sa-l tin de mana macar.
    Celulele erau pline caci inima mea fabrica lacrimi ce strabateau zidul gros, dansau in incercarea de a scapa din colturi de ochi ; il priveam pe copilul frumos cu fiecare strop ce-mi compunea fiinta si-atunci privirea lui s-a scaldat in privirea mea si lacrimi ii tremurau la colturi de ochi si cu petale de inimi deschise, imi spuse simplu, "multumesc !"
    Ajunsa acasa, in linistea noptii, retraiam acel moment frumos si ca un click am stiut altfel, am stiut cat de dor ii este lui Dumnezeu sa-l chemam cand ne doare, cand suntem in impas, cand nu stim incotro s-o apucam, cat de drag ii este sa ne tina de mana, sa ne imbratiseze, sa ne mangaie, sa ne oblojeasca ranile, sa ne ajute sa pasim, numai sa vii acasa.
    Mintea mea era multumita de mult ca e logic sa fie asa, e drept, e frumos, e maret,e divin, dar am simtit vreodata cu caldura inimii asta ? Am trecut mai departe de simturile mele, pe fir ca sa descopar ca ele sunt parte dintr-un intreg, sau m-am multumit sa le traiesc ca si cum eu sunt intreg ?
    In plapanda mea scanteie de iubire, am simtit ca as fi facut tot ce pot ca sa ajut acel copil frumos daca ma chema, in infinita iubire a lui Dumnezeu, nici mintea, nici simtirea, nici experienta, nici imaginatia umana nu este capabila sa inteleaga cate poate sa faca daca-L chemi.
    Iti multumesc copil frumos!

    pentru Rami
    15.11.2008
    Ilia
    Ultima editare de Ilia : 16 nov 2008 la 12:58
    Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi. T.Arghezi

  2. #2
    Ilia Avatar
    Ilia este offline Utilizator Copacel roditor
    Data inscrierii
    noiembrie 2007
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    609

    Implicit Re: Povestiri adevarate

    Trei caini apara curtea lui nea Stamate, gospodar din Calinesti, Arges.
    Ii caut cu privirea, unul in dreapta, de statura mijlocie, roscat, agitat, se spanzura-n lant, verific instinctiv, pare in regula, lant gros, bine prins; altul in stanga, mare, latos, gri cu alb, sta pe loc, ma priveste atent si latra gros ; il caut pe-al treilea, in fata, putin la stanga, in copac,…… nu, nu se poate, refresh, in fata, putin la stanga, langa copac, dupa copac, nimic, in copac - mic, negru, pufos, ochi ageri….., pene.
    O stancuta crescuta de pui in preajma cainilor a invatat sa latre si-i iese tare bine.
    La un semn si-o vorba de-ale lui nea Stamate, cainii inteleg ca strainul este acceptat de stapan si se retrag in casutele lor, e dimineata si cam ger.
    Ma apropii, il stiu glumet pe nea Stamate, asa ca ma uit in copac dupa un aparat mic de inregistrare. Nu mai e indoiala, vizibil iritata, stancuta latra.
    Rade nea Stamate si-mi povesteste despre ocaziile pe care i le da stancuta in a observa cum se astern in ordine : indoiala, curiozitatea, mirarea si veselia pe chipul celor care pasesc in curtea sa.
    Mai nea Stamate, eu as monta o camera ascunsa
    Stancuta latra iar.
    Nu este ea caine, insa se straduieste sa para, bine ca n-a-nvatat sa si muste

    Morala : toti oamenii sunt la fel diferenta consta in ce se straduieste fiecare sa para.

    03.12.2008
    Ilia
    Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi. T.Arghezi

  3. #3
    padme este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    iunie 2008
    Posturi
    491

    Implicit Re: Povestiri adevarate

    frumoase povesti ! si cea cu animale este foarte amuzanta !
    si eu am cunoscut un caine care se credea gaina !
    am vazut un documentar despre un cercetator care a facut experimente legate de comportament cu un pui de cimpanzeu si copilul sau. a trebuit sa renunte la cimpanzeu intrucat copilul prelua comportamentul cimpanzeului, insa acesta din urma a suferit foarte mult si nu s-a putut readapta intrucat el se credea om ! plus copii abandonati crescuti de animale, in general de caini si care preiau comportamentul acestora, asta e trist !

  4. #4
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Re: Povestiri adevarate

    ---------- Forwarded message ----------
    From: Dorian Ardei <dorian.ardei@gmail.com>
    Date: Thu, Dec 11, 2008 at 9:32 PM
    Subject: hmmm
    To: floare <cameliaradu@gmail.com>


    deci azi a dat din nou masina peste ea. mi se RUPE sufletul, sormea nu o primeste in curte, marog mai sunt doi catei acolo. am pus anunt pe net si raid, poate nu sufi pe net, dar acum m-am gandit la tine si cei carora le pasa. uite povestea, scrisa de nevasta-mea!



    "A aparut dintr-odata pe strada mea, cu doi puiuti pe care-i proteja, dar fugarita de toata lumea. Eram singurul care a primit-o sa stea pe teritoriul din fata curtii. As fi poftit-o inauntru dar mai am doi caini si curtea e déj&#224; prea mica chiar si pentru ei. Mi-a ramas de-atunci fidel paznic de incredere in fata curtii, in semn de apreciere pentru putinul totusi pe care am putut sa i-l ofer, un loc sub pomul de la poarta si 3 mese pe zi. I-am improvizat o casuta peste drum, dar ea prefera sa stea in vant si ploaie dar sa fie mai aproape de mine. Asa ca nu se dezlipeste din poarta. Timpul a trecut si un pui a disparut iar altul a murit chiar sub ochii ei, calcat de o masina al carui sofer probabil nici nu s-a sinchisit sa atinga frana. Tot in fata curtii mele. Ca si un om, privirea ei ascunde acum cu greu toate sacrificiile prin care a trecut tanjind dupa putina atentie si iubire, daruind in schimb tot sufletul si devotamentul ei. Eu inca sper sa pot sa fac si eu ceva pentru ea si sa-i gasesc acel stapan care sa-i ofere un loc cald intr-o curte si in inima lui. Catelusa e castrata si am tratat-o de curand de o raceala din cauza ca sta in ploaie. Va rog sa cititi macar povestea ei care e ca a unui om trecut prin viata si prin multe greutati. Pana la urma, de ce nu, exista o mare asemanare. Si ca orice om, la orice varsta, merita si ea o sansa. Iar daca nu aveti dumneavoastra posibilitatea, poate cunoasteti pe cineva care are la randul lui nevoie de un suflet care sa se bucure de fiecare data cand intra pe poarta. Cu bine v-am scris aceste randuri, din partea mea si a &#171; fetitei &#187; din poza. "

    dorian.ardei@gmail.com

    0720 077453 ; 0744 407282

    PS Ma ofer sa-i asigur eu hrana, dar sa nu ma dai de gol la nevasta



    poop,

    cu speranta,

    Dorian




    =============================

    din pacate nu ma pricep sa pun si fotografiile(
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  5. #5
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit un semnal de alarma acest "experiment" cu josua bell... ca multe altele...

    Washington – Statia de Metro, într-o dimineață friguroasă din ianuarie 2007. El a cântat șase bucăți de Bach, timp de aproximativ 45 de minute. În acest timp, circa 2 mii de oameni au trecut prin stație, cei mai mulți dintre ei în drum spre locul de muncă.

    După 3 minute de când începuse să cânte, un om de vârstă mijlocie a realizat că violonistul era muzician. El și-a încetinit ritmul și s-a oprit pentru câteva secunde, apoi a pornit grăbit pentru a-și îndeplini programul.

    4 minute mai târziu violonistul a primit primul său Dolar: o femeie a aruncat banii în șapcă și, fără oprire, a continuat să meargă.

    Peste 6 minute, un tânăr s-a lipit de perete să-l asculte, apoi și-a privit ceasul și a repornit grăbit..

    Peste 10 min, un băiețel de 3 ani s-a oprit, dar mama lui l-a tras grăbită în lungul peronului, când puștiul s-a oprit pentru a privi la violonist. În cele din urmă mama și-a împins din greu copilul care a continuat să meargă întorcând capul tot timpul. Această acțiune a fost repetată cu mai mulți alți copii. Fiecare părinte, fără excepție, i-au forțat să se miște.

    Muzicianul a cântat 45 de minute. Doar 6 persoane s-au oprit și au rămas pentru o vreme. Aproximativ 20 i-au dat bani, dar au continuat să meargă în ritmul lor normal.
    A colectat în total 32 de dolari.

    După 1 oră, a terminat de cântat și s-a așternut tăcerea. Nimeni nu a observat. Nimeni nu a aplaudat și nici nu a existat vreo recunoaștere.

    Nimeni nu a știut acest lucru, dar a fost violonistul Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni din lume. El a cântat una dintre cele mai complicate piese scrise vreodata, cu o vioară în valoare de 3,5 milioane de dolari. Cu două zile înainte, Joshua Bell avusese un concert cu casa închisă la un teatru din Boston, unde valoarea medie a unui bilet fusese de 100 dolari.
    Aceasta este o poveste adevarata. Concertul Joshua Bell, incognito în stația de metrou, a fost organizat de "Washington Post", ca parte a unui experiment social despre percepție, gust și prioritățile oamenilor. Întrebările ridicate: într-un loc comun, într-un mediu și la o oră inadecvată, putem percepe frumusețea? Ne oprim pentru a o aprecia? Am recunoaște talentul într-un context neașteptat?

    O posibilă concluzie a acestui experiment ar putea fi:
    Dacă nu avem un moment pentru a ne opri și a asculta cântând pe unul dintre cei mai buni muzicieni din lume, una din cea mai bună muzică scrisă vreodată, cu unul dintre cele mai valoroase instrumente .... de cât de multe alte lucruri frumoase ne lipsim?

    [media]http://www.youtube.com/watch?v=DvlTuBnpKpc[/media]
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  6. #6
    padme este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    iunie 2008
    Posturi
    491

    Implicit Re: Povestiri adevarate

    super tare faza !

  7. #7
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Re: Povestiri adevarate

    Citat Citat din padme Vezi post
    super tare faza !
    dap


    trist dar adevarat... nu ni se intimpla deseori ca in goana noastra zilnica spre nicaieri sa trecem nepasatori/absenti pe linga oameni/lucruri/intimplari fara sa auzim/sa vedem/sa ne miram/sa intelegem? ba bine ca nu... de parca am fi teleghidati, condusi de o mina nevazuta, zi de zi, pe acelasi drum, fara sa vedem nimic in jurul nostru...
    de ce?
    Ultima editare de Camelia : 25 ian 2009 la 14:41
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  8. #8
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Re: Povestiri adevarate

    .Numai un om de valoare recunoaste calitatile celuilalt.
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  9. #9
    Ilia Avatar
    Ilia este offline Utilizator Copacel roditor
    Data inscrierii
    noiembrie 2007
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    609

    Implicit Re: Povestiri adevarate

    Citat Citat din Camelia Vezi post
    .Numai un om de valoare recunoaste calitatile celuilalt.
    Frumoasa "povestirea" ca sa cadreze topicului, presupun ca este si adevarata (in sensul participativ, traire personala)
    Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi. T.Arghezi

  10. #10
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Re: Povestiri adevarate

    Citat Citat din Ilia Vezi post
    Frumoasa "povestirea" ca sa cadreze topicului, presupun ca este si adevarata (in sensul participativ, traire personala)
    eu asa cred. ca exemplu, vezi atitudinea fata de cris. ea nus ce are cu mine, habar nu am, dar eu chiar cred ca e o persona deosebita. cu bune si cu rele, chiar face parte dintre personele interesante.
    si nu e singura.
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  11. #11
    Ilia Avatar
    Ilia este offline Utilizator Copacel roditor
    Data inscrierii
    noiembrie 2007
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    609

    Implicit Re: Povestiri adevarate

    "Depaseste criza personala!

    Referitor la atitudine, am sa povestesc despre doi porcusori.
    Niste cercetatori studiau asemanarile modului in care functioneaza creierul la porc si la om. Ei au folosit intr-o serie de experimente un porcusor stresat (sa-i spunem “Stressy”!) si un porcusorul bucuros si optimist (sa-i spunem “Felix”!).
    Stressy a fost asezat pe o platforma ridicata la cca un metru de sol, in forma de cruce, avand in lateral pereti de plexiglas. Doua extremitati opuse ale platformei au pereti de plexiglas pe margini dar nu si in capete, iar celelalte doua sunt inchise si pe margine si in capete. Ceea ce avea sa se intample este uimitor: Stressy a inceput sa tipe de frica si a inceput sa alerge haotic intre capetele inchise ale “labirintului” fara a se opri in zona de mijloc pentru a observa si celelalte doua cai de acces si - eventual - pentru a le explora. Cum s-a comportat Felix in aceeasi situatie? A inceput sa exploreze pas cu pas intregul teritoriu, sigur pe el, calm si curios. In cele din urma - a ajuns si la una dintre iesiri. Prima concluzie: starile si atitudinile nepotrivite te “orbesc”; iti afecteaza capacitatea de a judeca clar si de a vedea solutiile situatiei, iti blocheaza resursele interioare.
    Un al doilea experiment a urmarit sa compare mai ales invatarea si capacitatea de memorare. Cercetatorii s-au folosit in acest sens de un bazin rotund care avea intr-o parte o platforma. Platforma nu era situata nici in centru dar nici lipita de peretele bazinului. Ea era destul de mica si se afla sub nivelul apei, astfel incat sa nu fie vizibila de un porcusor ce ar fi inotat dar - in cazul in care ar fi fost gasita – ar fi putut sa-i ofere sprijin si ragaz, astfel incat porcusorul sa nu mai fie nevoit sa inoate. Porcii sunt niste inotatori foarte buni.
    Ce a facut Felix? Felix a guitat de placere si a inceput sa exploreze sistematic fiecare particica din peretele bazinului si din bazin. Se misca intr-un singur sens, in cercuri concentrice, dinspre perete spre centru micsorand putin cate putin raza cercului. In cele din urma a ajuns si la platforma, s-a urcat pe ea si s-a oprit privindu-i pe cercetatori. Dupa o jumatate de ora, experimentul a fost reluat cu acelasi porcusor. De aceasta data, din prima secunda dupa ce a fost lasat in apa, Felix s-a indreptat direct catre platforma. Experimentul a fost reluat dupa inca 10 minute si a aratat aceeasi reactie prompta.
    Ce s-a intamplat cu Stressy?? A intrat in panica. Tipand, a tot inotat incercand zadarnic sa iasa pe unde fusese pus in bazin de catre cercetatori. Peretele era insa prea inalt. Dupa ceva timp, a inceput sa inoate haotic. Nu-si mentinea nici o directie si nici un sens anume. Intr-un tarziu, a trecut printre perete si platforma fara sa-si dea seama. Cand era aproape extenuat a gasit si el platforma. Depusese foarte mult efort si tremura de frica. Ceea ce este trist e faptul ca, la reluarea experimentului, s-a comportat la fel. Stressy nu invatase!
    Esenta celor spuse pana acum este urmatoarea: in situatii de criza avem de facut doua demersuri, unul orientat spre interior, unul orientat spre exterior. Primul se refera la schimbarea modului de a percepe criza, schimbarea modului de a gandi. Al doilea se refera la schimbarea modului de a actiona, schimbarea manierei de raspuns – pentru a minimiza si, in timp, a reduce si rasturna efectele. Altfel spus, criza este momentul sa ne reinventam.

    Despre perseverenta (sau puterea picaturilor)

    N-am sa vorbesc despre picaturile chinezesti, desi principiul este acelasi. Am sa povestesc o intamplare personala.
    Intr-o zi de week-end, ma ridic de la computer si plec in bucatarie. Voiam sa beau apa. Am luat cana cu tot cu lingura care se afla in ea si am pus-o sub gura tevii curbate de la chiuveta. Am dat drumul cu destul de multa forta probabil, din moment ce un jet puternic de apa a inceput sa curga in cana si apoi sa ma stropeasca. Lingura, fiind asezata cu fata in sus, trimitea aproape toata apa afara. Dar nu chiar pe toata! Foarte, foarte putina apa (cateva picaturi!) ramanea – totusi – in cana.
    Ce s-a intamplat mai departe?
    Dupa un timp, poate 10-15 secunde, apa s-a adunat putin cate putin in cana, astfel incat nivelul ei a ajuns sa impiedice lingura sa directioneze apa in afara. Acele cateva picaturi izbite de peretii canii se acumulasera si creasera in timp o masa critica, exact indeajuns cat sa modifice sistemul.
    Care este concluzia?
    Oricat de mici ar fi actiunile tale intr-o directie, ele se acumuleaza si reusesc in cele din urma sa modifice realitatea in sensul dorit de tine. La inceput foarte putin, apoi de tot, facand ca viata ta sa se transforme."

    Extrase din articolul „Depaseste criza personala!” de Octav Dafinoiu
    Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi. T.Arghezi

  12. #12
    stroeloretta este offline Utilizator Mugurel
    Data inscrierii
    august 2008
    Posturi
    122

    Implicit Re: Povestiri adevarate

    http://www.scribd.com/doc/3354866/Mi...Piteti-Romania a-ti auzit de asociatia de psihologie transpersonala?

  13. #13
    danutz87smen este offline Utilizator Banat Samanta
    Data inscrierii
    aprilie 2010
    Posturi
    2

    Implicit Re: Povestiri adevarate

    foarte frumos!!!
    Ultima editare de danutz87smen : 26 apr 2010 la 10:24

  14. #14
    pasarea_phoenix este offline Utilizator Samanta
    Data inscrierii
    iulie 2009
    Locatie
    Bucuresti
    Posturi
    53

    Implicit Re: Povestiri adevarate

    Urmam cursurile de inforenergetica ce se tineau in apropierea Spitalului Fundeni. Ca sa ajung mai repede din locul de unde ma lasa autobuzul, trebuia sa strabat mare parte din spital, o portiune semnificativa trecand printr-un parculet din incinta acestuia pe unde, sincer, imi era cam teama sa trec,singurul motiv fiind acela ca acolo se strangeau multi caini la gramezile de gunoi depozitate, numai ca era singura posibilitate de a taia drumul cat mai drept. Stiam din departare daca acei caini erau capabili sa atace sau pur si simplu erau indiferenti, asa ca pentru securitatea mea personala cercetam din departare daca parculetul este sigur sau nu iar daca totul era in regula, chiar daca pierdeam 2-3 minute imi placea foarte mult sa privesc pomii, sa le admir minunatele flori, sa ascult cantul pasarilor. Inca din primele zile ma obisnuisem sa am "pacienti" printre caini. Pur si simplu veneau la mine, se lungeau in fata mea si asteptau sa pun palmele acolo unde chiar ei imi aratau ca au probleme. Le citeam in ochi bucurie, "recunoastere" si necesitate. Necesitatea de a le da ceea ce ei aveau nevoie. Evident, nu le-am refuzat niciodata "doleantele" din contra vorbeam cu ei pentru ca stiam ca ma inteleg, ca putem comunica. Si cu toate ca eram obisnuita si incepusem sa-mi spun, razand, in sinea mea, in fiecare zi de curs, ca mai intai trebuie sa-mi vad pacientii, o anumita intamplare, totusi m-a uimit si-mi aduc aminte de ea cu drag si astazi.
    Era o zi destul de innorata, razele de soare spargeau norii ce se inversunau sa acopere cerul, vantul adia usor, iar eu strabateam acelasi drum, printre pomi, privind cu frunzele tremura usor la mangaierea vantului. Din departare am vazut un caine alb-murdar cum statea chiar in mijlocul drumului, fix, fara sa se miste. M-am incordat putin de teama sa nu fie unul cu chef de "cearta", dar, am continuat sa merg. Apropiindu-ma, am observat la mica distanta un puisor, probabil puiul ei, cu boticul lungit pe asfalt. Cainele, nemiscat, ma privea cand pe mine cand pe pui asa ca am grabit pasul sa vad ce se intampla cu atat mai mult cu cat nu am simtit urma de violenta, ci, din contra am simtit altceva. Am simtit ca si cum as fi asteptata si asta chiar nu-mi venea sa cred. M-am aplecat asupra puiului si mi-am dat seama ca era bolnav. Burtica prea umflata, nemiscarea lui m-au facut sa cred, initial, ca a murit, dar, scancetul usor si faptul ca, cu greu, si-a deschis ochisorii si m-a privit, m-au facut sa sper. Sa sper ca poate ii voi fi de folos. Asa ca fara sa ma gandesc ca e atat de murdar si posesor de microbi, am facut ceea ce stiam ca pot si trebuie sa fac. Fiind eu in timpul tratamentului, observ cum cainele matur incepe sa se agite, sa devina nervos, dar, nu ma privea pe mine. Atunci ma uit in stanga si vad un caine de dimensiuni impresionabile cum alearga nervos spre mine si incepe sa latre, cu cat se apropia tot mai nervos. Am simtit cum pielea pe spate mi se zbarleste, cum teama incepe sa ma cuprinda, dar, am continuat tratamentul, mi-am spus: "Fie ce o fi". Intr-o clipa, mama puisorului a inceput si ea sa latre, dar, la cainele agresiv, pe niste tonalitati ce m-au mirat in acele momente. Parca ma priveam cum eu, intre cei doi caini, tratand pe altul bolnav sunt subiect de cearta. Brusc, acel caine agresiv s-a oprit in loc, a ascultat ce "spune" mama dupa care si-a lasat coada intre picioare, s-a intors si..dus a fost. Mama puisorului, in tot acest timp, in toata "discutia" purtata cu adversarul nu s-a clintit un centimetru din loc, iar, la incheierea "disputei" a continuat sa priveasca ceea ce fac, ca si cum ar fi fost ceva absolut normal. Totul s-a petrecut intr-un timp mult mai scurt decat mi-a luat mie, acum, sa scriu aceste randuri. La scurt timp, puiutul a ridicat capul, si-a privit mama, a miscat usor, iar aceasta, pur si simplu l-a aducat usor de ceafa si a plecat cu el, nu inainte de a ma privi lung si a da usor din cap ca si cum...mi-ar fi multumit. Desi eram protagonista acestei scene am ramas pe loc cateva secunde bune, eu insami, uimita de cele intamplate.M-am scuturat, mi-am privit palmele acum murdare si am plecat. Chiar nu-mi pasa nici de observatia dnului profesor pentru intarziere - si observatia chiar a venit - si nici de palmele mele murdare. Eram doar multumita, impacata pentru ceea ce am facut si asa ma simt si acum la ceva timp de la aceasta intamplare, numai ca, la urmatoarele chiar nu am mai fost mirata. Am inteles ca, pur si simplu, asa trebuie sa se intample

  15. #15
    Ion Furtuna este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    august 2006
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    2.823

    Implicit Re: Povestiri adevarate

    Citat Citat din pasarea_phoenix Vezi post
    Urmam cursurile de inforenergetica ce se tineau in apropierea Spitalului Fundeni. Ca sa ajung mai repede din locul de unde ma lasa autobuzul, trebuia sa strabat mare parte din spital, o portiune semnificativa trecand printr-un parculet din incinta acestuia pe unde, sincer, imi era cam teama sa trec,singurul motiv fiind acela ca acolo se strangeau multi caini la gramezile de gunoi depozitate, numai ca era singura posibilitate de a taia drumul cat mai drept. Stiam din departare daca acei caini erau capabili sa atace sau pur si simplu erau indiferenti, asa ca pentru securitatea mea personala cercetam din departare daca parculetul este sigur sau nu iar daca totul era in regula, chiar daca pierdeam 2-3 minute imi placea foarte mult sa privesc pomii, sa le admir minunatele flori, sa ascult cantul pasarilor. Inca din primele zile ma obisnuisem sa am "pacienti" printre caini. Pur si simplu veneau la mine, se lungeau in fata mea si asteptau sa pun palmele acolo unde chiar ei imi aratau ca au probleme. Le citeam in ochi bucurie, "recunoastere" si necesitate. Necesitatea de a le da ceea ce ei aveau nevoie. Evident, nu le-am refuzat niciodata "doleantele" din contra vorbeam cu ei pentru ca stiam ca ma inteleg, ca putem comunica. Si cu toate ca eram obisnuita si incepusem sa-mi spun, razand, in sinea mea, in fiecare zi de curs, ca mai intai trebuie sa-mi vad pacientii, o anumita intamplare, totusi m-a uimit si-mi aduc aminte de ea cu drag si astazi.
    Era o zi destul de innorata, razele de soare spargeau norii ce se inversunau sa acopere cerul, vantul adia usor, iar eu strabateam acelasi drum, printre pomi, privind cu frunzele tremura usor la mangaierea vantului. Din departare am vazut un caine alb-murdar cum statea chiar in mijlocul drumului, fix, fara sa se miste. M-am incordat putin de teama sa nu fie unul cu chef de "cearta", dar, am continuat sa merg. Apropiindu-ma, am observat la mica distanta un puisor, probabil puiul ei, cu boticul lungit pe asfalt. Cainele, nemiscat, ma privea cand pe mine cand pe pui asa ca am grabit pasul sa vad ce se intampla cu atat mai mult cu cat nu am simtit urma de violenta, ci, din contra am simtit altceva. Am simtit ca si cum as fi asteptata si asta chiar nu-mi venea sa cred. M-am aplecat asupra puiului si mi-am dat seama ca era bolnav. Burtica prea umflata, nemiscarea lui m-au facut sa cred, initial, ca a murit, dar, scancetul usor si faptul ca, cu greu, si-a deschis ochisorii si m-a privit, m-au facut sa sper. Sa sper ca poate ii voi fi de folos. Asa ca fara sa ma gandesc ca e atat de murdar si posesor de microbi, am facut ceea ce stiam ca pot si trebuie sa fac. Fiind eu in timpul tratamentului, observ cum cainele matur incepe sa se agite, sa devina nervos, dar, nu ma privea pe mine. Atunci ma uit in stanga si vad un caine de dimensiuni impresionabile cum alearga nervos spre mine si incepe sa latre, cu cat se apropia tot mai nervos. Am simtit cum pielea pe spate mi se zbarleste, cum teama incepe sa ma cuprinda, dar, am continuat tratamentul, mi-am spus: "Fie ce o fi". Intr-o clipa, mama puisorului a inceput si ea sa latre, dar, la cainele agresiv, pe niste tonalitati ce m-au mirat in acele momente. Parca ma priveam cum eu, intre cei doi caini, tratand pe altul bolnav sunt subiect de cearta. Brusc, acel caine agresiv s-a oprit in loc, a ascultat ce "spune" mama dupa care si-a lasat coada intre picioare, s-a intors si..dus a fost. Mama puisorului, in tot acest timp, in toata "discutia" purtata cu adversarul nu s-a clintit un centimetru din loc, iar, la incheierea "disputei" a continuat sa priveasca ceea ce fac, ca si cum ar fi fost ceva absolut normal. Totul s-a petrecut intr-un timp mult mai scurt decat mi-a luat mie, acum, sa scriu aceste randuri. La scurt timp, puiutul a ridicat capul, si-a privit mama, a miscat usor, iar aceasta, pur si simplu l-a aducat usor de ceafa si a plecat cu el, nu inainte de a ma privi lung si a da usor din cap ca si cum...mi-ar fi multumit. Desi eram protagonista acestei scene am ramas pe loc cateva secunde bune, eu insami, uimita de cele intamplate.M-am scuturat, mi-am privit palmele acum murdare si am plecat. Chiar nu-mi pasa nici de observatia dnului profesor pentru intarziere - si observatia chiar a venit - si nici de palmele mele murdare. Eram doar multumita, impacata pentru ceea ce am facut si asa ma simt si acum la ceva timp de la aceasta intamplare, numai ca, la urmatoarele chiar nu am mai fost mirata. Am inteles ca, pur si simplu, asa trebuie sa se intample
    Multumesc frumos pentru povestire!
    Mie imi arata ca vi s-a intamplat o initiere adevarata, care v-a aratat ca puteti sa va invingeti teama si temerile rationale, atunci cand lasati sa se manifeste iubirea si compasiunea, cand lasati Scanteia Divina din dumneavoastra sa se manifeste. Astfel de experiente raman adanc intiparite in structuri si va fi extrem de greu ca ceva sau cineva sa le stearga amprenta.
    Ma bucur fiindca ea arata, inca o data, ca formula "efect placebo" aplicata terapiilor complementare este doar un argument de tip rational menit sa le minimalizeze efectele si importanta. La animale, cu atat mai mult in cazul cainilor vagabonzi, nu se poate invoca efectul placebo, asa cum se face in cazul oamenilor.

    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul

Reguli postare

  • Nu puteti crea subiecte noi
  • Nu puteti posta replici
  • Nu puteti posta atasamente
  • Nu puteti sa va editati postarile
  •