Pagina 5 din 8 PrimulPrimul 12345678 UltimulUltimul
Rezultate de la 61 la 75 din 113
Like Tree8Likes

Subiect: Povestioare cu talc

  1. #61
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    CONCERTUL



    Cand luminile din incapere s-au stins si concertul era pe cale sa inceapa, mama s-a intors la locul ei si a descoperit ca fiul sau disparuse.

    Dintr-o data, cortinele au fost date la o parte si lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scena.

    Ingrozita, mama vazu ca baietelul ei se asezase la claviatura, apasand pe clape si alegand cu grija notele cantecelului „Twinkle,Twinkle Little Star”. In acea clipa, marele maestru pianist si-a facut intrarea in scena, a mers repede la pian si i-a soptit baiatului la ureche: „Nu te opri. Continua sa canti”.

    Apoi, aplecandu-se, Paderewski si-a intins mana stanga si a inceput sa completeze melodia, adaugand partea de bas. Dupa putin timp, si-a intins si mana dreapta, de cealalta parte a baiatului si a adaugat un acompaniament cursiv. Impreuna, batranul maestru si tanarul ucenic au transformat o situatie ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasa, intr-o experienta extraordinar de creativa. Cei din public au fost atat de fascinati, incat nu si-au putut aminti ce a mai cantat marele maestru dupa aceea. Si-au amintit doar de piesa clasica: „Twinkle, Twinkle Little Star”.

    Poate ca asa stau lucrurile si cu Dumnezeu. Ceea ce poti realiza doar de unul singur este putin probabil ceva demn de a fi retinut. Ne dam silinta sa fim cat mai buni, dar rezultatele nu sunt întotdeauna o muzica frumoasa si armonioasa. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vietii noastre poate fi cu adevarat frumoasa.

    Data viitoare cand iti propui sa faci lucruri marete, asculta cu atentie. S-ar putea sa auzi vocea Maestrului, cum iti sopteste la ureche: „Nu te opri. Continua sa canti”.

    Fie sa-i simti bratele in jurul tau si cum te ajuta sa-ti transformi micile încercari in adevarate capodopere. Tine minte, Dumnezeu nu ii cheama pe cei pregatiti, ci mai degraba, ii pregateste pe cei „chemati”.

    Viata se masoara mai exact prin vietile pe care le atingi, si nu prin lucrurile pe care le dobandesti.

    Fie ca Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa fie mereu alaturi de tine! Si tine minte:
    „Nu te opri. Continua sa canti”.
    Ultima editare de Camelia : 21 aug 2008 la 14:33
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  2. #62
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    BUNATATEA VIETII


    *** Traducerea filmului: Bunatatea vietii

    Cu toate ca sunt atat de multe lucruri pentru care sa ne facem griji,
    Exista cu mult mai multe lucruri pentru care sa fim recunoscatori.

    Desi bunatatea vietii poate fi uneori umbrita,
    Ea nu poate fi subapreciata.

    Pentru fiecare act necugetat, destructiv
    Sunt mii de acte mici, tacute de dragoste, bunatate si compasiune.

    Pentru fiecare persoana care vrea sa faca rau
    Sunt multi, multi altii care isi dedica vietile pentru a ajuta si a vindeca.

    Este o bunatate in viata care nu poate fi negata.

    Uita-te cu atentie la cele mai magnifice peisaje si la cele mai mici detalii,
    Pentru ca bunatatea intotdeauna va straluci.

    Bunatatea vietii nu are limite.
    Creste mai abundent cu fiecare noua incercare.
    Cu cat experimentezi si apreciezi mai mult bunatatea vietii,
    Cu atat este mai mult de trait.

    Chiar si cand vantul rece bate
    Si lumea pare acoperita de o umbra cetoasa,
    Bunatatea vietii exista.

    Deschide-ti ochii, deschide-ti inima,
    si vei vedea ca bunatatea este peste tot.

    Desi bunatatea vietii pare uneori ca sufera esecuri,
    Ea intotdeauna indura.

    Pentru ca, in momentele intunecate, devine foarte clar ca viata este o comoara fara de pret.
    Si asa bunatatea vietii devine si mai puternica datorita tocmai acelor lucruri care i s-au opus.

    Cu timpul, cand frica iti va disparea pentru totdeauna
    Vei afla ca bunatatea vietii a fost mereu la un moment distanta.

    La urmatorul colt
    In fiecare moment
    Bunatatea vietii e gata sa te surprinda si sa te incante.

    Lasa bunatatea vietii sa iti atinga spiritul si sa iti calmeze gandurile.
    Si apoi imparte norocul tau cu altii.

    Findca bunatatea vietii creste tot mai minunata de fiecare data cand este daruita.

    Cu toate ca problemele in mod constant striga dupa atentie
    Si conflictele apar sa urle si mai tare,
    Bunatatea vietii devine mai puternica in liniste si pace, cu mai mult rost si semnificatie decat inainte.
    Ultima editare de Camelia : 21 aug 2008 la 14:35
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  3. #63
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    A fost odata un rege tanar, care fu prins odata intr-o lupta cu armatele imparatiei vecine.

    Monarhul imparatiei vecine ar fi putut sa-l omoare imediat, dar gandindu-se poate la tineretea prizonierului ii oferi libertatea, cu o singura conditie: ca in decurs de un an regele cel tanar sa afle raspunsul la o intrebare dificila si sa aduca raspunsul in anul urmator, chiar in ziua in care a pierdut batalia.

    Intrebarea era: "Ce vor cu adevarat femeile?"

    O asemenea intrebare poate sa incurce chiar mintile cele mai cunoscatoare din regat, gandi tanarul rege, care stiu atunci ca a primit o sarcina imposibila. Acceptand totusi provocarea pentru ca n-avea incotro, el pleca cu promisiunea ca se va intoarce cu raspunsul, sau se va pregati sa moara exact peste un an.

    Ajuns acasa el lua personal la intrebari toate femeile din regat, de la printese pana la bucatarese si prostituate, apoi intreba preoti, intelepti, tarani, cersetori, chiar si mascariciul curtii fu rugat sa-si dea cu parerea. Nimeni insa nu putu sa dea un raspuns satisfacator.

    Mai ramasese doar o vrajitoare - Muma Padurii - o faptura urata, stirba si cocosata care traia intr-o padure, inconjurata de animalele si farmecele ei. Regele stia ca vrajitoarea ii va cere un pret exorbitant, dar ziua cand trebuia sa dea raspunsul era atat de aproape incat el se gandi ca nu mai are practic nimic de pierdut. Vrajitoarea ceru in schimbul raspunsului ca regele sa se casatoreasca cu ea.

    Regele accepta alianta cu inima grea si gandind la propria infrangere, dar dincolo de interesul personal el gandi atunci ca este mult mai important sa se afle neaparat raspunsul la acea intrebare la care n-a putut raspunde nimeni. Raspunsul pe care vrajitoarea i-l dadu era ca "Ceea ce doreste o femeie cel mai mult este sa decida ea insasi ce face cu viata ei".

    Monarhul tarii vecine vazu corectitudinea raspunsului primit, si din ziua aceea intre cele doua tari se instaura o pace si o prietenie trainica.

    Intre timp, la palatul tinarului rege se faceau pregatiri de nunta. Fiind o persoana de o integritate deosebita, el se purta frumos cu viitoarea sotie si ii asigura tot ce avea nevoie pentru viata impreuna, vorbindu-i intotdeauna cu multa rabdare, bunatate si respect. In dimineata zilei in care urma sa aiba loc nunta, el intra in camera ei, aducandu-i in dar un minunat buchet de flori.

    Dar spre surpriza lui, in locul unei vrajitoare urate, il astepta o fata de o frumusete orbitoare, imbracata in cea mai splendida rochie de mireasa. Regele intreba cum de s-a schimbat astfel...iar ea raspunse ca vrajitoarele sunt maestre in ale Transformarii, si jumatate din timp de acum inainte ea va avea aspectul de Muma Padurii, iar cealalta jumatate ea va arata frumoasa ca Zana Florilor .

    Fata ii spuse iarasi ca el are dreptul sa aleaga in care din cele doua aspecte si-ar dori sa apara ziua, si in care isi doreste sa apara noaptea. Grea dilema pentru tanarul mire, care, indragostit pana peste cap dintr-o singura privire, ar fi vrut sa mearga cu ea oriunde, si sa o arate intregii lumi ...dar pe de alta parte, desigur, tare ar fi vrut sa imbratiseze si noaptea in intimitatea iubirii, tot pe sotia cea frumoasa.

    Ce alegere credeti ca a facut in final tanarul rege?

    Nobilul rege raspunse viitoarei sale sotii ca... o va lasa pe ea sa decida ce face cu viata ei.Si ce s-a intamplat mai departe? Fata incepu sa rada, si-i spuse regelui ca daca alegerea este a ei, atunci ea vrea sa fie si ziua si noaptea tot Frumoasa si Buna, de dragul Iubirii unui Om atat de bun.

    Sursa: http://vnigama.blogspot.com
    Ultima editare de Camelia : 21 aug 2008 la 14:36
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  4. #64
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    PALATUL SUFLETULUI
    Palatul sufletului are o mulțime de încăperi. Fiecare cameră are farmecul, misterul și parfumul ei unic. Prin multe dintre ele au trecut, sau chiar s-au stabilit, persoane care, de-a lungul anilor, au lăsat daruri spirituale, unii chiar punându-și amprenta prezenței, modelând stiluri și decorațiuni interioare.
    Există însă și spații nevizitabile, sufocate între pereți tapetați cu indiferență, spații care păstrează scheletele luptelor interioare, ale dramelor și întrebărilor fără răspuns, și chiar ciornele corigențelor emoționale. Când intrăm uneori, sub pretextul de-a aerisi, de fapt aduși de porniri obscure, asemenea acelora care revin la locul crimelor comise, ne împleticim în lanțuri de spaime, ne întâmpină, sadic, urletul de lup al temerilor, ne istovesc himerele traumatice ale confruntărilor tenebroase.
    Viața ne oferă, zgârcit, dreptul sau speranța de a clădi și decora coridoare de lumină, săli, nișe și firide în care stau frumuseți și valori niciodată visate. Pe unele dintre ele le descoperim accidental, altele ne sunt interzise. Din păcate pentru noi, planurile de construcție ale marelui Creator au fost desenate pe hârtia virtuală a imaginației și nu s-au păstrat. Hotărât lucru, un gest deliberat.
    Așa că sufletele sunt, ele însele, o parte din arsenalul ispitelor sădite în calea noastră, bieți muritori, plante din Taina dintâi a cunoașterii, spre a ne face să pornim, din timp în timp, în aventura miraculoasă a explorării vreuneia dintre ele. În mână, ținut strâns, ghemul de lână din care urmează să desfacem, centimetru cu centimetru, firul Ariadnei. Și pornim, cu credința că suntem bine echipați, în expediția interactivă pe care o numim, neîncăpător cuvânt, iubire.
    Ne îndrăgostim, invariabil, de acel unic, sofisticat miracol arhitectonic, iluminat convergent de așteptări și speranțe, care se re-creează permanent în fantasme, și ne cazăm, fără de veste, în noua reședință, dăruind, pe negândite, palatul nostru în schimb. Experiența fascinantă a unui habitat pe care nu dorim să-l părăsim vreodată.
    După o vreme, avem impresia că ne descurcăm pe culoarul principal la fel de bine ca acasă: știm înălțimea treptelor de la scări și densitatea fericirii sau a tristeții din saloane. Dar, în același timp, nu ne putem opri să nu privim, cu omenească îngrijorare, zăvoarele ferecate de pe ultimele uși, pe sub care se strecoară lumina, și pentru ale căror lacăte sperăm să primim sau, de nu, să găsim cheia potrivită.
    Viața curge totuși domol, iar fericirea de a fi acolo amestecă vise cu realități, prevenind mișcarea filmului pentru albume fotografice a căror calitate credem că poate să reziste timpului. Din timp în timp, suflul obișnuinței amenință să stingă flacăra sfeșnicului care ne luminează pașii prin saloane, obligându-ne la bâjbâiala de care ne temeam, și-apoi poate veni și ziua genunchilor juliți pe trepte, ceea ce duce la dorința de a schimba opțiunea de prelungire contractuală. Mai mult, dacă măsurile de întreținere a locuinței se lasă așteptate, ori sentimentele evanescente ale proprietarului vor rezidi intrări, ne vom putea trezi, la fel de fără veste cum am intrat, în stradă.
    Ba se mai poate întâmpla ca printre vizitatorii locului să apară vreo persoană calificată în domeniul arhitecturii de interioare, care să sugereze cumva, proprietarului, o schimbare sumară, ca, de pildă, mutarea unui tablou de pe un perete pe altul, pentru a-l pune, zice el, într-o lumină mai bună. O încercare e pe cale de-a se naște.
    Un ciocan lovește capul unui cui de susținere și … peretele sună a gol. Dintr-odată, suntem confruntați cu speologica revelație a unei descoperiri majore: o imensă încăpere neumblată vreodată de pași sau umbre. Arhitectul, incitat de generozitatea spațiului, începe să-l decoreze. Locatarul de drept, neștiutor de existența acestui loc, de dimensiuni comparabile cu interiorul unei catedrale gotice, nu-i percepe lipsa.
    Bulversat de noua realitate, proprietarul palatului se lasă pradă infatuării și, îndemnat de entuziasmul noului venit, își mută centrul de greutate al preocupărilor în noua zonă de influență.
    Cu timpul, palatul devine un duplex, cu acces separat pentru fiecare din cei doi, fostul chiriaș și arhitectul de talent.
    Aflați în atare situație, la o adevărată intersecție a incursiunii în noi înșine, ne putem întreba: unde începe infidelitatea? Care este punctul de redistribuire a resurselor sentimentale? Cine are în mână capătul pompei de alimentare cu dragoste? Care e ziua fatidică de emitere a cartelelor de rație zilnică pentru atenția față de partener ?
    Și, ca un făcut, tot atunci privirea ni se oprește, ca din întâmplare, pe un poster, care avertizează că în ziua bilanțului vom fi evaluați nu doar pentru faptele bune și rele, ci și pentru absența curajului de a lupta pentru păstrarea unei imense trăiri pe care am îngropat-o în cripta renunțării. Pentru ca….?



    Sursa:
    Palatul sufletului
    Autor-Tristan
    Editura FOR YOU
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  5. #65
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    Maestrul chinez


    Odata un maestru chinez indemnat de intuitie a plecat in tarile occidentale pentru a calauzi cautatori . A inchiriat o sala mare, a organizat pregatirea afiselor si anunturilor dar la ora stabilita , timpul trecea si el nu aparea , sala era aproape plina , 2000 de platitori de bilete, dupa o ora au fost anuntati ca masestrul a avut niste probleme care l-au retinut si va mai intirzia 10 minute ,din cei 1000 care mai erau acum s-au ridicat inca 500, dupa alta jumatate de ora in sala mai erau doar 80 ,deja lumea incepuse sa converseze unii cu altii pe teme de spiritualitate , la un moment dat intra pe scena un batriior chinez cu parul si hainele usor ravasite si cu mersul cam ..impleticit , privirea usor incetosata si un pic euforica , dar inainta , brusc incepu sa cinte ca pentru el un fragment de cintecel in limba natala dar se opri ca sa remarce entuziasmat cit de apetisanta este blonda cu fusta scurta din rindul intii careia i-a facut pe loc o propunere nocturna, dar nu apuca sa termine ultimul cuvint caci in urmatoarea secunda impiedicat cazu lat pe burta .. Dupa minutul in care reusi cu greu sa se ridice in sala mai erau doar 12 persoane.Iar cazu. Imediat la fel de neasteptat se ridica sprinten isi indrepta parul si hainele , privirea ii deveni brusc agera, demna ,lucida, odihnita si anunta pe cei ramasi ca tocmai au trecut testul care le va da dreptul sa asculte invataturile .

    autor necunoscut
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  6. #66
    Ilia Avatar
    Ilia este offline Utilizator Copacel roditor
    Data inscrierii
    noiembrie 2007
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    609

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    Discutie intre doi embrioni umani (gemeni in burta mamei)

    - Si tu crezi in viata de dupa nastere?
    - Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva. Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
    - Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar putea sa arate?
    - Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici. Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.
    - Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
    - Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai altfel decat ne-am obisnuit aici.
    - Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o permanenta inghesuiala, in intuneric.
    - Eu nu stiu exact, cum va fi, daca ne vom naste, dar desigur ca o vom gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
    - Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
    - Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea, nu am fi deloc.
    - Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa ca e evident ca nu exista.
    - Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!


    autor necunoscut
    Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi. T.Arghezi

  7. #67
    Tixti este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    august 2006
    Locatie
    Braila
    Posturi
    450

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    Felicitari. E printre cele mai interesante cugetari pe care le-am citit. Profunda la maxim. Mai asteptam si altele.
    Dumnezeu ne iubeste pe toti

  8. #68
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    http://www.trilulilu.ro/rorien/1a84c2ca5d18cf

    iata textul:

    CA SA FII REGE !

    Ca sa fi rege peste animale
    nu-i cine stie cat.
    Trebuie doar sa fi mai puternic decat ele, si-atat.

    Ca sa fi rege peste pasari…
    este putin mai greu,
    dar fumos.
    Trebuie sa zbori mereu mai inalt decat ele
    si niciodata mai jos.

    Ca sa fi rege peste flori
    trebuie sa suporti la hotare
    maracinii si spinii;
    si, mai ales,
    trebuie sa-nmiresmezi catre lume
    mai mult decat crinii.

    Ca sa fi rege peste instelare
    trebuie sa te-asezi printre luceferi,
    calator spre Orion,
    si,
    reprivindu-te de jos,
    sa fi mai luminos decat oricare.
    Si fara tron.

    Ca sa fi rege peste ape si vant
    trebuie sa-nveti osanale ca ingerii
    si sa le aduci pe pamant:
    alinare pentru lacrima corbilor
    din valea plangerii.

    Ca sa fi rege peste oameni
    este, mai decat toate,
    altceva.
    Trebuie sa traiesti
    si sa mori pentru ei,
    invatandu-i ce inseamna a iubi, a ierta…

    Dar cel mai minunat
    este sa poti fi rege peste tine insuti,
    atunci cand alegi binele
    fie din bucuria altuia,
    fie din plansul tau…

    Si sa incheiem intelept si frumos
    si, mai ales, cum se cuvine:
    incoronarea ta
    o face Christos
    cand mergi pe drumul dinspre Rau spre Bine.
    In clipa aceea, vesnicia te cumpaneste
    Daca vrei sa fi Rege
    alege Binele.
    Hei, grabeste!




    --
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  9. #69
    Ion Furtuna este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    august 2006
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    2.823

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    Patania magarului batran

    Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul si- asa era batran, iar ca fantana, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. El a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei. Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei.
    Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu. Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematand...

    Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati... Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus.

    Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte.

    Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
    1) Curata-ti inima de ura, frica si egoism;
    2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
    3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
    4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
    5) Iubeste mai mult si ...

    scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia.... nu problema.



    primita azi prin Newsletter editura ForYou

    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  10. #70
    Ilia Avatar
    Ilia este offline Utilizator Copacel roditor
    Data inscrierii
    noiembrie 2007
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    609

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    Un grup de discipoli catre Buddha :
    "Maestre, aici in sat traiesc o multime de ermiti si intelectuali care se complac intro continua disputa, unii spunand ca lumea este infinita si eterna, ceilalti ca ea este finita si muritoare ; unii spun ca sufletul moare impreuna cu corpul in timp ce ceilalti ca el traieste etern si asa mai departe. Ce poti sa spui Maestre in ceea ce ii priveste ? "
    Privindui, Buddha le-a raspuns :
    "Candva, demult traia un rege care chemandu-si servitorii le-a spus :
    Adunati-va cu totii, servitori credinciosi, apoi mergeti de strangeti la un loc pe toti oamenii nascuti orbi din imparatie, pentru a le arata un elefant "
    "Prea bine, marite rege" au spus servitotii, dupa care fiecare a plecat spre a indeplini voia regelui lor.

    Cand toti cei nascuti orbi au fost adunati in locul desemnat de rege, acesta a venit in mijlocul lor si le-a spus, " Acesta este un elefant ".Apoi unui orb i-a prezentat capul elefantului, altui orb i-a prezentat trompa, altuia urechea si asa mai departe, spunandu-i fiecaruia ca ceea ce i-a aratat a fost un elefant.

    De fiecare data regele cand prezenta elefantul unui orb, il intreba pe acesta, " Asadar orbule, ai vazut cum arata un elefant ? Spune-mi acum, ce fel de lucru este un elefant ? "

    Cei carora li s-a prezentat capul elefantului au spus ca elefantul este ca o oala. Apoi cei carora li s-a aratat urechea au spus ca elefantul este ca un cos de fructe ; cei carora li s-au aratat coltii de fildes ai elefantului au spus ca elefantul este ca un plug, cei carora li s-au aratat trunchiul elefantului au spus ca elefantul este ca un granar ; cei carora li s-au aratat picioarele au spus ca elefantul este ca si coloana care sustine un templu ; cei carora li s-au aratat coada au spus ca elefantul este ca o perie.

    Apoi toti orbii adunati in aceea piata au inceput sa se imbranceasca si sa tipe, " Asa arata elefantul ! ", " Ba nu, elefantul arata asa ! ", " Ba da! ", " Ba nu! ". In curand lucrurile au scapat de sub control si orbii s-au luat la bataie.

    Apoi maestrul a incheiat, spunand : " La fel sunt si acesti predicatori si intelectuali care vorbesc la nivel teoretic de lucruri pe care ei nu le-au vazut….. Prin ignoranta lor sunt exact ca orbii din povestea cu imparatul : certareti si deformand realitatea intr-un fel sau altul "
    Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi. T.Arghezi

  11. #71
    Ilia Avatar
    Ilia este offline Utilizator Copacel roditor
    Data inscrierii
    noiembrie 2007
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    609

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    COMEDIANUL DE TOT TIMPUL
    deSébastien Fargue

    Această poveste este o ficțiune și nu-l angajează decât pe autorul ei.

    Un comedian , interpretându-și rolul de nobil erou al timpurilor moderne într-un film, începuse să creadă că el este în realitate personajul pe care–l interpreta. El credea că filmul este realitatea vieții lui. Astfel, s-a îndrăgostit de comediana pe care o credea a fi în realitate tovarășa lui, a întors spatele comedianului care juca rolul celui „rău” și s-a împrietenit cu comedianul care era prietenul lui în scenariu, și a purces la salvarea lumii de-adevăratelea.

    Pentru el, foștii lui colegi nu mai erau comedieni, ci personaje reale, uitând că era vorba de un film. El luase astfel, virtualul, filmul, drept realitate, și realitatea vechii sale vieți drept film. Putea astfel să intre într-o lume cunoscută, în care el avea rolul frumos, cu un suculent „happy end”!

    Omul credea cu tărie în aceasta, încât colegii, exasperați, l-au obligat să consulte un psihiatru specialist în dedublările de personalitate. Cu ocazia primei întâlniri, comedianul l-a întrebat pe psihiatru dacă făcea aceasta de mult timp și dacă intenționa să păstreze acest rol și pentru alte filme întrucât îl interpreta foarte bine! La acestea, medicul îi răspunse: „Văd, văd.”, apoi îi recomandă câteva pilule și repaus, pe scurt își făcu meseria.

    Comedianul urmă prescripțiile medicului, convins fiind că pilulele sunt false, și că tocmai trecuse pe la „camera ascunsă”, o farsă bună a prietenilor lui, sau o încercare a celor „răi” de a-l împiedica să salveze lumea!

    Apoi, continuă să creadă în rolul său de erou, să doarmă în decorurile de producție, să convingă pe tovarășa lui (în film) să rămână acolo cu el, etc… (Medicul prescrisese colegilor comedianului să fie cât mai consensuali posibil). În pofida tratamentului și a răbdării pline de bunăvoință a colegilor lui, comedianul a rămas însă complet identificat cu rolul său și încerca necontenit să-i facă pe prietenii lui să întrerupă puțin activitatea lor de comedieni de tot timpul pentru nu știu ce „reality show” televizual (poate o manipulare a celor „răi” care a reușit să-i hipnotizeze pe tovarășii săi), în timp ce lor le rămânea încă lumea întreagă de salvat!

    În final, văzând că pentru moment comedianul rămânea incurabil, psihiatrul a aranjat să fie internat într-un institut specializat. Comedianul crezu că era vorba de o înrolare cu forța într-unul din „reality show” televizuale (încă o manipulare a celor „răi”), și a fost dezamăgit, mai ales atunci când contractul pe care trebui să-l semneze nu menționa nici o retribuire financiară pentru această activitate de actor pentru care de altfel, el nu urmase nici o formare. În plus, aceasta nu se potrivea de loc cu personalitatea lui de erou câștigător!

    Apoi întâlni în acest institut, pe un alt actor care fusese și el angajat cu forța să interpreteze acest rol de intern. Nu îi fusese dată nici o misiune, trebuia să improvizeze, dar știa că este filmat de spioni pentru că zărise mici camere de filmare în toate sălile, inclusiv în grădină!

    Într-o bună zi, în virtutea tratamentului și a terapiei, comedianul a trebuit să revină la evidența că el de fapt delirase în legătură cu faptul că ar fi fost un nobil erou străduindu-se să salveze lumea cât de bine putea. Că ceea ce el credea a fi un film sau o cursă a „celor răi” era adevărata realitate, și că ceea ce lua drept realitate era un film destul de convențional. A putut astfel să se desfacă complet de acest rol vechi care îi „venea la fix” și să revină la consensul general. A putut astfel să-și regăsească prietenii reali și să nu mai fie îndrăgostit de această comediană pe care o credea soția lui „de-adevăratelea”.

    I s-a recomandat tot așa să nu-și mai reia vechea lui ocupație de comedian, pentru a preveni orice eventuală recădere.

    Astfel a devenit grădinar, a regăsit o nouă situație socială, tot ceea ce era mai normal. După toate acestea, el se întreba zi de zi cu privire la rolul lui de ființă omenească. Rolul lui de grădinar îi plăcea, viața lui omenească era aproape echilibrată, cu toate plăcerile sau durerile, era ceva normal!

    Într-o zi, începuse să înțeleagă că tot ceea ce făcea și tot ceea ce era el în această lume în mișcare, era un rol. Că ceea ce credea el a fi realitatea era de fapt un film, o iluzie… Astfel, înțelegea că corpul lui și cu toate simțurile lui erau de fapt ca o cameră biologică autonomă, filmând imaginile, înregistrând sunetele și chiar resimțind și reacționând la situații ca și cum ar fi adevărate.

    Începuse să ia din ce în ce mai mult recul vizavi de ceea ce considera astfel ca pe un film, inclusiv față de tot ceea ce se petrecea în interiorul corpului său și la nivelul gândurilor. Devenea astfel, treptat, spectatorul neutru a tot ceea ce putea percepe, emoții, plăceri sau dureri, de aceeași manieră. Așa încât a fost complet dez-identificat de tot ceea ce era fenomenal. Ajunse la concluzia că tot ceea ce compunea lumea exterioară ca și corpul, gândurile și emoțiile de asemenea, era un film, un mare teatru universal.

    În sfârșit și-a pus întrebarea: „Cine sunt eu?”

    Dar nu ajungea să răspundă la această întrebare, nu numai că răspunsurile rămâneau fragmentare, incomplete, dar făceau parte din film și ele, și erau deci virtuale și non reale. Îi era imposibil să definească ori să dea un nume acestei „prezențe fără formă care percepe, din adâncul lui cel mai profund”, căci aceasta nu era nici un obiect, nici o stare, nici o idee, ci mai degrabă absența a toate acestea, dar ceva care era totuși! Tăcerea interioară a devenit pentru el singurul răspuns valabil la această întrebare; mai mult, aceasta îi ajuta să rămână în pace în fața acestui insondabil mister.

    Omul a concluzionat că tot ceea ce era fenomenal, tot ceea ce apărea în film, în timp sau în spațiu, era iluzoriu, relativ, virtual, „aparent”, fals; și că tot ceea ce nu apărea în film, care rămânea în afara timpului și spațiului, care nu lua nici o formă, în timp ce era tot timpul acolo, era adevărat, real, absolut. Atunci, ce paradox! Adevărul era absența formei, vidul, tăcerea! Și adevărata sa identitate, ceea ce era el cu adevărat, era acest vid, această prezență, acest etern non formulat, non manifestat!

    Pentru o clipă a crezut că recidiva, că redevenea nebun, dar a înțeles că nu era așa, căci de când se dez-identificase de orice lucru, o fericire fără explicație apărea în el, din ce în ce mai des și din ce în ce mai preponderent. Nimic legat de pasiunea exuberantă și angoasantă a fostului său delir. Nu mai suferea, nu mai punea întrebări, viața curgea într-un etern prezent, într-o inexprimabilă plenitudine. El făcea pur și simplu ceea ce avea de făcut pentru satisfacerea nevoilor corpului și vieții sociale, cu ceva distracții la alegere. Constatase chiar că privirea altora s-a schimbat, și că nu mai intra în nici un conflict relațional sau ideologic, ca și cum totul ar fi devenit perfect! Nu-i mai era frică, pentru că știa că această viață era un film amplu, cea mai mare superproducție realizată vreodată; știa că cei răi erau falși răi, și că cei blânzi erau falși blânzi! Că toate rolurile din acest film făceau parte din scenariu, și că fiecare își susținea exact rolul lui pe locul lui, chiar dacă majoritatea actorilor încă credeau că identitatea personajului pe care-l interpretau era adevărata lor identitate!

    El înțelesese că adevărata sa identitate era acest martor fericit al spectacolului, realizând fără să o spună, cel mai mare film turnat vreodată! Prin simpla prezență a acestui martor fericit și tăcut, din această conștiință în stare pură, lucrurile și întâmplările puteau să apară, să existe, apoi să dispară; el era suportul pentru aceasta, arierplanul invizibil. Tot ceea ce era perceput exista datorită lui. El era spectatorul, luând temporar aparența unui comedian, descoperind scenariul clipă de clipă, într-un decor care exista numai pentru că el era conștient de toate acestea. Ce nebunie! Ce minune! Ce bucurie!

    Prietenul nostru a hotărât să păstreze toate acestea pentru el și să nu dezvăluie nimănui nimic, nu voia să fie internat din nou, chiar dacă aceasta era virtual! A continuat pur și simplu să-și interpreteze rolul lui de grădinar, dar știa, în același timp, că nu era vorba decât de un rol temporar, o funcție care îi era atribuită acestui om a cărui formă o avea, pe durata acestei vieți de om.

    Mai târziu a întâlnit persoane care îi puneau întrebări în legătură cu strania lui atitudine de imbecil fericit care nu-l părăsea niciodată. În sfârșit, el a explicat descoperirea sa unora care doreau în mod ciudat și din tot sufletul să găsească această nebunie pe care el o trăia din plin. N-a cunoscut probleme pentru că știa să-și adapteze discursul potrivit diferiților interlocutori, și simțea în mod sistematic, în privința lor, o profundă și blândă bunăvoință. Când i se spunea că avea un mod straniu și periculos de a vedea viața, el răspundea că el este filosof și că conceptele lui nu-l angajau decât pe el, răspuns care îi era acceptat și oamenii îl identificau cu acest rol.

    El era unul dintre singurii care nu se înșelau în acest sens.

    Grădinarul a trăit fericit până la sfârșitul vieții sale, până la sfârșitul timpului de apariție a acestui personaj temporar în marele film al Vieții.

    El n-a murit niciodată, pentru că era însuși principiul vieții și pentru că acest principiu rămâne veșnic prezent, cu sau fără film de privit!
    Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi. T.Arghezi

  12. #72
    Catalin este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    iulie 2006
    Locatie
    Galati
    Posturi
    1.108

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    Explicatia crizei financiare pe intelesul tuturor!!!

    Intr-un satuc de campie, a venit un investitor american , insotit de asistentul lui. A batut la prima usa
    intalnita si i-a spus proprietarului :
    - Uite, eu sunt colectionar de broscute. Daca imi aduci o broscuta, am sa iti dau pe ea 10 euro.

    Taranul a fugit repede in padurea din spatele casei si a luat o broscuta. I-a dat-o investitorului, si-a
    luat cei 10 euro si le-a spus vecinilor despre ce afacere a facut. A doua zi, fiecare taran s-a dus la
    investitor cu cate o broscuta, pe care a vandut-o cu 10 euro.

    Dupa cateva zile, investitorul le-a spus satenilor:
    - Vad ca afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuta am sa va platesc cate 20 de euro.

    Taranii au dat fuga in padure, au cules broscute si le-au predat pentru 20 de euro/bucata, investitorului.

    Dupa alte cateva zile, acesta s-a intors in SUA presat de afacerile de acolo, lasandu-l pe asistentul lui sa
    vina cu broscutele dupa cel mult o saptamana. Inainte de a pleca, le-a spus:
    - Dragii mei, sunt nevoit sa ma intorc urgent in State. Va promit insa ca la intoarcere am sa cumpar de la
    voi broscutele cu 60 de euro bucata.

    Si a plecat, in uralele satenilor fericiti de pleasca ce a dat peste ei. A doua zi, asistentul investitorului a adunat
    satenii si le-a spus:
    - Fratilor, m-am gandit la o afacere pentru voi. Seful meu se va intoarce peste doua saptamani si va va plati cate
    60 de euro/broscuta. Daca vreti, vi le vand eu inapoi pentru 35 de euro bucata, iar voi le veti vinde cu 60. Profitul
    vostru va fi frumusel. Ce spuneti?

    Satenii, s-au adunat la sfat si au decis ca o asa afacere nu mai prind ei degraba. Au pus mana de la mana, s-au
    imprumutat pe la cunoscuti, pe la banci, care pe unde a putut, si au cumparat broscutele inapoi cu 35 de euro bucata.

    Asistentul investitorului a luat banii, a plecat in SUA, iar pe sateni nu i-a mai cautat nimeni, niciodata. Au ramas cu banii
    dati, cu imprumuturi scumpe la banci si fara sa detina niciun activ in plus fata de ceea ce aveau inaintea afacerii.

    Aceasta este povestea crizei , pe intelesul celor care nu au deprins cotloanele businessului bancar

    primit pe email

    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.
    -
    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  13. #73
    Ilia Avatar
    Ilia este offline Utilizator Copacel roditor
    Data inscrierii
    noiembrie 2007
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    609

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    Legenda celor trei ermiți

    Pe o insulă pustie, trăiau odată trei ermiți de o mare pietate. Erau extrem de bătrâni, atât de bătrâni încât nici unul dintre ei nu-și putea aminti vârsta pe care o avea. Aveau bărbi lungi si albe care le ajungeau până la brâu și fețe cu riduri foarte profunde. Sosirea lor pe insulă a fost în urmă cu zeci și zeci de ani, așa încât ei uitaseră tot ceea ce învățaseră înainte de debarcarea lor acolo. Zi de zi, ei se dedicau devoțiunilor lor care, la drept vorbind, constau în repetarea pur și simplu a acestei fraze:

    „ Voi sunteți trei, noi suntem trei – binecuvântați-ne!” (Această rugăciune a ermiților se referă la Taina Sfântei Treimi)

    Cu mare venerație rosteau această rugăciune, de mai multe ori pe zi, întorși spre Răsărit, cu capetele aplecate. Rămâneau în picioare, unul lângă altul, ținându-se de mâini. Cel mai bătrân dintre ei recita cel dintâi, apoi cel mai tânăr și apoi mijlociul:

    „ Voi sunteți trei, noi suntem trei – binecuvântați-ne!”

    Într-o zi un episcop al diocezei începuse o vizită în grupul de comunități religioase de care răspundea, pentru a se asigura că toate respectă canonul Bisericii. Și iată că ajunge în apropierea insulei, care îi era complet necunoscută și care părea pustie. Totuși dă ordin de acostare. Întâmplarea a făcut ca cei trei ermiți să se afle tocmai atunci pe țărm. Aceștia zăriră luxoasa ambarcațiune și pe episcopul în frumoasele lui veșminte. Și se apropiară cu reverență, sărutându-i picioarele. Văzând zdrențele și murdăria lor, episcopul a făcut un pas înapoi, apoi și-a revenit și a făcut asupra fiecăruia dintre ei semnul crucii. Le-a spus să se ridice și a început să-i chestioneze, dorind să știe de unde vin, de cât timp trăiau ei acolo și, bineînțeles, natura austerităților pe care le practicau pentru salvarea sufletului lor. Cei trei ermiți făcură încă o reverență și se grăbiră să explice că ei recitau doar o singură rugăciune și că nu aveau cunoștință de nici o altă practică. Episcopul le-a cerut atunci o demonstrație.

    Cei trei bătrâni executându-se imediat, episcopul a rămas interzis și indignat. Rugăciunea pe care tocmai a auzit-o, pe lângă că îi era necunoscută, îi mai și părea a fi un sacrilegiu. „Dar ce înseamnă aceasta! Cine v-a învățat să vă rugați astfel ?”

    Cei trei ermiți erau, după cum se poate imagina, din cale afară de încurcați și trebuiră să recunoască deplina lor ignoranță.

    Episcopul nu-și credea urechilor. „Dacă am înțeles bine, voi nu practicați sfânta liturghie, nici nu recitați psalmii și nici o altă scriere sfântă!” Abia atunci află din gura celor trei că ei erau analfabeți.

    ”Fie, zise el, dar cel puțin recitați „Tatăl Nostru” în fiecare zi ?” se agăță el de această ultimă speranță. Dar fu din nou dezamăgit. Pentru că îl auzi pe cel mai tânăr dintre ei:

    ”Tatăl Nostru ? Nu cunosc! Iar dacă l-am cunoscut cândva, mărturisesc că azi nu mai am nici o amintire despre aceasta.” Ceilalți doi se mulțumiră să-și plece capetele.

    ”Oh! Dar este inadmisibil, voi ignorați până și „Tatăl Nostru”, rugăciunea cea mai importantă a credinței creștine! Piatra unghiulară, însuși fundamentul slăvitei noastre religii, pe care ne-a dat-o Isus Cristos în persoană. Cum ați făcut de ați uitat până și aceasta ?”

    Și cel mai tânăr, la rândul lui, își plecă capul. Toți trei păstrau tăcerea, într-atât le era de rușine.

    ”Această situație nu mai poate dura desigur!” sfârși prin a spune episcopul. „Eu sunt răspunzător de bună-starea voastră spirituală. Dumnezeu m-a făcut păstorul vostru și am datoria să vă învăț cel puțin această rugăciune esențială, pentru ca sufletele voastre să-și poată afla odihna după această viață.”

    Cei trei ermiți consimțiră imediat dar lucrul acesta nu era așa de simplu cum părea, pentru două motive: primul era că toți trei nu auzeau bine, așa încât episcopul a trebuit să le repete de mai multe ori frazele până când ei le-au înțeles. Al doilea motiv era că facultatea lor de memorare era aproape nulă. Episcopul a petrecut o zi întreagă, din zori până seara, făcându-i să repete rugăciunea, frază după frază. Prima frază fiind reținută, treceau la a doua. Dar când a doua ajungea să fie reținută, ei o uitau deja pe prima. În sfârșit, după eforturi colosale, episcopul a putut să constate cu satisfacție că cei trei bătrâni ajunseseră să recite rugăciunea de la început până la sfârșit fără să uite nimic.

    Când i-a părăsit pentru a-și relua călătoria pe mare, soarele apusese deja de ceva timp iar luna încă nu era pe cer. Era o noapte întunecoasă.

    De la reîntoarcerea pe vas, episcopul se așezase pe punte spre a se ruga după cum obișnuia. Dar iată că după numai un sfert de oră auzi mateloții strigând înspre spatele ambarcațiunii. „Excelență”, strigau ei, „priviți aici jos!” El se uită într-acolo și văzu o lumină orbitoare apropiindu-se pe ape. Nu-și credea ochilor! Lumina creștea apropiindu-se și, ajungând în apropierea vasului, era ca un soare strălucitor. Care n-a fost surpriza episcopului atunci să zărească, în interiorul acestui soare, pe cei trei ermiți care se țineau de mână.

    La vederea episcopului, cei trei bătrâni pioși făceau semne cu mâna strigând, „Nu plecați, mai rămâneți! Am uitat deja rugăciunea care ne-ați învățat!”

    sursa: http://www.ceruldinnoi.ro/
    Culeasă și tradusă de pe net,
    mai exact de pe site-ul: www.soupir.org
    Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi. T.Arghezi

  14. #74
    anima Avatar
    anima este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    august 2006
    Posturi
    404

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane.
    Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.

    Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci maimute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane.

    Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi
    fost: "Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa aici..."



    "E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati"- Albert Einstein

  15. #75
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Re: Povestioare cu talc

    Legea iubirii - legea vietii

    fragment din cartea Arta de a trai de Cristian Turcanu


    Odata, la un intelept vine un tanar sceptic care il pune la incercare dandu-i sa bea o cana cu var in loc de lapte. Inteleptul o bea fara sa spuna nimic, iat tanarul incepe sa rada spunand: "Ce intelept este acela care nu poate deosebit laptele de var nici dupa ce l-a gustat?"; inteleptul nu a spus nimic, dar dupa foarte putin timp, tanarul incepe sa se vaite de o puternica durere de stomac. Inteleptul ii spune: "Ar fi trebuit sa stii ca intre tine si mine nu este nici o deosebire". Poporul nostru a sintetizat aceasta unitate a tuturor fiintelor, unitate care poate fi perceputa prin forta iubirii, in urmatoarele cuvinte: "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face".
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

Reguli postare

  • Nu puteti crea subiecte noi
  • Nu puteti posta replici
  • Nu puteti posta atasamente
  • Nu puteti sa va editati postarile
  •