Pagina 2 din 8 PrimulPrimul 12345678 UltimulUltimul
Rezultate de la 16 la 30 din 113
Like Tree8Likes

Subiect: Povestioare cu talc

  1. #16
    lovelife este offline Moderator De'al casei
    Data inscrierii
    iulie 2006
    Locatie
    Galati
    Posturi
    2.040

    Implicit

    cam asa trebuie sa facem?
    Un site
    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.
    si un
    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.
    pentru mamici unde se dezbat subiecte despre sarcina, nastere precum si crestere si educarea copiilor.
    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  2. #17
    Ion Furtuna este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    august 2006
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    2.823

    Implicit

    Citat Citat din LoveLife
    cam asa trebuie sa facem?
    E o problema de alegere personala a fiecaruia.

  3. #18
    Ina Avatar
    Ina
    Ina este offline Utilizator Mugurel
    Data inscrierii
    octombrie 2006
    Locatie
    Romania
    Posturi
    120

    Implicit

    O mână de ajutor
    În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câțiva soldați, deși se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste șine. Alături, Caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputința lor. Trecând pe acolo, un om l-a întrebat:
    - De ce nu-i ajuți și dumneata ?
    - Eu sunt Caporal, eu supraveghez și comand. Ei trebuie să muncească!
    Străinul nu a mai spus nimic, dar și-a scos haina și a început să tragă și el cot la cot cu soldații de un capăt al stâlpului. După scurt timp, au reușit să elibereze șinele. Încântați de reușită, soldații i-au mulțumit străinului care, luându-și haina să plece, i-a mai spus caporalului:
    - Dacă va mai fi nevoie, să mă chemați și altădată!
    - Da ?! - zise în batjocură Caporalul. Dar cine ești dumneata ?
    - Sunt Generalul acestei Divizii ...



    “Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora.”

    ( Sfântul Ambrozie )

  4. #19
    Ion Furtuna este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    august 2006
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    2.823

    Implicit

    Citat Citat din Ina
    O mână de ajutor



    “Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora.”

    ( Sfântul Ambrozie )
    Iar forumul ne ofera ocazia:

    http://forum.santamia.ro/viewtopic.php?t=531


  5. #20
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Noroc sau ghinion ????

    Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât lordul din castel vroia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i:

    “Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El imi este prieten. Cum aș putea să îmi vând prietenul?”

    Dar, într-una din zilele următoare, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul.

    Toți sătenii i-au spus “Ți-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lordului. Dacă nu ai acceptat el ți l-a furat! Ce mare ghinion.”

    “Ghinion sau noroc, zise bătrânul, cine știe?”

    Toți au râs de el. După 15 zile însș calul s-a întors. Și nu era singur, avea în spate o mulțime de cai sălbatici. El a scăpat din grajd, a curtat o tânără iapă și, când s-a întors, restul cailor s-au luat după el.

    “Ce mai noroc!” strigară sătenii.

    Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniți. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului și-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai.

    “Ghinion!” îi ziseră prietenii bătrânului. “Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu ești deja în pragul sărăciei!”

    “Ghinion, noroc, cine poate ști?” le răspunse bătrânul.

    După câteva zile de la tragicul accident, soldații lordului trecură prin sat și îi obligară pe toți flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt.

    “Ce noroc pe tine!” strigară vecinii. “Toți copiii noștri au fost dusâși în război, doar tu ai avut șansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noștri ar putea fi uciși.”

    Bătrânul le răspunse: “Ghinion, noroc… cine poate ști?”

    Adaptare dupa Peseskian - povestiri din intelepciunea sufita

  6. #21
    Ion Furtuna este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    august 2006
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    2.823

    Implicit

    Criminalul

    La inceputul primului razboi mondial, pe varful unui munte, se afla cea mai temuta inchisoare. Nimeni nu reusise sa evadeze vreodata de acolo. In general, cei trimisi aici erau fie condamnati la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispaseau o pedeapsa foarte mare. Desi era atat de bine pazita, intr-o seara un criminal a scapat. Toata noaptea gardienii l-au haituit cu caini, insa, spre dimineata, i-au pierdut urma intr-o padure.

    Fugarul, obosit dupa atata goana, a vazut intr-o poiana, o luminita la fereastra unei case. Desigur ca acolo putea gasi ceva de mancare si haine. Cu disperare, a navalit in odaia mica, unde o imagine cu totul neasteptata il tintui in loc: o tanara femeie plangea langa un copilas micut, care, de asemenea, scancea. Pe masa goala, un rest de lumanare lasa in mica incapere o lumina slaba, in care se vedea, totusi, chipul palid si slabit al femeii.

    Parca trezit dintr-un cosmar, evadatul o indemna pe tanara mama sa nu se sperie, se aseza alaturi si o intreba ce probleme o fac atat de nefericita. Aceasta, printre lacrimi, i-a raspuns ca sotul ei a murit pe front, ca nu mai are nici un ban si ca, de foame si frig, copilasul s-a imbolnavit.

    - Lasa femeie, ii spuse puscariasul, o sa te ajut eu.
    - Nu vreau sa furi pentru mine si nici sa sufere cineva nu doresc.
    - Nu-ti face griji, nu va suferi nimeni! - i-a raspuns omul si a luat-o pe femeie cu el.

    Cand au ajuns impreuna in fata politiei, aceasta l-a intrebat mirata:

    - Ce faci ?
    - Lasa, ti-am spus ca n-o sa sufere nimeni. Vino!

    Intrand cu ea in cladirea politiei, omul s-a predat, iar cand seful politiei a venit sa vada cu ochii lui daca periculosul puscarias este, in sfarsit, prins, acesta ii spuse:

    - Femeia aceasta m-a gasit in casa ei, cand incercam sa fur cate ceva si m-a adus aici. Da-i recompensa pusa pe capul meu, o merita!

    Cu lacrimi de recunostinta in ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensa foarte mare, deoarece putini credeau ca cineva l-ar putea prinde si preda pe criminal. Bucuros ca il avea acum prizonier, seful politiei a platit imediat femeii suma enorma, dupa
    care l-a trimis pe fugar inapoi la inchisoare, sub paza stricta.

    Dupa cateva zile, femeia, cerand o audienta la directorul puscariei, i-a povestit acestuia totul, asa cum se intamplase cu adevarat. Uimit de bunatatea detinutului sau, cu ocazia Sfantului Craciun ce se apropia, directorul l-a gratiat, caci era obiceiul ca, o data pe an, sa fie eliberat puscariasul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit ca omul acela se schimbase cu adevarat, caci niciodata nu a mai facut ceva rau.

    Oamenii trebuie sa se ajute unii pe altii. Nu te ajuti pe tine decat ajutandu-i pe ceilalti. Dumnezeu vede cu ce pret cauti binele altora si nu pe al tau. Daca un asemenea om - cu lanturi la maini si la picioare, obosit si dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decat o groaza de pacate - a putut sa o ajute pe femeia aceea, cu atat mai mult noi ii putem ajuta pe cei din jurul nostru. Sa ne rugam la Dumnezeu sa ne dea ocazii de a face bine, fiindca binele il putem
    face cu siguranta. Si nu e zi, fara sa nu se iveasca un asemenea prilej. Nu trebuie decat sa-l vedem.

    "Nu darui celorlalti dupa cum merita, ci dupa cum au nevoie."

  7. #22
    Ion Furtuna este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    august 2006
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    2.823

    Implicit

    FLUTURELE ALBASTRU

    A fost odata un vaduv care locuia impreuna cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari... la unele stia sa le raspunda, la altele nu... Cum isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, intr-o zi si-a trimis fetele in vacanta cu un intelept. Inteleptul stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.

    -Ce vei face? o intreba sora ei.
    -O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela.

    Cele doua fete au mers la intelept care medita si l-au gasit meditand.

    - Am aici un fluture albastru. Spune-mi inteleptule, e viu sau mort?

    Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:

    -Depinde de tine... fiindca e in mainile tale.

    Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.

  8. #23
    pheonix nemo este offline Utilizator Mugurel
    Data inscrierii
    mai 2007
    Locatie
    Bucuresti
    Posturi
    150

    Implicit

    Numai Timpul…

    Era odata o insula unde traiau toate sentimentele umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea si altele.

    Intr-o zi sentimentele au aflat ca insula se va scufunda in curand, asa ca si-au pregatit navele si au plecat. Doar Iubirea a ramas pana in ultimul moment. Cand insula a inceput sa se scufunde, Iubirea a hotarat sa ceara ajutor.

    Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca luxoasa si Iubirea i-a zis:
    -Bogatie, ma poti lua cu tine?
    -Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine.


    Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:
    -Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?
    -Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea strica nava.


    Iubirea a rugat mai apoi Tristetea, care trecea pe langa ea:
    -Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!
    -Oh, Iubire, sunt atat de trista incat simt nevoia sa stau singura…

    Chiar si Buna Dispozitie a trecut pe langa Iubire, dar era atat de multumita incat nu a auzit ca o striga.

    Dintr-o data o voce a strigat:
    -Vino, Iubire, te iau cu mine!

    Era un batran cel care vorbise. Iubirea s-a simtit atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat a uitat sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand au sosit pe tarm, batranul a plecat.

    Iubirea si-a dat seama cat de mult ii datora si a intrebat Cunoasterea:
    -Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?
    -Era Timpul…

    -Timpul? s-a intreba Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
    Cunoasterea, plina de intelepciune, i-a raspuns:
    -Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Iubirea in viata…

  9. #24
    pheonix nemo este offline Utilizator Mugurel
    Data inscrierii
    mai 2007
    Locatie
    Bucuresti
    Posturi
    150

    Implicit

    Patania magarului batran


    Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana.
    Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul si-asa era batran, iar ca fantana, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Si ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei. Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepura sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei.
    Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa cateva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adancul fantanei si ramase uluit de ce vazu.
    Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematand...

    Viata va arunca poate si peste tine cu pamant si cu tot felul de greutati...

    Secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas in sus. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte.

    Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
    1) Curata-ti inima de ura, frica, egoism.
    2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile.
    3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa.
    4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin.
    5) Iubeste mai mult si... scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.

  10. #25
    pheonix nemo este offline Utilizator Mugurel
    Data inscrierii
    mai 2007
    Locatie
    Bucuresti
    Posturi
    150

    Implicit

    Tinta calatoriei

    Un barbat se ducea intr-o statiune. Avea o multime de bagaje, asa incit prin gari intimpina tot felul de neplaceri. Intr-o gara a fost asa de suparat incit la intrebarea unui calator: "Unde mergeti, domnule?" isi pierdu rabdarea si injurind puternic, striga: "La dracu!" Un alt calator care era crestin, auzi acele cuvinte, merse dupa el si se aseza in acelasi compartiment. Dupa ce se linisti putin, crestinul incepuse vorba cu el.

    Pe parcursul discutiei a gasit prilejul sa-i a-duca aminte de raspunsul dat, apoi il intreba: "Cind credeti ca veti ajunge la tinta calatoriei?"

    Celalalt care se mai potolise putin, s-a rusinat de iuteala raspunsului. Marturisi deschis ca raspunsul lui grabit la urma urmei era adevarat si ca adevarata tinta a calatoriei a fost bine aratata in cuvintele spuse mai inainte.

    Acesti doi oameni, care stateau fata in fata in acelasi compartiment, mergeau pe cai deosebite: unul mergea hotarit spre iad, iar celalalt avea o tinta sigura in cer. Unul se afla pe calea larga a pierzarii, iar celalalt pe calea cea strimta ce duce la viata vesnica. Si calatoria vietii noastre pe acest pamint trebuie sa duca in cer, sau in iad. Asa ca intrebarile cele mai insemnate pentru fiecare din noi sint: "Care este tinta calatoriei mele? Pe ce cale calatoresc?"

    Daca esti pe calea pierzarii, te rog opreste-te si intoarce-te la calea care duce la viata vesnica. "Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in EL, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3.16). "Isus i-a zis: EU sunt CALEA, ADEVARUL si VIATA" (Ioan 14.6).

  11. #26
    pheonix nemo este offline Utilizator Mugurel
    Data inscrierii
    mai 2007
    Locatie
    Bucuresti
    Posturi
    150

    Implicit

    Plimbarea cu taxiul

    Acu douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin.
    Cand am ajuns la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la parterul unei ferestre...
    In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau
    de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca.
    Dar am vazut prea multi oameni saraci care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la
    usa.
    Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce
    firava, a unei persoane mai in varsta.
    Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
    Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea.
    Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii '40.
    Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-a mai locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu
    gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi .
    Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
    "Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea. Am dus
    valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie.
    Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi
    multumeasca pentru amabilitatea mea.
    "Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie trat! ata"
    " Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
    Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
    " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
    "Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
    " Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre ospiciu...".
    M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
    " Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea."
    Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. "Pe ce ruta ati vrea sa merg?" Am intrebat.
    Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift.
    Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei locuiau cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata.
    Cateodata ma ruga sa opresc in fata unora cladiri sau colturi de strada si statea acol! o in intuneric, contempland in tacere.
    Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata: "Sunt obosita... Hai sa mergem."
    Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
    Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita.
    Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa.
    Femeia a fost asezata deja intr-un scaun cu rotile.
    "Cat va datorez?"a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
    "Nimic" am zis eu.
    " Dar trebuie si tu sa te intreti."
    "Nu va faceti griji..sunt si alti pasageri" am raspuns eu.
    Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare.
    Ea m-a strans cu putere..
    " Ai facut unei femei in varsta un micut moment de bucurie" spuse ea.
    "Multumesc."
    I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
    In spatele meu, o! usa se inchisese... Era ca si sunetul de
    incheiere a unei vieti...
    Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.
    Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
    Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
    Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?..
    Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata.
    Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.

    OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE
    AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR
    AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!

  12. #27
    Ionut Radu este offline Utilizator Samanta
    Data inscrierii
    octombrie 2006
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    19

    Implicit poveste zen

    Un maestru se reintorcea spre templu impreuna cu discipolul sau. La un moment dat s-au intersectat pe carare cu un melc, discipolulu s-a eplecat grijuliu, a luat melcul si l-a mutat in iarba
    - reactia mestrului: ,,tocmai ai intrat in Karma lui,,
    discipolul se intoarce, ia melcul de pe iarba si-l repune pe carare
    -reactia maestrului:,,ai facut acelas lucru,,

  13. #28
    Ion Furtuna este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    august 2006
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    2.823

    Implicit

    Am scris câte ceva la topicul Discuții libere/Terapii complementare despre utilizarea poveștilor spirituale ca tratament de suflet atât pentru copii cât și pentru adulți.
    Geta Heimer, care este și inforenergetician, a venit la un congres de terapii complementare cu exemplificarea clară a modului în care autorul unor povești poate să aibă un impact deosebit asupra auditoriului atunci când își povestește poveștile. Dacă pe lângă calitățile vocii, se mai ajută și de efecte tehnice cum ar fi reverberația și ca fundal este utilizată și o muzică adecvată, atunci efectul asupra celor care ascultă este cu totul și cu totul deosebit.
    Ca tehnică, nu este ceva nou: am prins vremea când la difuzor sau la radio era o emisiune “Bună seara copii!” pe care, copil fiind, nu o ratam. Mai nou, am văzut cărți puse pe CD-uri și pe care poți să le asculți în lectura autorului. Într-o lume de grăbiți care aleargă niciunde, este o modalitate de a transmite mai eficient acea atingere de înger care a făcut să apară povestea sau cartea.

    Poveștile spirituale prind mai mult la adulți decât la copii, dovadă și o mulțime de postări de pe forum și cu circulație pe internet sub semnul tâlcului sau al pildei, a înțelesurilor profunde care trebuie “digerate” sau degustate pe îndelete pentru că se adresează atât minții dar mai ales sufletului. Aceste povești constituie hrana necesară pentru suflet, dar și pentru minte, și care au calitatea deosebită că pot contribui consistent la dezvoltarea armonioasă a celor care le citesc sau, și mai bine, le ascultă prin faptul că stabilesc sau restabilesc ierarhia internă corectă. În inforenergetică, această este suflet -> minte -> trup. Mintea ar trebui să fie doar interfața dintre suflet și trup, dar prin modul în care suntem educați, ierarhia este schimbată. Folosind o metaforă ca de poveste, este ca și când servitoarea castelului devine stăpână, iar stăpânul adevărat este ținut încuiat undeva în castel. Rezultatul este ruinarea castelului.

    Geta Heimer a încercat să înregistreze, la nivel profesional, poveștile sale pe CD-uri, numai că i s-a spus că așa ceva nu are valoare comercială. S-a dus deja la case de copii, la azile de bătrâni, acolo unde ajutorul inforenergeticienilor se face simțit și în moduri mai pragmatice, dar își dorește să ajungă cu poveștile sale și în spitale. Deocamdată, nu a avut succes, dar nu se lasă.

    Colaborarea cu Gheorghe Iovu se va materializa, probabil, prin apariția unor CD-uri care vor apare la toamnă. Dacă le veți vedea pe undeva, poate vă faceți un cadou sufletului dumneavoastră.

  14. #29
    pheonix nemo este offline Utilizator Mugurel
    Data inscrierii
    mai 2007
    Locatie
    Bucuresti
    Posturi
    150

    Implicit

    Fii cinstit intotdeauna

    Cu ani in urma un tata care si-a pierdut sotia traia intr-o mahala saracacioasa de la marginea unui oras mare. Cu el locuia fiul lor micut, ramas orfan de mama si pe care lumea il striga " Pistruiatul".
    In fiecare zi, acest om incerca sa-si faca datoria si de mama si de tata, si sa zideasca in inimioara lui o credinta in lucrurile care raman pentru vesnicie.
    Cei doi locuiau intr-un loc foarte stramt; bietul baiat n-avea nici un centimetru de iarba sau vreun copac la umbra caruia sa se poata juca afara.
    De obicei, "Pistruiatul" era obligat sa stea in casa si sa se amuze singur in timp ce tatal sau era plecat sa gaseasca cate ceva de lucru. Intr-o zi insa, tatal sau il lua cu el la lucru. Trecand pe langa o casa frumoasa cu gard viu si tufe frumoase cu flori, cu iarba verde frumos taiata, baiatul incerca sa se smulga din mana tatalui.
    "Ce-i cu tine, fiule? Ce s-a intamplat?"
    "Vreau sa ma duc acolo pe iarba si sa ma joc pana vii tu inapoi de la lucru" - zise baiatul.
    "Dar n-ai voie! Oamenii aceia nu-ti vor da voie pentru ca acolo e curtea lor si ei o pastreaza frumoasa si curata, nu-i asa?" - ii explica tata baiatului.
    Pistruiatul suspina si mergand mai departe isi tot intorcea capul spre casa frumoasa cu iarba verde si flori frumoase. Bietul Tata simti destul de bine lipsa copilului de aceste binecuvantari temporale dupa care tanjea.
    La intoarcere spre casa lor amarata si saracacioasa, Pistruiatul il intreba pe Tata:
    "Taticule, de ce n-am putea sa avem si noi ceva iarba, copaci si flori acolo unde Ionica, Matei si eu ne jucam uneori ? "
    Tatal Pistruiatului era un om care citea cu credinciosie din Sfanta Scriptura. Se aseza in scaunul lui si-i povesti baiatului despre lucrurile frumoase de care se vor bucura ei in lumea cea noua de dincolo, daca va fi baiat bun si cuminte. Descriindu-i casa aceea frumoasa si vesnica, zise baiatului:
    "Asculta Sandu, cand vom ajunge acolo, in tara aceea frumoasa, acolo vom avea o casa minunata cu tot felul de flori si copaci, si cu multa iarba verde de care tu sa te bucuri. "
    "Vor fi si pasarele care canta , in copacii nostri ? Imi va da voie Domnul Isus sa am un catelus mititel cu care sa ma joc ? - intreba Sandu. " Voi putea avea si un ponei?"
    " Sigur " - zise Tata. "Sunt sigur ca Domnul Isus iti va da toate lucrurile pe care le doresti pentru a fi complet fericit. Poate ca vei avea si un ponei si un leagan intr-un copac."
    Pistruiatul nu obosea niciodata sa-l asculte pe Tata vorbind despre aceste lucruri cu privire la locul si casa aceea frumoasa din lumea de dincolo.
    Intr-o seara, Tata s-a intors foarte tarziu acasa. Lucrase mult si din greu. Avusese o zi tare grea si lunga. Cu toate acestea, micutul Pistruiat sari in bratele Tatalui si-l ruga fierbinte:
    " Te rog Taticule sa-mi mai spui poveste frumoasa despre cer. Cand vom ajunge acolo si cat ne-ar costa ca sa mergem acolo? Eu pot sa ma duc sa vand ziare si sa fac bani repede de drum. Imi dai voie Taticule ? "
    Si asa urmau intrebarile una dupa alta si strangandu-si fiul mai aproape de inima, incepu a-i povesti :
    " Nu, fiul meu, esti inca prea mic ca sa poti vinde ziare. Ma vei putea ajuta pe mine mai tarziu, dar nu acum. Daca vei fi baiat bun si intotdeauna cinstit si drept, atunci vei putea merge intr-o zi acolo, la casa aceea frumoasa fara sa platesti drumul."
    Sandu asculta cu mare atentie in timp ce alte intrebari ii mai rasareau in inima lui plina de asteptari. Tatal sau accentua mereu ca numai traind o viata curata si cinstita va putea sa ajunga la casa aceea frumoasa din cer. Baiatul era foarte impresionat de ceea ce Tatal ii povestea cu privire la casa aceea.
    Intr-o seara, Tatal veni foarte, foarte obosit acasa. Era asa de obosit ca nici nu mai avu putere sa manance. Se aseza pe pat si ofta adanc.
    " Ce-i cu tine Taticule, nu te simti bine ? Lasa-ma sa-ti frec picioarele, stiu ca esti foarte obosit " - zise Pistruiatul incercand sa-i frece picioarele obosite si pline de durere ale Tatalui. Apoi, se aseza langa el si adormi dus.
    Tata insa era bolnav. A doua zi i-a zis baiatului sa cheme vecina de-alaturi. Cand aceasta veni, Tata ii zise:
    " Sunt putin ingrijorat cu privire la baiatul meu. Daca cumva se intampla ceva cu mine, ai sa ai grija si de baiatul meu ? E copil bun si in cateva luni, dupa ce va mai creste putin, te va putea ajuta si el la ceva. Spune-mi, te rog, vei avea grija de el si vei face asta pentru mine ?"
    Vecina nu-i promise nimic pentru ca era si ea foarte saraca.
    Febra se ridica repede. Tata mai stranse odata baiatul mai aproape de inima sa, si-I
    zise:
    " Dragul Tatii, s-ar putea sa te parasesc, dar Dumnezeu va fi intotdeauna cu tine. El se va ingriji de tine daca vei sta de vorba cu El in rugaciune si daca vei fi intotdeauna cinstit. Sa nu iei niciodata ceva care nu-i al tau. Si-apoi, intr-o zi, tu si mama, si eu, ne vom intalni in casa aceea frumoasa despre care ti-am vorbit."
    Cu aceste cuvinte tata a adormit. Inspre dimineata a-nceput sa delireze din cauza temperaturii iar patru zile mai tarziu lumea Pistruiatului se intunecase parca, iar mica lor casuta era si mai goala, dar era casuta lui, si-ar fi vrut sa ramana acolo sa traiasca singur. Dar nu s-a putut ca el sa ramana acolo. Cateva zile mai tarziu, pentru ca baiatul n-avea cu ce sa plateasca chiria, stapanii casei l-au scos in drum cu cele cateva lucruri pe care le mai avea. Pistruiatul nu se putea gandi decat la un singur lucru: sa gaseasca undeva un colt la care sa poata vanda ziare. In cele din urma, gasi un loc intre doua cladiri. Isi puse acolo lucrusoarele lui si se duse sa-l caute baietii cu ziare. Dadu cu ochii de unul din ei si-l intreba unde trebuie sa se duca si ce trebuie sa faca ca sa vanda si el ziare. Dupa ce capata si el o gramada de ziare, se duse la locul lui si incepu a striga:
    " Ziare ! Cumparati ziare, va rog frumos ! "
    Zilele erau lungi si Pistruiatul se simtea foarte singur desi putea acum sa castige suficient pentru mancare.
    Dar intr-o zi, un catelus mic se smiorcai pe langa el. Era flamand si fara stapan. Pistruiatul vorbi cu el si-i dadu chiar o bucatica de painea uscata din buzunarul sau. Acesta se gudura pe langa baiat si se aseza jos la picioarele noului sau prieten. Baiatului i-a placut tare mult gestul acesta.
    Cand seara veni, Pistruiatul se indrepta spre locul unde-si pusese lucrusoarele lui numind locul acela " casa " lui. Catelusul se lua dupa el si se ghemui langa el in culcusul pe care si l-a facut singur - Pistruiatul. Cei doi devenira foarte buni prieteni. Dormeau impreuna si peste tot erau vazuti impreuna zi de zi. Pistruiatul impartea cu el tot putinul pe care-l avea de mancare, iar catelul ii tinea de caldura noaptea.
    Intr-o zi, pe cand Pistruiatul statea la locul lui si vindea ziare, o doamna bine imbracata scapa din mana poseta si se urca in masina ei eleganta si stralucitoare luand-o din loc. Pistruiatul ridica poseta, se uita in ea si vazu o gramada de dolari stralucind. Sa fi luat cativa din ei ?
    " Oh, Nu ! " - isi zise lui insusi. " Nu sunt ai mei. Voi fugi dupa masina. Poate ca va opri la Stopul de la capatul strazii.
    Si Pistruiatul o lua la fuga cat il tinu picioarele cu cainele la calcaiele lui. Baiatul ajunse masina din urma si flutura poseta doamnei in aer.
    " Oh, multumesc frumos ! " - zise femeia si-i dadu un bacsis.
    Doamna era foarte placut impresionata de cinstea baiatului care-i aduse poseta cu tot ce era in ea si se gandi sa faca ceva mai mult pentru el. Dupa ce s-a gandit destul timp, femeia s-a hotarat sa-l adopte pe Sandu, daca s-ar fi putut. Asa ca a-nceput sa caute care sunt formele de adoptare si ce trebuia sa faca.
    Dupa cateva saptamani, Doamna conduse din nou masina pana la coltul in care statea baietelul - vanzatorul de ziare - murdar ,cu pistrui pe fata si trist. Il chema la masina sa cumpere niste ziare. Baiatul avea cam o duzina ( 12 ) de ziare sub brat. Doamna le cumpara pe toate, ceea ce surprinse foarte mult pe baietel.
    " Hai, urca-te in masina sa te plimb un pic cu ea. Si-asa nu mai ai ziare de vandut" - zise Doamna.
    Pistruiatul se gandi un pic, apoi se uita la hainele ei frumoase si la masina ei minunata.
    " Multumesc Doamna, dar eu nu sunt decat un vanzator de ziare; n-am haine frumoase si pe langa toate astea mai am si un partener mic. L-am numit Muscatura, iar pe mine Imbucatura. Si asa noi doi ne potrivim si reusim sa supravietuim " - zise baiatul zambind. " El merge cu mine oriunde merg si eu pentru ca este singurul meu prieten ".
    " Ma bucur ca ai un prieten. Lasa-l si pe Muscatura sa intre in masina."
    Amandoi, urcara in masina si se asezara pe bancheta din spate. Masina porni si in curand iesira de pe strazile aglomerate ale orasului indreptandu-se spre un cartier mai marginas al orasului cu cladiri frumoase si spatii verzi. Pistruiatul se gandi ce bine-ar fi daca ar fi trait tatal sau, sa vada si el aceste strazi frumoase. Deodata, masina o lua pe un deal si cand ajunse in varful lui, masina intra pe o carare frumoasa cu multa iarba verde in jur. Apropiindu-se de-o casa, Pistruiatul zari un leagan agatat intr-un copac iar langa copac statea un ponei Shetland, asa cum visase el sa aiba o data.
    Masina se opri si Doamna deschise usa.
    " Coboara fiule si bucura-te ! Aceasta este casa ta de azi inainte. Poneiul acela este al tau, iar Muscatura poate sa stea si el aici " - zise Doamna.
    Pistruiatul se uita de jur imprejur cu emotie si cu bucurie, apoi lua mana Doamnei si uitandu-se in ochii ei o intreba:
    " Aici este raiul ? Daca aici este raiul te rog sa ma duci la taticul meu ".
    Raspunzand intrebarii baiatului, ochii Doamnei se umplura de lacrimi:
    " Voi face tot ce pot ca locul acesta sa arate cu un mic rai pentru tine, pana va veni Domnul Isus sa ne ia pe toti in raiul Sau cel mare. Nadajduiesc ca atunci cand vom intra cu totii in locul acela minunat, tu il vei vedea din nou pe mama si pe tatal tau. Si Domnul Isus va fi acolo. Ce frumos va fi , nu-i asa ?
    " Da, dar taticul meu mi-a zis ca raiul este un loc frumos exact ca acesta… si ca… ca …. Aici este exact asa cum imi povestea el. Te rog, spune-mi, nu-i aici raiul ? - continua Pistruiatul.
    Doamna aceasta buna, duse baiatul in casa, il spala si il imbraca cu haine noi si curate. Apoi i-a zis:
    " Dragul meu si fiul meu, de azi inainte nu va mai trebui sa te duci sa vinzi ziare. Eu te voi adopta si vei deveni baiatul meu" - zise Doamna.
    " Dumneavoastra vorbiti exact ca taticul meu. De unde ati stiut ca eu ma rugam pentru o casa ? Eram foarte singuratic dupa moartea taticului meu" - zise Pistruiatul.
    " Vrei sa-ti spun de unde stiu ? " - intreba ea.
    Baiatul se uita la ea cumva surprins in timp ce asculta pe noua lui Mama citind:
    " Ochii Domnului sunt peste cei fara prihana, si urechile Lui iau aminte la strigatele lor." Ps. 34: 15 " Cand striga cel fara prihana Domnul aude, si-I scapa din toate necazurile lor."
    " Dumnezeu a auzit strigatul tau; si pentru ca ai fost cinstit, eu am fost impresionata sa te iau acasa la mine si sa te fac baiatul meu."
    Dumnezeu a ascultat rugaciunea fierbinte a lui Sandu si i-a raspuns mutandu-l intr-o casa frumoasa cu o femeie buna.

  15. #30
    pheonix nemo este offline Utilizator Mugurel
    Data inscrierii
    mai 2007
    Locatie
    Bucuresti
    Posturi
    150

    Implicit

    FII MULTUMIT!

    Povestea noastra se refera la aceasta trasatura de caracter care se numeste virtute. Ce inseamna sa fii un om virtuos sau un om de-o inalta virtute.

    Andrei era un baiat sarac, dintr-o familie saraca de fermieri. Si desi lucra din greu ca sa-si ajute tatal la treburi, el totdeauna fluiera sau canta.
    Hainele lui erau vechi si tare peticite. Nici jucarii n-avea cu care sa se joace, asa cum aveau alti copii. Insa, lui Andrei nu-i pasa de saracia lui pentru ca avea parinti care-l iubeau foarte mult.
    Intr-o zi, pe cand Andrei lucra pe camp, vazu deodata un nor mare de praf. O pereche de cai o luase la goana cu tot cu sareta si nu se mai putea opri. Vazand-o ca se apropie, Andrei isi dadu imediat seama ca trebuie sa faca ceva ca sa opreasca caii inainte de a se izbi in bara unui pod din apropiere lovindu-se, si distrugand caruta facand-o bucatele.
    Baietelul sari peste gard si se propti cu picioarele prinzand primul cal care se apropie, de hamuri. Se agata de hamuri cu toata puterea lui si nu-i mai dadu drumul. Era un mare curaj ceea ce facu-se el. Daca n-ar fi reusit sa se prinda de hamuri, ar fi fost aruncat sub copitele cailor si zdrobit pana la moarte. Sub greutatea lui, care se balansa de hamuri, caii s-au oprit.
    Nu mult dupa aceea, sosi si proprietarul cailor. Cand vazu ce facuse Andrei, i-a zis:
    - " Esti un baiat foarte curajos. Cum as putea sa-ti rasplatesc fapta ta ?
    Andrei zambi frumos si-i raspunse:
    - " Domnule, eu n-am oprit caii ca dumneata sa ma platesti! M-am gandit la bara aceea de la pod pe care ar fi rupt-o caii si s-ar fi lovit, iar caruta ar fi fost stricata."
    Observand hainele lui Andrei foarte vechi , domnul cu caii zise:
    - " Vrei sa-mi spui ca nu-mi dai voie sa-ti dau niste bani ca sa-ti cumperi niste haine mai bune ? "
    - " Domnule, eu am o pereche de pantofi mai buni acasa si un costum de haine mai bun - pentru Duminica. Aceste haine sunt bune inca pentru lucru.."
    - " Dar vei avea nevoie atunci de ceva carti pentru la scoala, la toamna!
    i-a zis din nou domnul acela.
    - " Nu, nu cred, multumesc ! Cineva mi-a dat niste carti mai vechi iar Mama mi-a lipit foile care cadeau si cred ca le voi putea folosi pe-acelea " - zise Andrei.
    - " Atunci, nu ti-ar placea sa ai o paleta de tenis si cateva mingi ?"
    - " Nu cred ca mi-ar trebui de vreme ce mi-am facut o minge din ceva lana pe care mi-a dat-o Mama pentru ca era prea incalcita si veche. Iar paleta mi-am facut-o tot eu dintr-o bucata de placaj."
    Domnul acesta, isi puse mana pe umarul lui Andrei si zise:
    - " Baiatul meu, acum inteleg de ce mi-ai zambit asa de frumos cand am venit; tu ai invatat un secret pe care multi nu-l stiu inca - secretul de a fi multumit cu ce ai. Imi dai voie sa-ti spun " Baiatul Multumit ? "
    Si cu aceste cuvinte domnul acela pleca cu sareta si caii in drumul sau.
    Cateva zile mai tarziu, o cutie mare veni la posta in sat cu numele si adresa lui Andrei pe ea. Domnul de la posta trimise vorba prin cineva la ferma si tatal lui Andrei veni sa ridice cutia.
    Cand Andrei desfacu cutia, gasi o felicitate pe care scria cu litere mari:
    " Baiatului Multumit de la un Prieten Dator, cu multumire !
    Andrei stia ca aceasta cutie venea de la domnul acela a carui cai ii oprise. In cutie era un costum nou de haine, o salopeta, sosete, o caciula calduroasa si manusi, plus o paleta cu mingi de tenis. Cand lua haina sa vada cum ii vine, gasi in buzunar si o hartie de cinci dolari.
    Ce bucuros era Andrei ! Si mergand din nou la camp pentru a-si continua treaba, canta si fluiera mai plin de bucurie ca niciodata.
    Si totusi, asta n-a fost totul. De Craciun, o bicicleta frumoasa ii fusese trimisa de noul sau prieten.
    Cred ca o sa ma credeti cand va spun ca acest baiat era cel mai fericit baiat din tara lui.
    Iata ce inseamna virtute : sa stii sa faci un bine fara sa te astepti la vreo rasplata.

Reguli postare

  • Nu puteti crea subiecte noi
  • Nu puteti posta replici
  • Nu puteti posta atasamente
  • Nu puteti sa va editati postarile
  •