Rezultate de la 1 la 4 din 4

Subiect: MIHAI EMINESCU si NATIONALISMUL ROMANESC

  1. #1
    Basil este offline Utilizator Samanta
    Data inscrierii
    februarie 2008
    Posturi
    1

    Implicit MIHAI EMINESCU si NATIONALISMUL ROMANESC

    MIHAI EMINESCU si NATIONALISMUL ROMANESC


    Eminescul politic. Invierea Neamului intru Mihai Eminescu
    http://www.scribd.com/doc/982911/EMINESCUL-POLITIC-Invierea-neamului-intru-Mihai-Eminescu

    Spre Eminescu. Raspuns romanesc la amenintarile prezentului si la provocarile viitorului
    http://www.scribd.com/doc/886522/Spre-Eminescu-Raspuns-romanesc-la-avertizarile-prezentului-si-la-provocarile-viitorului

    Maresalul Ion Antonescu si Corneliu Zelea Codreanu
    http://www.scribd.com/doc/886690/ION-ANTONESCU-SI-CORNELIU-ZELEA-CODREANU-continutul-


    Comandantii legionari Mota si Marin. Testamentele lor politice
    http://www.scribd.com/doc/886527/Ion-Mota-si-Vasile-Marin-Testamentele-Politice


    Nicolae Iorga. Testamentul politic
    http://www.scribd.com/doc/886667/NICOLAE-IORGA-TESTAMENTUL-POLITIC-continutul


    Secretul sabiei de foc. Sau cum e cu putinta Fenomenul Legionar
    http://www.scribd.com/doc/886529/Secretul-Sabiei-de-Foc-sau-Cum-e-cu-putinta-Fenomenul-Legionar


    Autoaparare psihica. Cum sa devii imun la manipulare
    http://www.scribd.com/doc/886520/Autoaparare-Psihica-Cum-sa-devii-imun-la-manipulare

    Aceste cercetari sunt publicate oficial si au drept de libera copiere.

  2. #2
    lovelife este offline Moderator De'al casei
    Data inscrierii
    iulie 2006
    Locatie
    Galati
    Posturi
    2.040

    Implicit Re: MIHAI EMINESCU si NATIONALISMUL ROMANESC

    multumim Basil, si te mai asteptam cu informatii interesante, site-ul de mai sus iti apartine? daca da sa stii ca poti baga integral documentele de mai sus si aici pe site pentru doritori

  3. #3
    Serge22 este offline Utilizator Samanta
    Data inscrierii
    martie 2008
    Posturi
    1

    Implicit Re: MIHAI EMINESCU si NATIONALISMUL ROMANESC

    ARMA CUVANTULUI LA MIHAI EMINESCU

    Nu alegem vorbele dupa cum indulcesc sau inaspresc lucrul, ci dupa cum acopar mai exact ideea noastra.ffice:office" />
    Acel care e cu totul inlaturat de la conducerea acestei tari si suplantat prin aceasta plebe este poporul romanesc insusi, adevaratul popor romanesc de rasa, gens Quiritium.
    La noi cestiunea sociala e o cestiune de parazitism.

    Sa presupunem ca autorul acestor siruri e nebun, e bun de legat si de dus la Marcuta.
    Ramane mai putin adevarat ceea ce-a zis? Asta-i cestiunea. Daca ceea ce-a zis autorul e adevarat, ceea ce a zis importa, nu cine a zis. Daca un nebun multiplica doua cifre corect este quotientul neadevarat pentru ca cel ce-a calculat are idei fixe sau halucinatiuni?
    Daca un nebun constata conform adevarului ca un perete e alb, devine peretele negru pentru ca nebunul i-a atribuit o calitate ce i se cuvine?

    Va veni ziua in care si pietrele vor vorbi adevarul, in care cartea faptelor petrecute va sta deschisa si se va citi atat de lamurit, incat toata doctrina paralogismelor nu va fi in stare sa-i intunece intelesul.

    MIHAI EMINESCU

    Fragment din cartea cu CopyLIBER: DRUMUL DOINEI. ARMA CUVANTULUI LA MIHAI EMINESCU

    http://www.scribd.com/doc/2302519/DRUMUL-DOINEI-ARMA-CUVANTULUI-LA-MIHAI-EMINESCU

  4. #4
    lovelife este offline Moderator De'al casei
    Data inscrierii
    iulie 2006
    Locatie
    Galati
    Posturi
    2.040

    Implicit Re: MIHAI EMINESCU si NATIONALISMUL ROMANESC

    "Marele patriot Mihai Eminescu, un martir ucis la comanda francmasoneriei

    Motto: „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informații oficiale, ori oficioase
    ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său,
    al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor,
    ci doar adevărul nației românești pentru care a trăit și pentru care a fost sacrificat,
    cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.”



    Istoria oficială a vieții lui Mihai Eminescu a impus un șablon convenabil. Conform acestuia, Eminescu ar fi fost o ființă labilă, neadaptată, pierdută în lumea sa de poet și ar fi murit nebun, bolnav de sifilis și alcoolic. Istoria sa reală este însă cu totul alta. Eminescu a fost de fapt un om puternic, de o luciditate excepțională, bine ancorat în realitatea socială și mai ales politică a vremurilor zbuciumate în care a trăit, un militant activ pentru drepturile românilor din Ardeal și pentru unitatea națională, un ziarist de excepție, un vizionar, un reformator. Eminescu a fost declarat nebun și internat la psihiatrie într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunța la pretențiile asupra Ardealului și se angaja să îi anihileze pe toți cei catalogați drept „naționaliști.” Mulți au renunțat la valorile și principiile lor pentru a fi scoși de pe lista proscrișilor. Eminescu nu a acceptat să facă niciun fel de compromisuri, și de aceea era cel mai periculos dintre ei. El deranja nu doar prin ceea ce scria, ci mai ales prin faptul că plănuia să pună bazele unei organizații independente, aflate înafara controlului francmasoneriei, de trezire și promovare a spiritului românesc și de refacere a Daciei mari.

    Mai potoliți-l pe Eminescu!”

    „Mai potoliți-l pe Eminescu!”Acesta este mesajul pe care francmasonul și junimistul P. P. Carp îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, francmasonul și parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda va fi executată întocmai de cei din țară pe 23 iunie 1883. Eminescu avea 33 de ani.

    Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianță (Austro-Ungaria, Germania și Italia), care de altfel a și fost încheiat pe 18 (30) octombrie 1883. Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lămurește în ce context a avut loc internarea forțată a lui Eminescu. „Ce voia acest tratat?”, scrie el. „În primul rând, ca România să se orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu mai putea să-și revendice Ardealul. Acest tratat muta lupta ardelenilor în Ardeal. Bucureștiul era de zece ani dominat cultural de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriți. Or, tratatul le interzice brusc să protesteze în București pentru eliberarea Ardealului. Ioan Slavici este nevoit să fugă din București în 1883. Întemeiază Tribuna în 1884. În jurul ei se organizează primele lupte pentru Ardeal. Condiția semnării tratatului era deci amorțirea vocii pentru Ardeal în București. „Directiva de sus” s-a reverberat în diferite moduri la nivel cultural. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele.”

    Într-adevăr, 28 iunie 1883 este o zi în care se petrec mai multe evenimente importante. Austro-Ungaria rupe relațiile diplomatice cu România timp de 48 de ore. Cancelarul Germaniei, Otto von Bismark, îi trimite regelui Carol I o telegramă prin care amenință România cu războiul. La București au loc descinderi și percheziții simultane la sediile mai multor organizații care luptau pentru Ardeal, printre care și Societatea Carpații, în care activa Eminescu.

    Este închis ziarul L’Independance Roumaine și directorul acestuia, Emil Galli, este expulzat din țară. La fel și Zamfir C. Arbore. Societatea Carpații este pur și simplu desființată, în urma unui raport al baronului von Mayr, agent al serviciilor secrete austro-ungare. Intimidați de aceste măsuri, o parte din militanții pentru Ardeal se dezic de ideile lor și își trădează confrații, pentru a-și salva propria piele. Printre ei se află Simțion și Chibici, președinții Societății Carpații, Ocășeanu și Siderescu, membri în conducerea aceleași societăți, Grigore Ventura, ziarist la L’Independance Roumaine, același pe care Caragiale îl ridiculizase în personajul Rică Venturiano. În semn de obediență, toți aceștia se vor implica plini de zel în acțiunea de internare forțată a lui Eminescu.

    De ce era atât de incomod Eminescu?

    Privită în acest context, nebunia lui Eminescu, ca și detaliile internării sale, capătă o nouă dimensiune. Nu mai poate fi vorba de un accident sau de o coincidență, ci de executarea comenzii trasate de la Viena : „Mai potoliți-l pe Eminescu!”
    În perioada care va urma se fac eforturi importante pentru a convinge Tripla Alianță că situația din România este sub control. Regina Elisabeta, Regele Carol I, primul-ministru Brătianu, P. P. Carp și Titu Maiorescu merg în Germania pentru a calma spiritele. Ministrul de externe, D. A. Sturdza, ministrul C. Stătescu și Petre Grădișteanu merg la Viena, unde Grădișteanu își cere personal scuze pentru organizarea sărbătorii de la Iași, unde fusese dezvelită statuia lui Ștefan cel Mare și fusese citită poezia manifest a lui Eminescu, Doina.

    Judecând după măsurile luate împotriva lui, Eminescu era cel mai incomod. Spre deosebire de ceilalți, el nu putea fi convins cu niciun chip să renunțe la ideile și principiile sale. Eminescu era membru activ în mai multe organizații care luptau pentru drepturile românilor din Ardeal: Românismul (care respingea chiar aducerea lui Carol I ca rege), Orientul, România Jună, Societatea Carpații, din care făcea parte și Slavici. Cu astfel de preocupări, nu este de mirare că era constant urmărit atât de poliția și serviciile secrete românești, cât și de cele austro-ungare. În anturajul său erau infiltrați mai mulți informatori, printre care se număra și Ocășanu de la Societatea Carpații.

    La 7 iunie 1882, baronul Von Mayr îi trimitea contelui Kalnoky, ministrul Casei Imperiale austro-ungare, o notă informativă în care arăta: „Societatea Carpații a ținut în 4 ale lunii în curs, o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură, am fost informat despre această întrunire [n.n după toate probabilitățile sursa era chiar Titu Maiorescu]. S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenții transilvăneni de naționalitate română, care frecventează instituțiile de învățământ din România pentru a se instrui, să fie puși să acționeze în timpul vacanței în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcția unei Dacii Mari.” Această notă a dus în final la desființarea Societății Carpați.
    Activitatea sa ca jurnalist îl făcea cu atât mai periculos, cu cât avea și pârghiile necesare pentru a acționa: ideile sale erau exprimate în mod magistral într-un ziar, Timpul, pe care îl transformase în cotidian național.

    În această publicație demascase corupția politicienilor români și grasele comisioane pe care aceștia le încasaseră din concesionarea căilor ferate. Scrisese despre condiționările umilitoare impuse României de puterile europene, în schimbul recunoașterii Independenței. În 1880 declanșase o incitantă campanie de presă privind „chestiunea dunăreană”, problemă sensibilă pentru marile puteri europene. Participase activ la Iași la inaugurarea statuii lui Ștefan cel Mare și citise acolo în fața mulțumii poezia manifest Doina. Acest eveniment național deranjase foarte mult puterile occidentale. În sfârșit, chiar în dimineața zile în care avea să fie dus cu forța la balamuc, apăruse în Timpul un alt articol. Intitulat „Pentru libertatea presei și a jurnalistului”, acesta era un protest la adresa încălcării dreptului la liberă exprimare și demasca măsurile represive luate de guvernul Brătianu împotriva jurnalistului Emil Galli.

    Titu Maiorescu pregătise internarea lui Eminescu încă de la primele ore ale dimineții

    Varianta cea mai des vehiculată despre cele petrecute pe 28 iunie 1883 este următoarea: În dimineața acelei zile, Eminescu s-ar fi trezit cu noaptea în cap și lovit de nebunie ar fi început să se certe cu soția lui Slavici, la care locuia în gazdă, Ecaterina Szöke Magyarosy. Aceasta îi trimite la orele șase dimineața un bilet lui Maiorescu, cerându-i să o scape de Eminescu.

    Maiorescu ia o măsură de excepție – în loc să meargă direct la Slavici acasă, pentru a o salva pe soția acestuia de „nebun”, se duce împreună cu Constantin Simțion, președintele Societății Carpați, la spitalul doctorului Șuțu și, pentru suma de 300 de lei, aranjează internarea imediată a lui Eminescu. A doua ciudățenie, Maiorescu, bazându-se exclusiv pe spusele acestei femei, cere direct internarea, și nu examinarea lui Eminescu de către doctorul Șuțu, așa cum ar fi fost firesc.

    Întors acasă, se pomenește însă cu Eminescu, care avea cu el un exemplar din ziarul Timpul, în care tocmai îi apăruse articolul despre Emile Galli. Maiorescu nu-l întreabă nimic despre incidentul de dimineață cu doamna Slavici (presupunând că acesta ar fi avut într-adevăr loc). Îl trimite însă la sediul Societății Carpați, undePoliția făcea percheziție, pentru a se întâlni chipurile cu Simțion, complicele său la internare.

    „Numai, de s-ar face asta fără greutate” scrie Maiorescu în jurnalul său în dimineața zilei de 28 iunie 1883, după ce petrecuse o noapte de nesomn, sub apăsarea a ceea ce știa că va face a doua zi. Nu se va face însă „fără greutate”, așa cum își dorea Maiorescu, căci Eminescu își schimbă traseul. Nu se duce la Societatea Carpații, unde totul s-ar fi făcut fără martori, ci la Capșa. La acea vreme Capșa nu era doar un local de lux, ci și sediul Ambasadei SUA și reședința mai multor ambasadori occidentali. Eminescu se duce la Capșa în speranța de a semnala abuzurile guvernului acestor diplomați și în special ambasadorului SUA, Eugene Schuyler, pe care îl cunoștea personal și care era un fervent apărător al drepturilor omului. Orchestratorii monstruosului complot sunt nevoiți să își schimbe planul.

    Scena cu pistolul relatată de Grigore Ventura – o nouă înscenare

    La Capșa, Eminescu este abordat de Grigore Ventura. Aici, conform declarațiilor lui Ventura, Eminescu ar fi început să țină un discurs „politico-socialo-național” înfierbântat, ar fi scos un pistol, ar fi amenințat-o pe soția patronului și ar fi strigat „la toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împușc pe rege!”. Semne clare de nebunie! Ventura, în loc să îl calmeze, îi ține isonul și îi propune să meargă împreună la palatul Cotroceni. Ajunși acolo află că Regele nu este în București. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl duce pe Eminescu la băile publice Mitrașevski, îl lasă într-una din camere și apoi alertează Poliția că un nebun s-a închis în baia publică. Îi cheamă la fața locului pe alți doi membri ai Societății Carpați, Siderescu și Ocășanu. Ca un făcut, cei doi au cu ei o cămașă de forță. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu și spre orele 19 îl duc la stabilimentul Șuțu, unde avea deja rezervat un loc de cu noaptea în cap.

    Scena cu pistolul de la Capșa și declarația lui Eminescu că îl va omorî pe Rege sunt piesele de rezistență ale tezei nebuniei sale. Ele sunt relatate însă doar de o singură persoană, Grigore Ventura, care va povesti acest episod în stânga și dreapta, dar va ezita să scrie totuși despre el, deși era ziarist. Scena va fi consemnată de-abia în octombrie 1911 de Al. Ciurcu într-un articol apărut în Adevărul, „Eminescu, din amintirile mele”.

    Povestea lui Grigore Ventura nu stă însă deloc în picioare din mai multe motive. În primul rând, Ventura susține că a asistat la toate evenimentele din acea zi. Fiind principalul martor, ar fi trebuit să apară în procesul verbal încheiat de Poliție, ori numele său nu apare deloc. Ventura susține că el este cel care a alertat Poliția, ori în procesul verbal este consemnat că poliția a fost sesizată de domnii Ocășeanu și Siderescu. Aceștia dau însă detalii pe care nu aveau cum să le cunoască, întrucât nu fuseseră prezenți la fața locului. Ceea ce arată că cineva îi informase. Acesta nu poate fi decât Ventura, care a avut rolul de a-l intercepta pe Eminescu și a face în așa fel încât acesta să poată fi luat pe sus dintr-un loc izolat și dus la psihiatrie, în condițiile în care primul plan imaginat de Maiorescu căzuse. Ventura a imaginat apoi și a răspândit povestea cu pistolul pentru a crea impresia că Eminescu era nebun și a justifica astfel internarea.

    Celălalt martor al acestei scene, doamna Vautier, soția patronului de la Capșa, despre care Ventura spune că a fost persoana amenințată cu pistolul de Eminescu, nu menționează în memoriile sale publicate la Paris în 1909, absolut nimic despre această scenă, care, dacă ar fi avut loc, ar fi trebuit să o fi marcat profund. Eminescu declară că vrea să îl împuște pe Rege, ori era puțin probabil ca el, în calitate de ziarist să nu știe că Regele era plecat de câteva zile la Sinaia.

    În procesul verbal întocmit de Poliție nu se amintește nimic de vreo armă, ci doar că „Eminescu a venit singur la Băile Mitrașevschi, și fiind atins de alienație mintală s-a încuiat singur pe dinăuntru și a refuzat să deschidă”. La locul faptei ajung, Simțion, Siderescu si Ocășeanu de la Societatea Carpații, care aveau încă de dimineață misiune de la Maiorescu să îl ducă la casa de nebuni a doctorului Șuțu. Aceștia intră în baia unde Eminescu se află în apă, dezbrăcat. Eminescu le cere să iasă. Îl imobilizează și îi pun cămașa de forță. Între timp Poliția îi perchiziționează locuința, îi ridică bunurile, îi umblă prin hârtii și manuscrise, sperând să descopere ceva compromițător. Totul se petrece cu complicitatea soției lui Slavici. Poliția nu va deschide o anchetă, așa cum proceda de obicei și cerea legea. Omiterea lui Ventura din procesul verbal al Poliției nu este întâmplătoare. Varianta că Eminescu a venit singur și s-a închis în baie era mai credibilă pentru teza nebuniei, decât cea în care era adus de Ventura și care ar fi putut atrage suspiciuni.

    Omorât lent prin otrăvire cu mercur

    De la Băile Mitrașevschi Eminescu este dus direct în stabilimentul doctorului Șuțu, unde tratamentul aplicat îl transformă într-o legumă. Niciun alt bolnav nu mai este acceptat pentru internare în acea perioadă, chipurile pentru a nu-i deranja liniștea lui Eminescu,

    Fiica lui Titu Maiorescu, Livia, îi scrie lui I. E. Torouțiu despre modul în care era tratat Eminescu la Șuțu în următorii termeni: „Aș vrea să vă spun că toți domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur: ils cherchent midi à 14 heures” (caută miezul zilei la ora 14).

    În noiembrie 1883, la insistențele unor prieteni, printre care Emilia Humpel, Eminescu este transferat într-un sanatoriu din Viena. Titu Maiorescu, care știa cel mai bine că Eminescu nu este nebun și medicii din Viena își vor da ușor seama de aceasta, se opune la început vehement. În cele din urmă cedează, gândindu-se că este mult mai important să îl țină pe Eminescu departe de țară.

    Eminescu știa foarte bine ce i se înscenase și odată reîntors în țară a făcut chiar eforturi pentru o campanie de presă în favoarea sa. Privit însă ca un nebun, nimeni nu i-a acordat dreptul la replică. Într-o scrisoare adresată în ianuarie 1887 lui Gheorghe Panu el scrie: „S-a răspândit prin ziare știrea că aș fi grav bolnav. Toate aceste zvonuri, lipsite de orice fundament, sunt răspândite poate cu rea credință, încât și dl. C. Mille, într-unul din articolele sale, a găsit motiv de-a vorbi de boala mea pretinsă. Te rog a spune tuturor că se află în deplină eroare și că afară de suferința mea de picioare, nu am absolut nimic . Un mic dementi (dezmințire) în organul (ziarul) dumitale n-ar strica.”

    Timp de mai bine de o lună, medicii austrieci nu reușesc să își dea seama deloc de ce boală suferă Eminescu. În decembrie, îl declară sănătos și recomandă externarea. Nimeni nu are însă interesul să îl readucă în țară, cu atât mai puțin Maiorescu. Medicul austriac, Obersteiner, îi cere în repetate rânduri să îl scoată pe Eminescu din spital, unde nu-și are locul printre bolnavii psihic. Fișele de observație medicală din timpul șederii în sanatoriul austriac dispar într-un mod misterios, pentru a nu distruge mitul nebuniei lui Eminescu.

    Tot Maiorescu aranjează ca Eminescu să plece în Italia, sub atenta supraveghere a unui om de încredere, chipurile „pentru a se reface”. La întoarcerea din Italia, Eminescu vrea să vină la București, dar Maiorescu face tot posibilul să îl țină departe de capitală. Toate munca sa, cărțile, notele de lectură, manuscrisele se află la București, la Maiorescu. Prin intermediul diverșilor prieteni, Eminescu îi cere în mod repetat acestuia să îi înapoieze „lada cu cărți”, fără de care ar fi trebuit să își reia toată munca de la zero. Maiorescu este de neînduplecat.

    Cum nu se cumințește, este trimis tot cu forța la ospiciul de pe lângă Mânăstirea Neamț. Eminescu, pe deplin lucid, i se plânge lui Gheorghe Bojeicu de la Cernăuți, că a fost „internat ca alineat, deși nu fusese”. Este sechestrat la Neamț din noiembrie 1886 până în aprilie 1887. Gardienii aruncă pe el găleți de apă rece și îl bat cu funia udă pentru a-l „calma”. Încearcă să fugă de mai multe ori și în cele din urmă reușește să obțină o mutare la Iași, sub îngrijirea doctorului Iszac.

    Acesta este cel care îi va pune un diagnostic abracadabrant, preluat apoi de istorie: „sifilis congenital matern cu paralizie generală progresivă”. Diagnosticul conținea însă un mesaj important: Eminescu trebuia să fie paralizat, Eminescu trebuia să fie anihilat, trebuia oprit din a mai publica în ziarele vremii. Asasinarea civilă a lui Eminescu din 1883 va fi completată de experimentele doctorului Iszac, care visa să scrie o lucrare despre cazul Eminescu, cu care să intre în analele medicinii. Contrar tuturor preceptelor medicale are vremii, care arătau că mercurul este toxic și total contraindicat în tratarea sifilisului, doctorul Iszac îi va administra doze uriașe de mercur, de 4 până la 7 grame.

    Un alt psihiatru din București, Panait Zosin, care nu îl consultase vreodată pe Eminescu și cunoștea cazul doar din corespondența cu sora lui, Harieta, preia diagnosticul lui Iszac și chiar îl completează cu următoarele reflecții: „ca psihopat ereditar, el ar fi petrecut încă nopți albe, ar fi făcut orgii, ar fi mistuit narcotice și excitante (n.n. în condițiile în care se știe că Eminescu era un adversar declarat al narcoticelor). Un psihopat alcoolic și sifilitic, el a ajuns să aibe perioade de furie, de inconștiență, de prozaică întunecare a activității psihice. ”

    De-abia în 1888, Veronica Micle reușește să îl smulgă din mâinile doctorului Iszac și să îl aducă în sfârșit la București. Aici reîncepe să publice, și în urma unui articol împotriva guvernului, apărut în România liberă, este internat cu forța tot la dr. Șuțu, unde va și muri.

    La moartea sa, produsă din câte s-a spus, de o lovitură la cap cu o piatră, celebrul doctor G. Marinescu nu realizează după autopsie, analiza microscopică a creierului, care ar fi dovedit că Eminescu nu suferea de sifilis. După o examinare superficială, aruncă pur și simplu la gunoi creierul lui Eminescu, pe motiv că intrase în putrefacție. Este totuși nevoit să consemneze că a fost frapat de mărimea acestui creier. Pe actul său de deces, nu apare semnătura niciunui prieten sau membru al familiei, ci doar amprentele digitale a doi martori analfabeți din personalul spitalului.

    Societatea Matei Basarab, spiritul național și francmasoneria

    Eminescu a fost etichetat drept nebun, sifilitic, alcoolic, pericol public, atentator la adresa regelui, reacționar, paseist, antisemit, xenofob, naționalist șovin etc. De ce toate aceste apelative? De ce publicistica lui a fost mereu trecută sub tăcere, interzisă, cenzurată? De ce în memoria românilor Eminescu a fost impus doar ca poet, în timp ce principala sa activitate a fost cea de ziarist? Din cele 16 volume ale Operei sale, editate sub îngrijirea lui Perpessicius după manuscrisele originale, cinci conțin poezii și altele cinci, articolele publicate de el în perioada 1870-1883 și 1888-1889. Deși majoritatea articolelor au fost scrise înainte de așa-zisa declanșare a nebuniei, mulți susțin și astăzi că ele nu merită să fie citite, întrucât „sunt rodul unei minți atacate de boală, în căutarea unei bucăți de pâine”.

    „Eminescu n-a ajuns să marcheze politica națională, deși este întemeietorul doctrinei naționale moderne,” scrie Theodor Codreanu în „Dubla sacrificare a lui Eminescu”. „Dimpotrivă, opera sa a fost cu grijă separată de structurile de profunzime ale politicii naționale, opera lui publicistică fiind interzisă total, după al doilea război mondial. Efectele sunt vizibile și astăzi. Așa-zisul cult Eminescu este o dimensiune ad-hoc confecționată, pentru a preveni și a face ineficient un veritabil cult Eminescu. Prin numita diversiune se creează impresia (pe care cei naivi o iau ca atare) că eminescianismul este un element nefast, inamicul public numărul unul al democrației și al statului român. Neîntâmplător, Gh. Grigurcu, unul din mercenarii curentului antieminescian asimila cultul pentru poetul național cu acela al lui Ceaușescu. În realitate, statul român nu a atins niciodată exigențele lui Eminescu, fiindcă nici nu și-a propus aceasta vreodată, deși marii gânditori au pledat statornic pentru asimilarea organică a eminescianismului ca temei al ființei noastre naționale. ”

    Au existat tentative ca Eminescu să fie înrolat în masonerie. Fără succes. Eminescu lucra însă la crearea unei organizații românești și pro-românești, numită Societatea Matei Basarab și aflată în afara controlului și influențelor francmasoneriei, care masonerie se afla și atunci în slujba unor interese supranaționale. „O organizare între români”, scria el. „Pretutindea oameni care să ție registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat și lăudat pentru ca să devie bun. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă. Ținta? Unirea tuturor românilor, emanciparea economică și intelectuală a întregului popor românesc.”

    Încă din 1874, el îi scria lui Maiorescu că „aprofundarea studiului filozofilor germani m-a făcut să mă orientez către elaborarea unei filosofii practice, vizând scoaterea României din subistorie. Interesul practic pentru patria noastră ar consta cred în înlăturarea oricărei îndreptățiri pentru importul necritic de instituții străine.”

    Eminescu nu renunțase la acest plan nici în ultimii săi ani. Alexandru Vlahuță povestea cum, vizitându-l la sanatoriul doctorului Șuțu, Eminescu i-a povestit „despre un plan al lui de reorganizare socială, la care se gândește de mult, o lucrare colosală.”

    Gheorghe Panu povestește în „Amintiri de la Junimea” de un sfat pe care Eminescu i l-a dat: „Panule, știi tu că în lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui... Tot, tot este un șir neîntrerupt de martiri.” Eminescu a fost unul dintre ei.


    „Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de 'nmormântare,
    Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare . . .
    Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
    Nu slăvindu-te pe tine . . . lustruindu-se pe el
    Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă.
    Ba să vezi. . . posteritatea este încă și mai dreaptă.
    Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
    Ei vor aplauda desigur biografia subțire
    Care s-o 'ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
    C-ai fost om cum sunt și dânșii. . . Măgulit e fiecare
    Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări
    Și le umflă orișicine în savante adunări
    Când de tine se vorbește. S-a 'nțeles de mai nainte
    C-o ironică grimasă să te laude 'n cuvinte.
    Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
    Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege . . .
    Dar afară de acestea, vor căta vieții tale
    Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale —
    Astea toate te apropie de dânșii. . . Nu lumina
    Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,
    Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
    Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
    Toate micile mizerii unui suflet chinuit
    Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”
    (Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)


    Bibliografie:
    1. Ovidiu Vuia: Misterul morții lui Eminescu, Ed. Paco, București, 1996
    2. Thedor Codreanu: Dubla sacrificare a lui Eminescu, Serafimus Grup, 1999
    3. Nicolae Georgescu : Boala și moartea lui Eminescu, Criterion, 2007 "
    Un site
    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.
    si un
    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.
    pentru mamici unde se dezbat subiecte despre sarcina, nastere precum si crestere si educarea copiilor.
    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

Subiecte Similare

  1. Eminescu vs. Einstein
    De Alchimiel in forum Literatura
    Replici: 37
    Ultimul post: 31 mar 2011, 15:31
  2. Replici: 8
    Ultimul post: 06 nov 2010, 15:48
  3. Eminescu
    De Adriana Popa in forum Discutii libere
    Replici: 4
    Ultimul post: 26 mai 2009, 11:07
  4. Basarabia, pamint romanesc!
    De david_c in forum Discutii libere
    Replici: 7
    Ultimul post: 02 aug 2007, 15:23
  5. Articole despre Sfantul Asezamant Romanesc de la Ierihon
    De Eternal_light in forum Crestinismul
    Replici: 0
    Ultimul post: 18 apr 2007, 15:13

Reguli postare

  • Nu puteti crea subiecte noi
  • Nu puteti posta replici
  • Nu puteti posta atasamente
  • Nu puteti sa va editati postarile
  •