Pagina 1 din 4 1234 UltimulUltimul
Rezultate de la 1 la 15 din 47

Subiect: ATITUDINEA

  1. #1
    Ion Furtuna este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    august 2006
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    2.823

    Implicit ATITUDINEA

    Va propun spre dezbatere un topic legat atat de familie cat si de interactia ei cu societatea. Cu familia pentru ca in cadrul ei are loc o buna parte din procesul educational (> 7 ani ) iar cu societatea pentru ca asta este cadrul in care traim si in care avem posibilitatea sa ne manifestam si ale carui limite nu ne sunt indiferente (cel putin pentru cei care viziteaza acest forum, sper eu).
    Textul care urmeaza mi-a ajuns prin intermediul internetului pentru a doua oara (prima data era o versiune bilingva, originalul provenind dintr-o tara sudamericana). Imi cer iertare celor care il cunosc deja, nu vreau sa-i plictisesc, dar cred ca este utila si o discutie pe un asemenea subiect. Mai ales, ca am gasit pe acest forum suficiente argumente pro.
    Iar cand semnele si semnalele sunt multe trebuie sa le iau in seama.

    Ideile din această prezentare le-am primit prin e-mail. Am făcut câteva adaptări, și vi le trimit și vouă, pentru a vă ajuta pe drumul către o viață împlinită...

    Cristian Carstoiu

    Nevoile primare ale oamenilor se consideră a fi:

    Sănătatea
    Banii (prin intermediul cărora obținem alimente, adapost, îmbrăcăminte și distracții)
    Dragostea

    Unul din modurile de a atinge aceste obiective este să fii bogat și prosper.
    După cum există oameni bogați și oameni săraci, tot așa, există țări bogate și țări sărace.
    Diferența între țările sărace și țările bogate nu constă în vechimea lor.
    Aceast fapt poate fi dovedit dacă dăm ca exemplu țări precum India sau Egiptul, care există de mii de ani, dar sunt sărace.
    Spre deosebire de acestea, sunt țări ca Australia sau Noua Zeelandă, care până în urmă cu mai puțin de 150 de ani erau necunoscute, iar astăzi sunt țări dezvoltate și bogate.
    Diferența între țările bogate și cele sărace nu este legată de resursele naturale pe care acestea le posedă.
    De exemplu, Japonia, care are un teritoriu mic și muntos, care nu este deloc potrivit nici agriculturii și nici creșterii vitelor, și nici nu are petrol sau minereuri, dar este a doua putere economică mondială.
    Teritoriul său este ca o mare fabrică plutitoare care importă materie primă din toată lumea, o prelucrează, iar produsul rezultat este exportat apoi în toată lumea, și uite așa, se acumulează bogăția…
    Mai avem și exemplul Elveției, tară fără acces la mare, dar care deține una din cele mai mari flote maritime din lume. Care nu are cacao, dar are ciocolata cea mai bună din lume. Care în puținii ei kilometri pătrați crește vite și permite cultura doar 4 luni pe an, deoarece în restul timpului este foarte frig. Care are cele mai bune produse lactate din Europa. Si care, ca și Japonia, nu are materii prime, dar exportă produse de o calitate greu de întrecut.
    O țară pe care siguranța, ordinea și munca au transformat-o în “casa de bani” a lumii…
    …și nu este nici inteligența oamenilor cea care face diferența între bogăție și sărăcie…
    Aceast fapt este demonstrat de studenții din țările sărace care studiază în țările bogate și obțin rezultate excelente în educația lor.
    Un alt exemplu poate fi văzut la managerii din țările occidentale care ne vizitează țara. Vorbind cu ei ne putem da seama că nu există nici o diferență intelectuală notabilă.
    În sfârșit, putem spune că nici rasa nu face diferența între bogați și săraci...
    În țările Europei Occidentale putem vedea cum “leneșii” (hispanici sau africani) demonstrează că ei sunt forța productivă în aceste țări.

    Și atunci? Ce face diferența?

    ATITUDINEA oamenilor face diferența.
    Studiind comportamentul persoanelor din țările bogate, descoperim că marea parte a populației respectă următoarele reguli (ordinea nu este importantă):
    1. Etica
    2. Ordinea și curățenia
    3. Integritatea și cinstea
    4. Punctualitatea
    5. Resposabilitatea
    6. Dorința de perfecționare
    7. Respectul pentru legi și regulamente
    8. Respectul pentru drepturile celorlalți
    9. Dragostea pentru muncă
    10. Efortul pentru a face economii și cheltuiala cu chibzuință

    Are România nevoie de alte legi?

    Nu ar fi oare de ajuns să respectăm cu toții aceste 10 reguli simple?
    În țările sărace, numai o mică parte (nesemnificativă) din populație se conduce după regulile acestea în viața de zi cu zi.
    Nu suntem săraci din cauză că țara noastră n-are resurse naturale sau fiindcă natura este crudă cu noi…
    Suntem săraci pur și simplu din cauza atitudinii noastre.
    Ne lipsește caracterul pentru a ne comporta după aceste principii de bază ale funcționării societății.
    Dacă vom aștepta ca Guvernul să ne rezolve problemele noastre, vom aștepta toată viața.
    O atenție deosebită acordată faptelor noastre, împreună cu schimbarea de atitudine pot semnifica intrarea țării nostre pe drumul progresului și bunăstării.
    Valorile acestea vor anima fiecare proces de schimbare pe care îl impulsionăm, fiecare obiectiv care-l vom atinge, și în principal stilul de viață care-l vom avea.
    Împreună vom putea modela o țară mai bună.

    Daca vei returna sau vei șterge acest e-mail, nu îți va muri câinele sau pisica, nu te vor da afară de la serviciu și nici măcar nu vei avea 7 ani îngrozitori.

    Dar dacă îți dorești un alt viitor, mai bun, pentru tine și copiii tăi, lasă fișierul acesta
    să hoinărească prin Internet,
    astfel încât mai mulți oameni să se poată gândi în mod serios la aceste idei.

  2. #2
    valiprofi Avatar
    valiprofi este offline Utilizator Samanta
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    tecuci
    Posturi
    88

    Implicit raspuns

    Grozava idee-parca ar fi a mea. Dar asta nu inseamna ce se poate subintelege,ca ader si prin propria atitudine totdeauna;mi-ar placea sa fac asta totdeauna dar,cred ca oamenii pot face orice daca sunt motivati.Iti poti schimba atitudinea doar daca esti motivat.

    unii se schimba cand il cunosc pe D-zeu,altii cand cunosc suferinta. Altii sunt educati. De multe ori ma falesc cu faptul ca sunt un sfert grecoaica,considerand ca de aici am luat calitati ce nu sunt chiar,,romanesti".Adica,ma refer la faptul ca un om are un singur cuvant si cand l-a spus e ca o promisiune.asta as vrea eu in principal sa se schimbe in atitudinea romanului.

  3. #3
    Ion Furtuna este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    august 2006
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    2.823

    Implicit

    Nemuritorii
    Nemurirea e unul din visele care au existat din totdeauna. Nu degeaba ne încânta în copilărie și ne făcea să visăm frumos acea poveste despre tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte. Și nu degeaba, apoi, în adolescență sau în tinerețe ne încânta ideea existenței, chiar dacă numai metaforică, a Elixirului vieții. Acela pe care atâtea generații de visători, numiți alchimiști, l-au căutat și l-au găsit, parțial, în leacurile de altă dată.
    Dar nemurirea se obține și altfel. E o vorbă din bătrâni: “Nu-și-a trăit viața cel care n-a făcut o casă, n-a plantat un pom și n-a crescut un copil!” Și dacă acea casă este Casa Domnului! E drept, partea noastră fizică are nevoie de loc de retragere, de refacere și casa este acel loc, pentru noi și pentru familiile noastre. Dar și sufletul are nevoie de un loc de reculegere, de refacere, de înălțare și acela este biserica. Că bisericile existente au devenit neîncăpătoare, că se construiesc altele, asemenea și mânăstiri, totul arată că este nevoie de ele, că sunt necesare. Iar cele care-s mai demult clădite și acelea au nevoi. Că timpul acționează la fel peste toate. Și cum la fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniți și ctitorii, binefăcătorii și miluitorii sfintelor locașuri, înseamnă că dacă ne înscriem printre ei, mai dobândim o “doză de nemurire”. Și nu-i totuna dacă asta se întâmplă în vremuri de prosperitate sau în vremuri de sărăcie. Cu cât ne apropiem mai mult de bănuțul văduvei, cu atât mai bine. Și pentru casa trupului și pentru cea a sufletului.
    Și plantatul pomului sau al copacului poate să ne aducă viața fără de moarte. Pentru că atunci când o facem, lăsăm o moștenire urmașilor care ne vor mulțumi. Iar dacă nu-s ei atunci păsările cerului și animalele pământului, care au unde locui. Dar mai ales, pentru că atunci, dovedim că suntem Stăpâni al pământului și nu profitori sau jefuitori, că suntem fiii cuminți iar nu cei risipitori, că știm să înmulțim talanții primiți. Nu vom afla niciodată dacă copacul sădit azi, peste un secol sau un mileniu sau mai multe nu va fi o pădure de care urmașii să se bucure așa cum o facem noi. Dar întotdeauna exista șansa aceasta și ea nu trebuie irosită. Și fiecare copac sădit este o altă șansă.
    Dacă pomul are în el algoritmii necesari creșterii și dezvoltării și ajutorul din partea omului este binevenit mai ales la începutul vieții sale, cu puiul de om lucrurile se schimbă. Pentru că sensul termenului de creștere a copiilor nu se referă strict la o relație părinte-copil ci are un sens mai larg, cu mult mai larg. Suntem responsabili de modul în care cresc toți copii, suntem responsabili de ceea ce se întâmplă cu ei, cu trupușoarele lor, cu mințile lor, cu sufletele lor. Suntem responsabili de pasivitatea noastră atunci când vedem că puiul de om din neștiință sau din teribilism face și spune ce nu trebuie. Degeaba, în mintea noastră sau chiar cu voce tare punem etichete, dacă nu intervenim atunci, pe loc, ca să spunem și să explicăm celui neștiutor. Cu calmul și liniștea celui care știe, celui care este cu adevărat matur și care știe să explice unei minți necoapte. Nici un efort nu este în zadar când este vorba de minți și suflete de copii. Ei, toți, sunt ai noștri, chiar dacă avem sau nu avem acasă copiii noștri. Pentru ai noștri ne străduim și încercăm să le dăm tot ceea ce considerăm că este mai bun și mai frumos. Și cum o facem cu ei ar trebui și cu ceilalți, mai ales, când este clar că au nevoie. Că până la urmă sunt toți ai Neamului, și prin ei vom trăi în veșnicie. Și veșnicia neamului poate trece și prin vorba blândă și înțeleaptă spusă unui țânc când făcea o prostie sau prin fapta bună neștiută atunci când era nevoie de ea. Că lecția de viață care vine de dincolo de familia aceea, a orișicui, întotdeauna rămâne și este sămânța binelui de mâine și nemurirea celui care a plantat-o.
    E atât de greu să devenim nemuritori?
    Ion Furtună - Pitești
    (publicat în revista Inforenergetica, nr.8 )

  4. #4
    cris este offline Utilizator De'al casei
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Posturi
    2.533

    Implicit

    Apropo de cele de mai sus,eu am observat ca lipsa bunavointei si a respectului de sine primeaza in tarile sarace ,cu multa mizerie,cu multe
    stricaciuni inutile.Astfel,omul nu tine la munca lui sau a altuia deoarece el este tratat cu dispret si nepasare.Si el devine dispretuitor si nepasator.Si de-aici toate relele.
    De multe ori ma-ntreb,omul de pe strada chiar nu se poate abtine sa arunce hirtii pe jos?Nu,ca de multe ori lui nu-i pasa de viata lui,dar de a altuia?

  5. #5
    Santamia este offline I.E. Bobocel
    Data inscrierii
    iulie 2006
    Locatie
    Galati
    Posturi
    362

    Implicit

    Si lipsa de discernamant in ati alege liderii te duce la saracie, trebuie sa stii care sunt adevaratele valori, ca sa stii ce sa alegi, noi alegem acum pe cei care isi fac o imagine mai buna, care stiu sa mimeze diverse calitat, dar pe care de fapt nu le poseda, avem modele in viata necorespunzatoare, etc.

    conteaza calitatea liderului, dar pentru a avea lideri mai buni noi trebuie sa fim mai buni si sa ne insusim calitatile de mai sus precum si altele necesare

    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.
    - Salon de masaj si Scoala de masaj

  6. #6
    cris este offline Utilizator De'al casei
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Posturi
    2.533

    Implicit

    Am facut un studiu micut "de piata de lideri " La nivel macroeconomic ne alegem lideri dupa reclama.La nivel micro,merge un fel de comunism nesimtit.Adica linguseala,interese uneori de toata jena,incapacitate de decizie,Corectitutidinea este o iluzie.Respectul,care respect?

  7. #7
    valiprofi Avatar
    valiprofi este offline Utilizator Samanta
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    tecuci
    Posturi
    88

    Implicit r

    Apropo de asta,eu cred si acum ca invatamantul are m.m.oameni de calitate decat alte domenii(imi cer scuze ,nu vreau sa jignesc pe nimeni,e o parere a mea care am fost si ing. si profa).

    Paradoxal,nu in comunism am avut parte de exp.dure ci acum cand consideram ca avem mai multa libertate.
    Sotul meu a fost director si a mers din nou la concurs-a pierdut in favoarea unei colege ce habar nu avea de limba straina sau calculator desi astea si legile erau singurele conditii de admitere;e atata politica incat asta devine criteriu in orice;am fugit de comunism dar se pare ca tot de asta avem parte.

    Ei, aici trebuie sa fiu de acord cu sotul meu care isi cauta joburi pt. a pleca din tara.Ma tem ca avem tare care trebuie indreptate prin educatie.Din pacate,observ ca unii parinti asteapta de la prof.educarea propriilor copii in loc sa faca ei asta.

    De fapt chiar mama(am o mama de nota 10) cand eram mici facea greseli de genul,,baiatul nu trebuie sa stea in bucatarie,fata doar'' sau ,,pe tine ca baiat te iert ca ai injurat dar pe tine ca fata nu''.

  8. #8
    cris este offline Utilizator De'al casei
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Posturi
    2.533

    Implicit

    Vali,in domeniul meu nu gasesti oameni de calitate decit foarte greu.
    Si ma refer ca oameni,nu ca profesionisti.
    Tu,ca prof,ai o viata grea.Eu am fost o eleva buna,dar vorbeam in ore si rideam.La profii pe care-i iubeam eram atenta.
    Dar ce vad pe strada,azi,intrece orice imaginatie.Va admir ptr ca rezistati.Ca prof.

  9. #9
    valiprofi Avatar
    valiprofi este offline Utilizator Samanta
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    tecuci
    Posturi
    88

    Implicit r

    Mersi.Mi-am dorit sa fiu asta si nu-mi pare rau.
    Din pacate,vad cum ne pleaca colegii,prietenii.
    Asta vara ne-a plecat un bun prieten al sotului,acum e consilier la Min.Af.Externe -toti il stiu acum dar,nimeni nu-l stia cand era titular la tara desi avea masterat in Franta.
    Iar de mine ce sa spun-fosti colegi au ras ca am ajuns la tara(5 Km de oras) desi am fost prima pe judet.(dar ma dau mare si acum ca am avut 9,80 media la concurs).

  10. #10
    cris este offline Utilizator De'al casei
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Posturi
    2.533

    Implicit

    Vali,si eu am fost prima in job-ul meu si tot la tara am ajuns.
    Dar,cum nimic nu-i intimplator,bucura-te ca esti la tara.

  11. #11
    valiprofi Avatar
    valiprofi este offline Utilizator Samanta
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    tecuci
    Posturi
    88

    Implicit

    De fapt e tot oras (comuna e lipita de Tecuci)dar mi-ar fi placut sa locuiesc intr-un oras m. mare ca se intampla mai multe evenimente.
    Aici mai rar teatru,spectacole....
    Ce sa mai zic de cursuri de ie...
    Mie mi-ar placea sa le-ncerc pe toate..cand era pe vremea lui Ceasca parintii ne trimiteau la casa de cultura sa invatam ceva in plus in liceu.Fratele meu a invatat atunci fotografiesi altele,eu cam chiuleam ca eram cu lecturile.

  12. #12
    cris este offline Utilizator De'al casei
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Posturi
    2.533

    Implicit

    Vali,poti sa faci cursuri prin corespondenta.
    Poti sa faci cursuri cu natura ,natura este minunata.Poti sa inveti de la iarba,de la pietre,de la pasari.Nu da ce ai pentru un oras aglomerat.

  13. #13
    Santamia este offline I.E. Bobocel
    Data inscrierii
    iulie 2006
    Locatie
    Galati
    Posturi
    362

    Implicit

    Citat Citat din cris
    Vali,si eu am fost prima in job-ul meu si tot la tara am ajuns.
    Dar,cum nimic nu-i intimplator,bucura-te ca esti la tara.
    dar ce job ai cris in care nu prea sunt multi oameni buni,?

    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.
    - Salon de masaj si Scoala de masaj

  14. #14
    cris este offline Utilizator De'al casei
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Posturi
    2.533

    Implicit

    Nu te supara,dar nu pot sa spun,lumea e mica.

  15. #15
    Santamia este offline I.E. Bobocel
    Data inscrierii
    iulie 2006
    Locatie
    Galati
    Posturi
    362

    Implicit

    Cris nu cred ca cred ca mai este nimeni pe forum din zona ta, asa cred eu. si chiar nu are nimeni prejudecati aici (asa sper) privind locul unde locuiesti, profesie, locul de munca, rasa, religie, etc. Eu am ceva doar cu cei care fac rau din placere

    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.
    - Salon de masaj si Scoala de masaj

Pagina 1 din 4 1234 UltimulUltimul

Reguli postare

  • Nu puteti crea subiecte noi
  • Nu puteti posta replici
  • Nu puteti posta atasamente
  • Nu puteti sa va editati postarile
  •