Pagina 4 din 6 PrimulPrimul 123456 UltimulUltimul
Rezultate de la 46 la 60 din 76

Subiect: Pilde crestin ortodoxe

  1. #46
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    MA BUCUR CA VA PLAC. IATA CATEVA NOI:

    Adevăr sau minciună

    Un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:
    - Aș vrea să cunosc cât mai multe despre credință și religie. Am citit multe cărți, dar nu știu care sunt adevărate și care nu. Unele spun într-un fel, celelalte altfel, eu ce să mai cred ?
    - Fiule, cea mai mare ispită este cea care îți încearcă credința cu tot felul de idei frumos spuse, dar golite de duh. Ți-ar plăcea ca cineva să-ți dăruiască un măr tare frumos, dar când vrei să-l mănânci să vezi că înăuntru-i tot viermănos și stricat ? Ar mai fi mărul acela bun de ceva ? Așa sunt și unele cărți: țin mintea ocupată cu tot felul de idei, dar nu hrănesc și sufletul.

    Citește cât mai mult, dar caută să fii asemenea albinelor, ce trec din floare în floare și culeg doar nectarul, nu și alte lucruri inutile. Culege și tu, la rândul tău, nectarul cărților, caută ce-i folositor în ele și, de vei ști să găsești adevărul în cărți, vei ști să-l găsești și în viață.

    Păgânii spun că religia, credința nu este logică. Dar, de fapt, credința este mai presus de logică. Mintea noastră judecă după cele lumești și nici pe acestea nu-i în stare să le cuprindă. Cele cerești nu pot fi găsite astfel. Nu căuta cu mintea ceea ce trebuie să cauți cu sufletul, fiindcă cele ale sufletului numai cu sufletul le poți afla. Și ține minte: degeaba citești despre credință, dacă nu trăiești în credință!


    “Fără Dumnezeu nu este posibil a-L cunoaște pe Dumnezeu.”
    ( Sfântul Irineu )

  2. #47
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Ajutor dezinteresat



    Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan și, căzând, s-a lovit destul de tare. Supărat foc, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace. Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului și cum de nu l-a văzut la timp ? Aoleu, dar dacă mai trec și alți oameni și pățesc la fel ca el ? Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit și, cu toate că se lovise destul de tare și se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă până la bolovanul cu pricina pe care l-a împins la marginea drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi împiedicat de el. De-abia acum, tânărul nostru a plecat liniștit și mulțumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puțin acum, când știa că i-a scăpat, poate, și pe alții de la o suferință ca a lui.

    Să știi să te gândești și la ceilalți, înseamnă să știi să trăiești. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie și bucuriile noastre, iar durerile și necazurile lor, trebuie să ne doară și pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalți.

    Te-ai întrebat vreodată dacă n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tânărul a dat la o parte bolovanul ? Fără să îl cunoști, fără să te cunoască, fără să aștepte vreo mulțumire, omul acela ți-a făcut un bine.



    “Dragostea - rădăcina și izvorul binelui.”

    ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

    ______________________________________

  3. #48
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Câinele și pisica

    Odată, un om stătea liniștit la masă, ospătându-se cu poftă din felurile pregătite. La picioare, s-a așezat câinele său. Uitându-se în ochii omului, câinele își spunea:
    “Dă Doamne să mânânce cu poftă stăpânul meu și, după ce s-o sătura, să-mi dea și mie o bucățică!”
    În acest timp, s-a apropiat și pisica. Privindu-l pe om cum mănâncă și gudurându-se pe lângă el, își spunea în sinea ei:
    “Dă Doamne să orbească stăpânul meu, doar o clipă, să-i pot fura mâncarea!”
    Câinele aștepta să primească tot ce omul s-ar fi îndurat să-i dea, cunoscând bunătatea stăpânului său. Pisica, însă, pândea orice moment să poată fura, lăcomia îndemnând-o să nu se mulțumească cu ceea ce ar fi primit.

    Așa este și în viață. Unii dintre prietenii care ne înconjoară sunt asemenea câinelui, adică fideli și devotați, răbdători și sinceri. Alții, însă, sunt asemenea pisicii: oricând cu un zâmbet pe buze, dar mereu cu răutate în suflet, așteptând doar prilejul să fure și să profite de pe urma ta.
    Când ai în preajma ta prieteni adevărați, bucură-te pentru ei și pentru prietenia voastră; când vezi, însă, că de tine se apropie și cei asemenea pisicii, nu-i goni și nu te purta cu ei așa cum ar merita, ci roagă-te pentru ei și încearcă, prin bunătatea ta, să îi faci și pe ei mai buni.


    “Suferiți de pe urma unui om rău ?
    Iertați-l, ca să nu fie astfel doi oameni răi!”
    ( Fericitul Augustin )___________________________________

  4. #49
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Pentru un milion

    În timpul unui război, un colonel a fost rănit grav și dus de urgență la cel mai apropiat spital, unde a fost îngrijit cât se poate de bine. Dar, după un timp, acesta observă că la celălalt capăt al salonului, se aflau două paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici măcar vreun doctor. O singură călugăriță stătea mereu cu ei și îi îngrijea cu multă dragoste, căutând să nu le lipsească nimic și rugându-se neîncetat. Întrebând de ce sunt bolnavii de la capătul salonului atât de izolați, colonelul a rămas mut de uimire, aflând că oamenii aceia suferă de o boală fără leac și că în scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teamă să nu se molipsească.
    - Bine - a mai întrebat colonelul - dar călugărița care stă mereu împreună cu ei și îi îngrijește ?
    - Desigur că era sănătoasă - i-a răspuns un doctor, dar acum s-ar putea să se fi îmbolnăvit și ea. Noi n-am lăsat-o să se apropie, dar ea a insistat spunând că cineva trebuie să-i îngrijească și pe oamenii aceia.
    - Doamne, a mai exclamat colonelul, n-aș face așa ceva nici pentru un milion de dolari.
    Din celălalt capăt al salonului, călugărița l-a auzit și, întorcându-se spre colonel, i-a răspuns liniștită și cu zâmbetul pe buze:
    - Nici eu n-aș face acest lucru pentru un milion de dolari. Îl fac însă pentru o răsplată mult mai mare. Pentru mulțumirea pe care o citesc în ochii acestor oameni sărmani pe care pot să îi ajut și pentru răsplata pe care ne-o va da Dumnezeu fiecăruia dintre noi, după meritul nostru.


    “Ești desăvârșit atunci când, în locul tău, îl preferi pe aproapele.”
    ( Avva Iacov )

  5. #50
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Harnicul și leneșul

    Într-o dimineață, un băiat s-a dus la bunicul său și l-a întrebat:
    - Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite ?
    - E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre și ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu pușca ?
    - Bineînțeles, bunicule că vânătorul și-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe șanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
    - Păi, vezi, băiatul meu ...! Tot așa sunt și oamenii, asemenea păsărilor. Când ești muncitor și harnic, când ești mereu preocupat să faci cât mai mult și mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneș și delăsător, diavolul cu ușurință îl ispitește, iar el cade imediat în păcat.

    Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea și să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor și cu tragere de inimă, fiindcă doar așa va afla liniște și bucurie în viață.


    “Mâinile la muncă, mintea și inima la Dumnezeu!”
    ( Sfântul Teofan Zăvorâtul )

  6. #51
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Lumina soarelui

    Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său:
    - Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni și alții răi. De ce nu-s toți la fel ?
    - E, băiatul meu, vezi tu, toți oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Și așa cum Dumnezeu ne iubește pe toți, la fel trebuie și noi să ne iubim unii pe alții, fiindcă dragostea Domnului este ca și lumina soarelui. Nu ne luminează și ne încălzește soarele pe noi toți, buni și răi laolaltă ? Nu ?
    Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate și iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să treacă. Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău este mai întunecat și lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ți poate pătrunde în inimă.

    Sufletul omului este bucățica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest cer trebuie să strălucească Soarele iubirii - Dumnezeu. Fiul meu, să te ferești de păcate, căci acestea se adună și îți întunecă viața, te fac rău și egoist. Cel ce-și păstrează, însă, sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de liniște și fericire.


    “Nimic nu este atât de firesc pentru noi ca a fi în comuniune cu alții,
    a avea nevoie unii de alții și a ne iubi unii pe alții.”
    ( Sfântul Vasile cel Mare )

  7. #52
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Sinceritate


    În timpul războiului, viața era tare grea și oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotărât să-i ajute pe cei sărmani și a trimis vorbă în tot târgul că, din ziua următoare, el va oferi pâine oricărui copil și asta fără nici un ban. A doua zi, încă din zori, mulți prichindei se strânseseră în fața casei în care locuia omul atât de bun la suflet. Când acesta a apărut cu niște coșuri mari, pline cu pâine, copiii s-au repezit, îmbrâncindu-se, lovindu-se, căutând fiecare să apuce o pâine cât mai mare. Fiecare, cum punea mâna pe câte o pâine, o lua la goană, bucuros fiindcă prinsese o bucată mai mare. Era acolo o hărmălaie ...

    Dar omul a observat că undeva, la marginea curții, aștepta cuminte o fetiță. După ce toți ceilalți copii și-au ales ce pâini au vrut și au plecat cu ele, fetița s-a apropiat și ea de primul coș și s-a uitat în el. Dar acolo nu mai rămăsese nimic. A căutat și în cel de-al doilea coș, dar și acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea coș a găsit o pâinică mică, mică, pe care nici un copil nu o băgase în seamă. Fetița a luat-o, a mulțumit frumos pentru pâine și a plecat spre casă.

    Toată ziua a stat omul și s-a gândit la cum se purtase acea fată și, ca urmare, a dat poruncă la bucătărie să fie coaptă o pâine mică, dar în care să fie puși 10 galbeni. Apoi, dis de dimineață, a așezat pâinica deasupra celorlalte pâini și a ieșit iarăși cu toate coșurile în curte, unde copiii deja se strânseseră și așteptau nerăbdători. Din nou s-au repezit și s-au luat la harță. La sfârșit, fetița noastră, care așteptase cuminte, ca și în ziua precedentă, s-a aes tot cu pâinea cea mai mică, singura rămasă. Și de această dată, i-a mulțumit frumos omului și s-a grăbit spre casă, unde mama ei o aștepta. Când s-au așezat la masă și femeia a rupt pâinea, ce să vezi ?! Galbenii s-au răsturnat pe masă din aluatul proaspăt.

    - Vai, s-a speriat mama, ce să fie cu acești bani ? Dacă banii au ajuns din greșeală în pâinea adusă de tine ? Poate i-au căzut brutarului, în timp ce frământa aluatul. Ia-i și du-i imediat înapoi!
    S-a întors fetița la casa omului și i-a dat acestuia toți banii, spunându-i cum mama ei i-a găsit în pâinica primită. Privind-o cu drag, omul i-a răspuns:
    - Banii aceia nu au ajuns întâmplător acolo. După ce am văzut ieri cum ai avut răbdare și cum te-ai mulțumit chiar și cu mai puțin, am hotărât să te răsplătesc. Astăzi, am văzut și cât ești de cinstită, fiindcă ai fi putut păstra totul, dar tu mi-ai adus banii înapoi. Drept răsplată, în fiecare dimineață când vei veni să iei și tu o pâinică, vei primi și câte zece galbeni.
    Doamne, ce bucuroasă a fost fetița. Nu știa cum să-i mulțumească omului pentru atâta bunătate. S-a dus în fugă la mama ei și ia dat bănuții, după care i-a povestit totul, iar mama a povățuit-o și de această dată, iar fata i-a urmat sfatul.
    Așa se face că, de atunci, în fiecare dimineță, când primea galbenii, fata se ducea în mijlocul celorlalți copii și împărțea cu ei toți bănuții. Știa că și ceilalți au nevoie de milostenie la fel de mult ca și ea.


    “Sărăcia sau bogăția nu pot învinge DRAGOSTEA,
    dar DRAGOSTEA poate învinge și sărăcia și bogăția.”
    ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

    _____________________________________

  8. #53
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Greutatea păcatelor



    Trecând prin sat, un preot s-a întâlnit cu un țăran care nu prea venea la biserică. Oprindu-l, i-a spus:

    - Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujbă ? Ai avut vreun necaz, pot să te ajut cu ceva ?

    - Părinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta și ...

    - Vai, fiule, nu se poate să nu-ți faci timp să vii în biserică, să aprinzi o lumânare și să spui o rugăciune ...! Dacă tu nu te gândești la Dumnezeu și nu cauți ajutorul Său, cum ai vrea să-ți poarte El de grijă ? Orice probleme ai avea, chiar dacă nu le poți rezolva singur, chiar dacă nimeni nu ar fi în stare să te ajute, Dumnezeu poate. El îți dă sănătate, liniște și spor în casă. Dacă îți faci păcate, însă, mai meriți tu ajutorul Său ?

    - Dar, părinte, ce păcate am eu ? - zise omul cu nedumerire. Nu am decât păcate mici. Sunt acestea atât de grave ?

    - Fiule - i-a mai spus preotul - orice păcat este grav, fiindcă păcatul, oricât de mic, îți strecoară în suflet răutate. Poate nu par păcatele tale prea mari, dar ... ia adu-ți aminte, ieri a plouat ?

    - Da, părinte, a plouat ceva, dar nu prea mult.

    - Și azi, de ce ai putut să ieși din casă ?

    - E, părinte, pentru că de dimineață a ieșit soarele și pământul s-a uscat repede.

    - Păi, vezi, fiule ? Anul trecut ții minte când au fost inundațiile ? A plouat trei zile în șir. Am mai putut noi să ieșim atunci din case ?

    Păcatul, fiule, este la fel ca picătura de apă. Așa mică, ai impresia că nici nu-ți poate face rău. Dacă ai ceva păcate, dar cauți să le îndrepți prin căință și bunătate, prin rugăciune în Sfânta Biserică, atunci imediat apare dragostea Domnului, care aduce iar liniște sufletului, la fel ca și căldura și lumina soarelui, după o zi cu ploaie. Dar, atunci când ploile se adună și curg unele după altele, când mii și mii de picături, ce par fără putere, se strâng laolaltă , atunci nimic nu le mai poate sta în cale. Tot astfel, dacă se adună păcate peste păcate în sufletele noastre, nu le mai putem sta în cale și devenim tot mai răi și mai egoiști.

    Intră în Biserică, fiule, cât mai des. Roagă-te și închină-te în fața icoanelor și, atunci, sufletul tău nu va fi chinuit de greutatea păcatelor și viața ta va fi un exemplu pentru cei din jur.



    “Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului,

    dacă omul ascultă poruncile Domnului.”

    ( Avva Isaia )

    ____________________________________

  9. #54
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Adevăratele minuni

    Un tânăr fără credință spunea mereu că el nu crede în minuni. Dar într-o zi, mergând pe stradă, a întâlnit un om, care, plimbându-se încet, se oprea la tot pasul și, privind în dreapta și în stânga, exclama întruna:
    - Doamne, ce minune! Ce minunății mi-a fost dat să văd!
    - Nu te supăra, a întrebat necredinciosul, dar la ce te uiți și te minunezi așa de tare ?
    - Cum la ce ? La floarea aceasta minunată! Și la copacul de acolo și, uite, privește norii, cât sunt de frumoși!
    - Ce ți-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai văzut flori sau copaci până acum ? Ce, până acum nu te-ai mai uitat niciodată pe cer să vezi norii și păsările zburând ?
    - Nu! - a răspuns omul. Vezi dumneata, până astăzi am fost orb din naștere. Însă, cu o săptămână în urmă, familia m-a adus în acest oraș la un medic celebru care m-a operat și m-a îngrijit cu multă dragoste. Chiar azi dimineață mi-a scos bandajele de la ochi și, după ce a văzut că nu mai am nimic și m-am vindecat complet, m-a lăsat să plec.
    De când am ieșit din spital, mă plimb însă pe străzi și nu mă mai satur să privesc atâtea lucruri frumoase, atâtea minuni. Dumneata poate că, văzând în fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tău, nici nu mai realizezi cât este de minunată această lume, cât este de uimitoare. Dar eu, eu o văd pentru prima oară și, crede-mă, niciodată nu mi-am imaginat ceva atât de frumos. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat și pentru faptul că mi-a ajutat să pot, în sfârșit, să le văd și eu și să mă bucur de ele.
    Dar, dacă tot ne-am întâlnit, spune-mi încotro găsesc o biserică, fiindcă vreau să aprind o lumânare și să mulțumesc Domnului pentru minunea care a făcut-o astăzi cu mine.

    Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a însoțit pe acesta până la o bisericuță apropiată. Au intrat împreună, au aprins câte o lumânare și au început să se roage încet, în fața unei icoane.

    În sufletul său, omul necredincios până atunci a înțeles că nu lumea era de vină, ci el. Toate erau pline de frumusețe, toate erau minuni, dar el nu știa să le vadă. Trecea pe lângă ele, fără să le observe.

    Ce minune este mai frumoasă decât o floare ce se deschide, oferindu-și parfumul ? Poate cineva să-mi arate o minune mai mare decât dragostea și devotamentul unei mame pentru copilul ei ? Este cineva atât de crud, încât să nu simtă dragostea - minunea minunilor ?
    Adevăratele miracole nu trebuie să le vezi, ci să le simți. Și în orice creștin se întâmplă un miracol atunci când, apropiindu-se de ceilalți prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.


    “Sfințenia vine din dragoste.
    Toți cei ce cred și iubesc cu adevărat sunt sfinți.”
    ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

  10. #55
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Dreapta educație



    Într-o școală de la marginea unui oraș, era un profesor foarte iubit de copii. Totdeauna, domnul profesor avea grijă de toți elevii, încercând să-i învețe cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură și l-au pârât imediat profesorului. Acesta, însă, nu l-a pedepsit pe făptaș. După câteva zile, hoțul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată, domnul profesor nu l-a pedepsit. Când același lucru s-a întâmplat și a treia oară, câțiva băieți s-au dus la profesor să se plângă și i-au spus:

    - Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă și vă rugăm să-l dați imediat afară din școală, altfel plecăm noi.

    - N-am să-l dau afară. Dacă vreți, puteți pleca toți ceilalți, dar el rămâne.

    - Domnule profesor, dar cum este posibil să renunțați atât de ușor la noi toți, care v-am ascultat mereu ?

    Privindu-i cu blândețe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de mirați de această neașteptată situație:

    - Voi știți, deja, ce e bine și ce e rău. Dacă ați pleca în lume, cu siguranță că ați ști cum să vă purtați, nici nu mă îndoiesc! Dacă, însă, el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face ? Asta de ce nu v-ați întrebat ? De ce v-ați gândit doar la voi ? Credeți că dacă o să-l dau afară, va fi mai bun ? Dacă aici, între noi, el nu știe cum e bine să te porți, ce va face el în lume ? Așa că, indiferent dacă voi rămâneți sau plecați, el va sta în continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe și să devină un om bun. Iar atunci când va dori și el acest lucru, cu siguranță că dintr-un hoț ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat și iubit de toți cei din jurul său.

    Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea profesorului său, băiețelul care până atunci furase și le pricinuise atâtea necazuri celor din jurul său a promis că se lasă de furat. Și s-a ținut de cuvânt, fiindcă - așa cum spusese și domnul profesor - de data aceasta EL era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun.



    “Iertați-vă unul pe altul,

    așa cum v-a iertat și Dumnezeu pe toți, în Hristos!”

    ( Sfânta Scriptură )

  11. #56
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Dragostea Domnului



    Se spune că odată, un om mergea printr-un deșert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase nimic de mai multe zile, apă nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. În afară de întinderea nesfârșită de nisip dogoritor, nu se vedeau decât urmele omului, urmele pașilor săi.

    Deodată, însă, omul a observat că alături de el au apărut și alte urme, ca și când mai era cineva, o persoană ce mergea odată cu el și ale cărei urme le putea vedea alături de ale sale. Speriat, a strigat:

    - De ce sunt patru urme în nisip, când eu sunt singur ? Cine ești și de ce nu te văd ?

    Dar o voce i-a răspuns:

    - Sunt Dumnezeu! Nu ești singur, fiindcă Eu merg alături de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rău și vei ajunge cu bine la capăt!

    Omul a căzut în genunchi și i-a mulțumit Domnului că S-a îndurat de el, după care și-a continuat drumul, convins că acum va reuși. Și a mers, a mers, până când într-un final a simțit că nu mai poate face un pas măcar. Căzut în genunchi, a privit în spate și ... ce i-a fost dat să vadă ? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele pașilor săi.

    - Doamne - a spus omul îndurerat - de ce m-ai părăsit, de ce nu sunt decât două urme în nisip ?!

    Dar, aceeași voce i-a răspuns cu blândețe:

    - Pentru că, până acum, Eu te-am dus în brațe.

    Deodată, omul nostru a simțit ceva rece, rece, și a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseală, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul puterilor. Dar, în timpul somnului, fusese găsit de o caravană. Câțiva negustori îl ridicaseră și îl stropiseră cu apă. Atunci când a simțit apa rece pe față s-a trezit, amintindu-și de visul său.

    - Binecuvântat să fie Domnul! - a strigat omul. Cum de m-ați găsit ?

    - Am văzut niște urme în nisip și ne-am dat seama că cineva s-a rătăcit. Erau, într-adevăr, urmele tale.

    - Voi credeți că urmele mele v-au adus aici ? Nu, Dumnezeu, Care S-a îndurat de suferința mea, El v-a călăuzit pașii spre mine, altfel aș fi murit.

    Sunt unii oameni care nu văd că Dumnezeu se îngrijește de ei. Nu văd că Domnul, din iubire, caută mereu să îi ajute. Ei uită de cele sfinte și de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uită niciodată de ei. Ferice de aceia care văd că toate - sănătatea, puterea de muncă, fericirea - țin de Dumnezeu și că doar prin puterea Lui putem fi mântuiți. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.



    “Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu,

    Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi.”

    ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

    ____________________________________

  12. #57
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Grădina sufletului

    Un creștin l-a întrebat pe duhovnicul său:
    - Părinte, aș vrea să fiu un bun creștin, să am o viață fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important ?
    - O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aștepți să crească ? Așa, fără să faci nimic, or să răsară ele ?
    - Nu, părinte, trebuie să le ud ...
    - Dar dacă le uzi și atât, vor creaște ele mari și frumoase ?
    - Nu, părinte, trebuie și să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni ...
    - Dar dacă le dai toate acestea, și nu vor avea lumină, pot ele să crească ?
    - În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-și are rostul, florile nu vor crește niciodată.
    - Acum ai înțeles, fiule ?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credința, bunătatea, cumpătarea, omenia ... Noi, însă, trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusețe.

    Ce trebuie să facem pentru toate acestea ? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi, fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoți. Și ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului ? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viață, care este rugăciunea.
    Dar ele tot n-ar crește, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeiești. Și unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură și lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică ?!
    E, poți tu să-mi spui, fiule, ce este mai important ? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci și Dumnezeu te va ajuta.
    Doar așa, prin munca noastră și cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adică dragostea, credința și toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor crește nestingherite, iar viața ni se va umple de fericire.



    “Toate lucrurile ne-au fost încredințate nouă și noi acestora.”
    ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

  13. #58
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Cel ce înșală



    Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un țăran și i-a spus:

    - Uite, omule, fiindcă știu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îți dau de muncă și te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?

    - Sigur, boierule - a răspuns omul bucuros - ce trebuie să fac ?

    - Să-mi construiești o casă, la marginea pădurii.

    Țăranul a plecat bucuros și, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce și-a spus ? “E, și așa nu mă vede, ce-ar fi să-l înșel ?!”

    Și, în loc să facă totul așa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine și proaste și să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar țăranul știa că n-o făcuse bine și că, destul de repede, ea se va strica.

    Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:

    - Fiindcă știu că tu și familia ta locuiți într-o cocioabă mică, îți fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construiești și ți-am spus acum, la sfârșit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.

    Acum și-a dat seama omul de greșeala sa. A vrut să-l înșele pe altul și, de fapt, singur s-a înșelat. Dacă ar fi fost cinstit și și-ar fi văzut de treabă, și-ar fi făcut un bine lui și familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.

    În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înșele niciodată pe nimeni.



    “După cum ne purtăm noi cu aproapele,

    așa se va purta Dumnezeu cu noi.”

    ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

    ___________________________________

  14. #59
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Păcatul indiferenței



    S-au întâlnit într-o după-amiază, pe ulița unui sat, preotul din partea locului și un țăran din parohia sa. Cum l-a văzut, părintele l-a întrebat:

    - Ieri dimineață am întâlnit doi săteni ce se certau dintr-o pricină oarecare și am reușit în cele din urmă să îi împac. Am văzut că tu ai trecut pe lângă ei fără să-ți pese și ți-ai continuat liniștit drumul. Cum este posibil așa ceva ? Crezi că ai făcut bine ?

    - Părinte, i-a răspuns omul, eu nu prea cred că este important ceea ce fac. Dumnezeu este puternic și dacă vrea să mă mântuiască mă va mântui, iar dacă nu vrea să mă mântuiască, atunci așa va fi, indiferent de ce-aș face eu.

    - Vai, fiule, cum poți să vorbești așa ?! - i-a răspuns cu blândețe preotul. Ia spune-mi, de unde vii tu acuma cu sapa în spinare ?

    - Păi, cum de unde, părinte ? De la câmp. Muncesc acolo de azi de dimineață. La cât m-am străduit, sper din tot sufletul ca Dumnezeu să-mi dea o recoltă bună.

    - Nu crezi că este la fel, fiule, și cu viața și cu păcatele tale ? De ce te duci să muncești la câmp ? Dacă Dumnezeu vrea să ai o recoltă bună, o să le găsești de-a gata pe toate, dacă nu vrea, de ce te mai ostenești ? Ți se pare firesc ?

    - Nu, părinte! Dacă nu muncesc, cum aș putea să am de-ale gurii ?

    - Așa este, fiule, dacă muncești cu drag, Dumnezeu îți ajută și obții o recoltă bună. E, tot așa, dacă trăiești fără păcat, purtându-ți și ție de grijă, dar și celor din jurul tău, atunci Dumnezeu se îndură și, chiar dacă ai mai greșit în viață, îți iartă păcatul, iar la Judecată vei fi mântuit.

    Așa cum buruienile năpădesc o grădină neîngrijită, tot astfel păcatele pun stăpânire pe sufletul omului rău. După cum vei căuta tu ca aceia din jurul tău să aibă liniște și bucurie, să aibă credință și speranță în mântuire, tot astfel va căuta și Dumnezeu ca și tu să ai parte de toate acestea.

    Să nu mai faci niciodată ca ieri! Dacă poți să ajuți pe cineva, chiar și cu un sfat sau cu o vorbă bună, fă-o numaidecât, fiindcă trebuie să fim atenți la tot ce întâlnim în viață, căci lumea toată este grădina de care noi toți trebuie să avem grijă.



    “Numai cine își iubește aproapele, Îl iubește pe Dumnezeu.”

    ( Sfânta Scriptură )

  15. #60
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Răsplata bunătății



    Un om, trecând pe o stradă, a văzut în fața unei biserici un bătrân sărman, un cerșetor, ce trăia din milostenia credincioșilor. De bătrân, s-a apropiat o fetiță care i-a întins câțiva bănuți. Impresionat de gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă:

    - Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuții tăi ?

    - Știți, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deși muncește mult, nu prea are bani, așa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplătește negreșit. Așa că azi, am luat bănuții aceștia pe care eu i-am strâns și i-am dat bătrânului din fața bisericii. El are, cu siguranță, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se va îndura și de mine.

    Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce își dorește ea cel mai mult.

    - O, a spus fata, aș vrea un cojocel, că vine iarna și va fi foarte frig. Anul trecut am răcit rău de tot, fiindcă nu am umblat bine îmbrăcată, dar Dumnezeu mi-a ajutat și m-a însănătoșit. Mama a vrut să-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump și nu se poate.

    - E, uite că se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!

    Ajunși în fața unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat fetei un cojocel călduros și tare frumos. Fetița nu știa cum să-i mai mulțumească străinului ce se îndurase de ea.

    - Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te răsplătește pentru binele făcut. Tu l-ai ajutat pe bătrân, iar Domnul mi-a dat mie ocazia să te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, și, fii sigură, Dumnezeu îmi va ajuta și mie mai târziu, fiindcă atunci când ne ajutăm unii pe ceilalți, și Dumnezeu ne ajută pe noi.

    Cu cât suntem mai buni și avem mai multă grijă unul de altul, cu atât Dumnezeu ne vede credința și ne ferește de rele.



    “Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providențial.”

    ( Sf. Marcu Ascetul )

Pagina 4 din 6 PrimulPrimul 123456 UltimulUltimul

Subiecte Similare

  1. Cum am devenit crestin!!! - Articol
    De Santamia in forum Inforenergetica - Stiinta viitorului
    Replici: 70
    Ultimul post: 28 dec 2011, 01:14
  2. Masoneria - Pozitia Bisericii Ortodoxe Romane
    De Catalin in forum Discutii libere
    Replici: 34
    Ultimul post: 27 iun 2008, 14:41
  3. Pozitia Bisericii Ortodoxe Romana in legatura cu MASONERIA
    De Santamia in forum Discutii libere
    Replici: 3
    Ultimul post: 12 aug 2007, 09:22
  4. Sarbatori ortodoxe
    De Tixti in forum Crestinismul
    Replici: 98
    Ultimul post: 10 aug 2007, 01:05
  5. Radio crestin ortodox
    De cristicarstea in forum Discutii libere
    Replici: 0
    Ultimul post: 11 dec 2006, 15:13

Reguli postare

  • Nu puteti crea subiecte noi
  • Nu puteti posta replici
  • Nu puteti posta atasamente
  • Nu puteti sa va editati postarile
  •