Pagina 3 din 6 PrimulPrimul 123456 UltimulUltimul
Rezultate de la 31 la 45 din 76

Subiect: Pilde crestin ortodoxe

  1. #31
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Cei trei prieteni



    Se povestește că un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care îi avea și i-a rugat ca, a doua zi, să meargă împreună cu el la judecător și să-l scape astfel de pedeapsă. A doua zi, primul prieten s-a scuzat că nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat până la ușa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit și a făcut cale întoarsă. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puțin, a intrat, a depus mărturie pentru el și l-a salvat, redându-i astfel libertatea.

    La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care îi avem în viață și care ar putea vorbi despre noi, așa cum suntem cu adevărat, sunt averea noastră, rudele noastre și toate faptele bune pe care le-am făcut. Însă, când murim, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne ajute cu ceva. Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân și ele tot aici, în lumea aceasta. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmează și dincolo de moarte, arătându-I lui Dumnezeu adevărul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este dată de faptele bune pe care le-a făcut.



    “Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putința de a face bine.”

    ( Sfântul Grigorie de Nazianz )

  2. #32
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Raiul și iadul



    Se spune că, demult, un războinic s-a întâlnit cu un călugăr și l-a întrebat:

    - Cum poate să existe rai și iad, când nu văd nimic din toate astea ? Poate cineva să-mi arate raiul și iadul ?

    - Dar tu, l-a întrebat călugărul, cum te poți numi războinic, când nu văd în fața mea decât un caraghios ?

    Soldatul mâniat a scos imediat sabia, dar, la fel de calm, bătrânul călugăr i-a spus:

    - Vezi, așa se deschid porțile iadului!

    Înțelegând lecția dată, războinicul a pus sabia în teacă și s-a înclinat respectuos.

    - Vezi, i-a mai spus călugărul, așa se deschid porțile raiului!



    “Cel ce uită de iad, va ajunge acolo.”

    ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

  3. #33
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Ecoul vieții

    Aflându-se în excursie pe munte, o tânără familie a poposit într-o cabană de la marginea unei văi. Băiatul cel mic, supărat pe fratele său, s-a dus în spatele cabanei și a strigat de ciudă: “Te urăsc!” Dar, imediat, un glas puternic i-a răspuns: “Te urăsc, te urăsc ...!”.

    Speriat, copilul a alergat în casă și i-a povestit tatălui toată pățania, spunându-i că, afară, cineva strigă la el că-l urăște. Au mers împreună la locul cu pricina, unde tatăl i-a spus fiului său:

    - Aici erai când ai auzit că cineva te urăște ?

    - Da!

    - Ia spune-i că-l iubești!

    - Te iubesc! - a strigat copilul și, de îndată, văile i-au răspuns: “Te iubesc, te iubesc! ...”

    - Ține minte, i-a mai zis tatăl, așa este și în viață: dacă ești om rău, numai răutate vei întâlni, dar dacă ești om bun și te porți frumos cu ceilalți, atunci doar dragoste vei găsi, la tot pasul. Și, chiar dacă nu vei fi iubit totdeauna de către oameni, în schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Să nu uiți asta!



    “Când un străin bate, caritatea îi deschide ușa ospitalității;

    odată intrat, îl întâmpină bucuria;

    odată primit, îl găzduiește omenia. Pe cel flămând, îl hrănește bunătatea;

    pe cel deznădăjduit, îl călăuzește credința,

    iar pe cel tulburat, dragostea.”

    ( Sfântul Ambrozie )

  4. #34
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Puterea Sfintei Cruci



    Un tânăr dornic de aleasă învățătură s-a dus odată la o mânăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr:

    - Părinte, dați-mi, vă rog, o carte din care să pot învăța cel mai bine cum trebuie să fie un creștin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri!

    Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa și s-a dus să o aducă. Însă, după câteva clipe, s-a întors ținând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânărului. Văzându-l mirat, i-a spus:

    - Fiule, crucea este cea mai de seamă învățătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseamnă să iubești, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce știe să-și poarte crucea, poartă cu el, în același timp, harul și iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruiești celui drag, nu o faci cu tristețe și cu reținere, ci cu bucurie și entuziasm. Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.

    Doreai o carte pe care să o citești cu ochii și a cărei învățătură să îți lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu sufletul și a cărei învățătură îți va lumina întreaga viață.



    “Crucea,

    izvor de tămăduire, ușa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului meu.”

    ( Acatistul Sfintei Cruci )

  5. #35
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Răsplata



    Într-un sat de munte, era un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât de muncitor era omul, pe atât de leneș era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba și tot nu s-ar fi plictisit. Numai că, într-o după-amiază, se duse la tatăl său și îi spuse:

    - Tată, am văzut pe uliță niște băieți încălțați cu ghete noi, foarte frumoase. Aș vrea și eu așa ghete.

    - Măi băiete, i-a răspuns omul, dacă ai munci și tu cât de puțin, ți-aș da banii, dar așa, pe degeaba, zi și tu, e drept ?

    N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare și-ar fi dorit asemenea ghete, așa că, a doua zi, iar s-a dus să-i ceară bani tatălui său. Dar și de data aceasta părintele l-a refuzat.

    Când a venit și a treia zi să-i ceară bani, țăranul i-a spus:

    - Uite, măi băiete -văd că nu mai scap de tine! Eu am treabă aici, în grădină. Dar, în pod, e o grămadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezește și se strică. Pune mâna pe lopată, vântură tu grâul și pe urmă vino aici și-ți dau bani să-ți cumperi ghetele.

    N-a mai putut băiatul de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl trăgea inima la muncă. Așa că s-a culcat pe un braț de fân, a tras un pui de somn, după care a alergat în curte, strigând:

    - Gata tătucă, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii ?

    - Nu! - a răspuns omul categoric. Ți-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vremea. Treci în pod și fă ce ți-am spus!

    A plecat iar băiatul, dar nu putea înțelege de unde știa tata că el nu vânturase grâul. Probabil că l-a surprins dormind și nu l-a trezit, că altfel nu se poate ... Așa că, după ce s-a urcat iarăși în podul casei, s-a pus la pândă în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preț de jumătate de ceas, cu ochii ațintiți spre tatăl său, care muncea de zor în curte, și, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăși în grădină.

    - Tată, am terminat toată treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii ?

    - Măi băiete, după ce că ești leneș, mai ești și un mare mincinos. Nu ți-e rușine ? Să știi că, dacă nici de data asta nu te duci în pod și nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheată. Ai înțeles ?

    Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată și a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, a găsit ascunsă în grâu o pereche de ghete noi nouțe, exact așa cum își dorea el.

    de ucurat, s-a bucurat, cum ea și de așteptat, dar, în același timp, îi crăpa obrazul de rușine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fără să-l mai pună nimeni, a vânturat tot grâul, după care s-a dus și în grădină să își ajute tatăl. Acum simțea, într-adevăr, că merită ghetele, dar, mai mult decât atât, simțea cât de bine este să fii alături de părinți și să îi ajuți.



    “Creșteți-vă copiii în învățătura și înțelepciunea Domnului!”

    ( Sfânta Scriptură )

  6. #36
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Suflet întunecat



    Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mânăstire spre satul de la poalele muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl țintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame și frig, dar și-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia și i-a spus:

    - Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul și foamea l-au răpus. Haide să îl iei și veți avea hrană pentru o vreme!

    Bucuros, omul i-a mulțumit călugărului și l-a urmat la locul cu pricina. Lângă cerbul mort, însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neștiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit și decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.

    Văzând toate acestea, călugărul îi spuse țăranului:

    - Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuși de griji și nevoi, de lipsuri și greutăți. Sufletul lor se întunecă și “îngheață” în atâtea necazuri. Aceștia uită de Dumnezeu și de cele sfinte, furați de viața grea pe care o trăiesc, când doar credința le-ar mai putea încălzi sufletul. Numai dragostea și mila lui Dumnezeu îi pot întări; nu trebuie decât să le caute. Însă, alții - vai de aceia! - sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui și, cu toate acestea, sunt și ei morți sufletește. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea și altora. Sufletul lor este “înghețat” de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleșit de greutăți este o neputință, însă să fii doborât de plăceri este o rușine! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăți, dar va fi vai și amar de sufletul îngenunchiat de plăceri.



    “Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieții încearcă inimile,

    vădind răbdarea lor, sau belșugul vieții devine iarăși chip de ispită.

    E la fel de greu, atât să-ți păstrezi sufletul neînjosit de greutăți,

    cât și să nu ți-l jignești în situații înalte.”

    ( Sfântul Vasile cel Mare )

    ____________________________________

  7. #37
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Facerea lumii



    Pe un drum de munte, s-au întâlnit doi țărani. Unul dintre ei, mai răutăcios, l-a întrebat pe celălalt:

    - Am auzit că mergi des la Biserică și că te rogi mult. Dar de unde știi tu că există Dumnezeu ?

    Ca și când nu l-ar fi auzit, celălalt țăran l-a întrebat la rândul său:

    - Spune-mi, crezi că vitele noastre au fost astăzi la pășune ?

    - Da, cu siguranță, privește pământul moale, este plin de urmele lor!

    - E, acum privește și tu soarele ce tocmai a răsărit peste dealuri, privește pădurea înverzită din fața noastră, privește-te pe tine și pe oamenii din jurul tău! Toate acestea sunt urmele mâinilor lui Dumnezeu Atotputernicul și Atotțiitorul. Cum să fi fost făcute toate acestea, dacă nu din iubirea lui Dumnezeu, și pentru ce să le fi făcut El așa cum sunt dacă nu tot pentru iubire ? Mai încape îndoială ?



    “Unicul adevăr este iubirea.

    Iubirea este aceea care dă viață și căldură, care inspiră și călăuzește.

    Iubirea este sigiliul pus creației, semnătura Creatorului.

    Iubirea explică lucrul mâinilor Sale.”

    ( părintele Theoklitos )

  8. #38
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    A doua șansă



    După ce a trăit o viață plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi și noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:

    - Iartă-mă Doamne, am greșit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă Doamne că m-am schimbat și nu mai am pic de răutate în mine!

    În timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:

    - Bucură-te omule! Dumnezeu ți-a ascultat rugăciunea și vrea să-ți dea o șansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat ?

    - Sigur că da - zise omul cu nerăbdare - sigur că m-am schimbat!

    - Bine! - a mai spus îngerul. Vez firul care coboară acum spre tine ? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în rai și vei scăpa de chinurile de aici.

    Nespus de bucuros, omul a început să se cațăre pe firul ce atârna deasupra iadului, numai că, pe măsură ce se urca, a băgat de seamă că firul se subția din ce în ce mai tare. Când s-a uitat dedesubt, să nu-și creadă ochilor! Mulți păcătoși se atârnaseră de firul său, încercând cu disperare să scape din flăcările iadului.

    - Ce faceți ?! - strigă omul speriat. Dați-vă imediat jos, o să se rupă firul și o să cad iarăși. Dați-vă jos, n-auziți ?! - țipă omul cu disperare și începu să-i lovească cu picioarele . În clipa aceea, firul s-a rupt și au căzut cu toții.

    - Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalți! Spune-i lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, ca să scap odată de aici!

    - Nu se poate! - i-a răspuns îngerul.

    - Cum așa ? Doar n-am nici o vină, firul s-a rupt din cauza lor!

    - Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta și a invidiei tale. Firul acela era firul credinței și ar fi putut ține și tot iadul dacă ai fi avut încredere în cuvântul lui Dumnezeu și dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit de egoism și că acum îți pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos și rău, firul nu te-a ținut; de aceea s-a rupt.



    În viață nu va reuși cel rău, cel zgârcit și interesat doar de propria persoană. Poate că va strânge averi, dar în sufletul său cu ce se va alege ?

    Dar cel ce îi ajută mereu și cu dragoste pe ceilalți, acela strânge în inimă comori cerești, devenind om cu adevărat, căci om este doar cel ce trăiește pentru oameni.



    “Nu fi iubitor de sine și vei fi iubitor de Dumnezeu!

    Nu căuta plăcerea în tine și o vei găsi în ceilalți!”

    ( Sfântul Maxim Mărturisitorul )

  9. #39
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Copilul bine crescut

    Într-un sat din câmpie, s-au întâlnit la fântână trei femei. Două dintre ele nu încetau să-și laude băieții. Cea de-a treia, însă, nu spunea nimic, cu toate că avea și ea un băiat de care nu s-ar fi putut plânge. Au luat cele trei femei câte o găleată cu apă și au plecat împreună înapoi, spre casă. Pe drum, s-au întâlnit cu cei trei copii, care se jucau într-o livadă.

    - Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E așa de puternic.

    - Dar al meu, zise și a doua, e priceput la toate.

    Nici de această dată, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Însă, copilul ei, văzându-și mama, s-a grăbit să vină și să ia el găleata. Ceilalți doi băieți au început să râdă și au rămas să se joace mai departe. Acum se vedea adevărul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se lăudase cu feciorul său, dar, în locul ei, vorbeau faptele ...



    “Învață-te, fiule, să fii totdeauna simplu și fără răutate! “

    ( Sfântul Efrem Sirul )

    ____________________________________

  10. #40
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Timpul schimbării



    La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi și a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

    - Părinte, sunt destul de rău. Aș vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd ușor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât și multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuși, eu sper că după ce voi mai crește, voi putea să mă schimb, nu-i așa ?

    - Nu - i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!

    L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, și i-a spus:

    - Vezi acest vlăstar, știi ce este ?

    - Da, părinte, un puiet de brad.

    - Smulge-l!

    Tânărul a scos brăduțul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduț ceva mai înalt, aproape cât un om.

    - Acum, scoate-l pe acesta.

    S-a muncit băiatul cu pomișorul acela, dar cu puțin efort a reușit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:

    - Smulge-l acum pe acela.

    - Dar e destul de mare, nu pot singur.

    - Du-te și mai cheamă pe cineva.

    Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom și, cu multă greutate, au reușit, în sfârșit, să-l scoată.

    - Acum scoateți bradul falnic de acolo.

    - Părinte, dar acela este un copac mare și bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi și o sută de oameni.

    - Acum vezi, fiule ? Ai înțeles că și relele apucături din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputință pare, la început, inofensivă și fără mare importanță, dar , cu timpul, ea prinde rădăcini, crește și pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poți scoate și singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar ferește-te să lași răul să ți se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ți-l scoată. Nu amâna niciodată să-ți faci curățenie în suflet și în viață, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.



    “Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră,

    dacă în noi rămân rădăcinile care vor crește din nou.”

    ( Sfântul Grigorie Dialogul )

  11. #41
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Liniștea sufletească



    La un dineu, se găsea, printre musafiri, și un ateu - om rău, lipsit de credință - care l-a întrebat la un moment dat pe creștinul de alături:

    - De unde știi tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îți ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea ?

    - Dar tu, îl întrebă la rândul său creștinul, de unde știi dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum ?

    - Cum de unde ? Simt gustul zahărului.

    - Deci știi că este zahăr în ceaiul tău, chiar dacă nu-l vezi. E, tot așa simt și eu dragostea lui Dumnezeu în inima mea. Sufletul meu îngreunat de păcate se simte izbăvit prin puterea Sfântului Duh. Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie, rugăciunile îmi înalță sufletul ce nu-și găsește liniștea decât la Dumnezeu.



    Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.



    “Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu.”

    ( Sfântul Isaac Sirul )

  12. #42
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Sabia și coroana

    Demult, un mare împărat a vrut să încerce înțelepciunea copilului său, moștenitorul tronului, și a așezat pe o masă coroana și sabia lui. Chemându-și fiul, i-a cerut să se gândească bine și să aleagă ce îi este mai de folos în viață. Băiatul a ales sabia.

    - De ce tocmai sabia, l-a întrebat regele ?

    - Pentru că prin sabie, pot câștiga și păstra coroana.

    - Așa este, fiul meu, ai făcut o alegere bună. Însă, ține minte: la fel este și calea pe care trebuie să o urmeze fiecare om, fie el rege sau țăran de rând: Calea Crucii, a jertfei, a dăruirii de sine. Crucea este singura armă pe care o poți folosi în viață, în războiul de toată vremea, războiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputința și cu tine însuți. Credința înseamnă luptă. Tu ai sabia prin care poți cuceri și păstra coroana, însă Crucea o avem cu toții și numai prin ea putem primi și păstra Cerul în sufletele noastre. Să nu uiți asta, fiul meu!



    “Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi.

    Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate.”

    ( Sfântul Isaac Sirul )

  13. #43
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Minunea Nașterii Domnului


    În seara de Crăciun, un tânăr l-a întrebat pe tatăl său:
    - Tată, nu înțeleg cum de L-a născut Maica Domnului pe Mântuitor fără stricăciune, fără durere ? Duminică, la predică, părintele a spus că trupul Maicii Domnului a rămas neatins de păcat, în mod miraculos, atât înainte de Naștere, cât și în timpul Nașterii și după aceea.
    - Băiete - i-a răspuns tatăl - pentru Dumnezeu totul este cu putință. Nașterea Mântuitorului este ceva miraculos, o minune unică. Mintea omului nu poate cuprinde totul, dar ceea ce spui nu-i greu de crezut. Uită-te la lumina soarelui, care ajunge la noi prin fereastra închisă. Lumina trece prin geam, dar strică ea geamul cu ceva ? Tot așa, Domnul Iisus, Lumina Vieții, S-a întrupat pentru noi, trecând prin trupul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu, fără stricăciune. Iar noi, la rândul nostru, Îl putem primi pe Iisus, în sufletele noastre. Chiar dacă puterile trupului omenesc nu sunt prea mari, chiar dacă ascuțimea minții noastre nu este nici ea infinită, în schimb dragostea din sufletele noastre poate cuprinde totul. Poate, chiar, schimba totul.



    “Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă.”
    ( părintele Kallistos Ware )

    Taina Sfintei Cununii

    O femeie necăjită a venit la un preot să-i ceară sfat:
    - Vă rog, părinte, ajutați-mă cu un sfat. N-am înțelegere în casă. Bărbatul meu cheltuiește mai mult decât câștigăm. Uneori bea, alteori ne certăm. Datoriile cresc, iar noi și copiii trăim tot mai rău.
    - Lasă femeie, o să vorbesc eu cu el.
    După câteva zile, preotul se întâlnește pe drum cu bărbatul femeii și îl întreabă:
    - Cum o mai duci, fiule ?
    - Destul de greu, părinte.
    - Dar, din câte știu eu, femeia ta este harnică, nu ?
    - Așa e, părinte, slavă Domnului, mi-a dat femeie bună, nu mă pot plânge.
    - Atunci, care este problema ?
    Încurcat, omul nu a mai știut ce să răspundă, dar preotul i-a spus:
    - Vezi pasărea ce zboară chiar acum pe deasupra casei tale ?
    - Da, părinte.
    - Căsătoria este și ea, fiule, tot ca o pasăre, iar bărbatul și femeia sunt cele două aripi. Dacă nu bat amândouă odată aerul, pasărea nu poate zbura. Oricât s-ar strădui una, fără ajutorul celeilalte nu poate face nimic. Caută să îți ajuți nevasta și copiii, căci doar așa te poți numi om. Mulțumirea ta depinde de mulțumirea familiei tale.
    Recunoscător pentru sfat, bărbatul a plecat mai departe, iar, în gând, îi stăruiau cele spuse de preot.


    “E ușor a te însura, dar greu a face o familie.”
    ( Proverb )

    Puterea rugăciunii


    Într-o zi, s-au întâlnit într-o bibliotecă trei creștini. Pătrunși de frumusețea cărților pe care le citeau, nici nu au observat când s-a făcut seară. Când doar ei mai rămăseseră în bibliotecă, au început să discute aprins despre ceea ce citiseră peste zi. Deodată, lumina s-a stins și au rămas cufundați în întuneric. Unul dintre ei zise:
    - Hai să ne rugăm. Să spunem fiecare “Tatăl nostru” și poate Dumnezeu se va îndura de cel care se roagă mai frumos și lumina se va aprinde.
    Ceilalți doi au fost imediat de acord. Primul a început să se roage. Ruga sa a fost atât de frumos spusă, dar camera a rămas în continuare în întuneric. Atunci, s-a rugat și al doilea. Rugăciunea lui nu putea să nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multă evlavie, dar lumina a rămas tot stinsă. În sfârșit, a început și cel de-al treilea să-și spună rugăciunea. Doar că, în timp ce rostea cuvintele cu smerenie, liniștit și cu grijă, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu toții, a plecat încet, pe bâjbâite spre intrare, a găsit tabloul electric, a schimbat siguranța și s-a întors. În timp ce el își încheia rugăciunea, spunând “Amin!”, întreaga încăpere fu inundată de lumină. Apropiindu-se de prietenii săi, nedumeriți, le spuse, arătându-le Biblia de pe masă:
    - Mai devreme, citeam din Sfânta Scriptură. Când s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: “Mântuirea și rugăciunea nu stau în vorbe.”


    Cele două grăunțe

    Într-o zi, un țăran ieși pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă:
    - Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului și cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină și căldură. Eu, frățioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.
    Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neașteptate din văzduh și a înghițit grăuntele rămas la vedere. În schimb, fratele său de sub brazdă încolți peste puțin timp și, din micul grăunte, ieși din pământ un spic frumos și trainic. De-abia acum, lumina și căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spicul deveni copt și roada lui multă.
    Astfel, speranța și smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viață, în timp ce mândria l-a costat scump pe primul. Greutățile vieții nu trebuie să ne sperie și să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferința și credința noastră și ne va răsplăti negreșit. Cu speranță și rugăciune, putem trece peste orice obstacol al vieții. Însă cei a căror inimă este plină de ei înșiși, în care nu mai este loc și pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru speranță și încredere, aceia sfârșesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării negre - diavolul.


    “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriți le dă har.”
    ( Sfânta Scriptură )

  14. #44
    Mihaitza Avatar
    Mihaitza este offline Utilizator Bobocel
    Data inscrierii
    septembrie 2006
    Locatie
    in PLOIESTI
    Posturi
    356

    Implicit

    Cheia potrivită

    La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înțelegere în casă.
    - Ce-ai făcut în această situație, a întrebat-o călugărul ?
    - Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-l.
    - Când ați avut iar probleme, ce-ai mai făcut ?
    - Același lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproșat și l-am certat. Și de fiecare dată am făcut la fel.
    Atunci, călugărul a scos o grămadă de chei și dându-i una femeii a rugat-o să deschidă ușa din fața lor. A încercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectivă, i-a cerut călugărului altă cheie.
    - Poate n-ai știut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă!
    Dar oricât s-a străduit femeia, nu a putut deschide.
    - Părinte, dați-mi toată grămada de chei și aflu eu care-i cea potrivită - l-a rugat aceasta. Privind-o cu căldură, duhovnicul i-a răspuns:
    - Acum înțelegi ce-am vrut să-ți dovedesc ? Cum nu poți tu deschide acea ușă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca, tot așa nu poți deschide sufletul bărbatului tău cu aceeași vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită și, dacă o vei găsi, sigur vei putea deschide!


    “Învățăturile date cu forța nu pot dăinui în suflete, pe când învățăturile primite în suflet cu plăcere și cu bucurie rămân de-a pururi.”
    ( Sfântul Vasile cel Mare )


    Cei doi vecini


    Un țăran cam rău la suflet a găsit într-o zi pe pășunea sa vaca vecinului. Mânios, omul a luat animalul la bătaie, după care l-a legat și l-a dus înapoi, spunându-i vecinului său:
    - Dacă mai găsesc o singură dată vaca ta la mine-n grădină, să știi că o bat și mai rău, ai auzit ?
    A doua zi, însă, vecinul cel dintâi găsi și el, în bătătura sa, două oi ale celuilalt, ce se strecuraseră printr-o spărtură a gardului. S-a apucat omul și a reparat gardul, după care a luat frumos oile și le-a dus stăpânului lor, celui crud, spunându-i:
    - Am găsit la mine-n curte două dintre oile dumitale. Le-am adăpat și ți le-am adus acasă. Dacă am să le mai găsesc și altă dată în curtea mea, să știi că am să fac la fel: am să le port de grijă și am să ți le aduc nevătămate.
    - Îți mulțumesc - i-a răspuns țăranul - puteai să faci la fel ca mine, dar acum îmi dau seama că eu am greșit. Vei vedea că a doua oară nu se va mai întâmpla!
    Și, într-adevăr, țăranul s-a ținut de cuvânt.


    Când vrei să-i arăți cuiva că a greșit, nu trebuie să o faci cu răutate, ci cu blândețe și răbdare și, atunci, cu siguranță, vei reuși.
    “Învățătura din constrângere nu e făcută să rămână, dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste și bunăvoință, aceea rămâne acolo pentru totdeauna.”
    ( Sfântul Ioan Gură de Aur )


    Puterea jertfei

    Într-o seară, la un han, doi călători vorbeau despre drumul lung pe care îl mai aveau de străbătut, cinstindu-se cu un pahar de vin. Deodată, lumea de afară începe să țipe. Alarmați, cei doi străini ies în uliță, unde văd o casă cuprinsă de flăcări, iar alături o femeie țipând:
    - Copilul meu, copilul meu este în casă!
    Fără să stea pe gânduri, unul din cei doi călători intră printre flăcări și, după ceva timp, iese cu pruncul în brațe. Femeia îi mulțumește cu lacrimi în ochi, în timp ce lumea îl privește cu admirație, pentru fapta sa. În tot acest timp, prietenul său nici nu se mișcase, ci aștepta liniștit în fața hanului. Întorși amândoi la masă, acesta îi spune:
    - Ești nechibzuit. Puteai să mori, ce te-a făcut să-ți riști viața ?
    - Am sărit în flăcări pentru a salva copilul. N-am făcut nimic deosebit. Dacă te uiți cu atenție în jurul tău, vezi că toate se jertfesc unele pentru altele: până și grăuntele din pământ putrezește pentru ca din el să răsară o plantă nouă, o mlădiță care să ducă viața mai departe, mama își sacrifică tinerețea pentru a-și crește copiii și a-i educa, soldatul moare apărându-și țara și așa mai departe; toate trăiesc unele pentru celelalte.
    - Bine, dar dacă ai fi murit și tu, ce realizai ?
    - Atunci, poate că aș fi fost și eu asemenea grăuntelui ...
    Lumea toată este călăuzită de exemplul Mântuitorului, Care S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Omul trebuie să urmeze și el acest exemplu fără de care viața nu are sens. Cel cu sufletul curat caută binele celorlalți și nu pe al său; se roagă pentru toți și nu pentru sine; deci, prin tot ceea ce face, trăiește pentru ceilalți, nu doar pentru el însuși.


    “Când vă veți curăța sufletele voastre, atunci ele vor străluci și se vor împărtăși de prezența lui Dumnezeu și de dumnezeiasca și cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca niște oglinzi curate,
    îndreptate spre lumina dumnezeiască și vor putea primi și ele strălucire.”
    ( Sfântul Dionisie Areopagitul )


    Prețul lucrurilor

    Un om avea un băiat tare leneș. Atât de leneș, că nu făcea nimic toată ziua, dar știa să ceară bani de la părinți ca să-și cumpere dulciuri și jucării. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-l lecuiască și, când băiatul a venit iarăși să-i ceară bani, i-a spus:
    - Fiule, eu ți-aș da banii aceștia, dar mă tem că tu nu știi să-i prețuiești. Nu știi valoarea lor și îi cheltuiești fără rost.
    - Cum să nu, tată ? Știu foarte bine că banii se câștigă greu și nu îi voi mai risipi.
    Dar în timp ce băiatul tot încerca să-și convingă părintele să-i dea bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a aruncat-o deodată în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut de uimire, neînțelegând de ce a făcut tatăl său acest lucru.
    - Acum să știi că ești pedepsit! - a mai spus tatăl. Pleacă din casa mea și să nu te mai întorci până nu vei fi și tu în stare să câștigi un ban.
    Băiatul nu a mai avut ce face și s-a dus la brutarul din colțul străzii, rugându-l să-l primească ucenic. O săptămână întreagă a muncit cărând sacii cu făină, frământând coca și trebăluind prin brutărie. Când se împlini o săptămână, brutarul îi dădu o grămadă de bani.
    Fericit nevoie mare, băiatul s-a întors acasă.
    - Tată, tată - a strigat el, intrând val-vârtej - am câștigat și eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt și doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba!
    - Bravo fiule, i-a zis tatăl. Ia dă-mi-le și mie să văd câte sunt ...
    După ce le cercetă cu luare-aminte, tatăl le aruncă imediat în foc. De data aceasta, băiatul a sărit ca ars, băgându-și mâinile în flăcări să scoată banii pentru care muncise atât.
    - Vezi fiule, de-abia acum știi valoarea banilor. Și doar cine le cunoaște valoarea știe cu adevărat și cum să-i cheltuiască - îi mai spuse tatăl cu dragoste.

    “Viața este muncă și numai munca îi dă omului dreptul la viață.
    Apa curgătoare dă viață, cea stătătoare devine otrăvitoare.”
    ( Sfântul Ioan Gură de Aur )


    Cei patru ucenici

    Odată, patru ucenici au vrut să se întreacă. Zis și făcut. S-au așezat toți într-o încăpere și au decis ca, timp de trei zile, nici unul să nu spună o vorbă, ca astfel să-și încerce răbdarea și puterea de concentrare. Dar, spre seară, când a început să se întunece, unul nu s-a mai putut abține și a zis:
    - Să aprindă cineva lumina!
    - Ce faci, nu trebuia să tăcem ? - l-a întrebat nedumerit al doilea.
    - Proștilor, de ce ați vorbit ? - se repezi al treilea să-i dojenească.
    - Ehe, doar eu am tăcut! - se lăudă cu îngâmfare cel de-al patrulea.
    Fiecare ucenic a căzut pradă câte unei ispite: graba, neîncrederea, mânia și mândria - cele patru ispite care încearcă pe oameni în tot ceasul. De aceea, răbdarea este cel mai bun tovaraș de drum în viață, fie că muncești, că înveți sau că te rogi.


    “Unde nu este răbdare, nu este nici iubire.”
    ( Sfântul Grigorie Dialogul )


    Risipitor sau zgârcit ?

    Se povestește că un bărbat și femeia sa au venit la un preot să-i ceară sfat. Femeia își acuza omul că este prea risipitor, în timp ce bărbatul o mustra pe nevastă că este prea zgârcită. Uitându-se la ei, preotul le-a arătat palma deschisă și i-a întrebat:
    - Dacă mâna mea ar fi mereu astfel, mi-ar mai fi ea la fel de bună ?
    - Nu, părinte!
    Preotul a strâns atunci puternic pumnul și, ținându-l așa, i-a întrebat:
    - Dar dacă mâna mea ar fi mereu astfel, mi-ar fi de ajutor ?
    - Nu, bineînțeles, părinte.
    - E, atunci mai gândiți-vă la asta și o să vedeți care are dreptate!


    “Tot ce întrece dreapta măsură e vătămător. Nici prea mult, nici prea puțin!”
    ( Avva Moise )

  15. #45
    Larisa este offline I.E. Bobocel
    Data inscrierii
    august 2006
    Locatie
    Galati
    Posturi
    230

    Implicit

    foarte interesante, nu m-am gandit pana cum la pilde, dar asa poate mai constientizam si noi cate ceva din viata asta a noastra. Mai invatam si de la altii sa nu ne mai dam cu capul singuri...

    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

Pagina 3 din 6 PrimulPrimul 123456 UltimulUltimul

Subiecte Similare

  1. Cum am devenit crestin!!! - Articol
    De Santamia in forum Inforenergetica - Stiinta viitorului
    Replici: 70
    Ultimul post: 28 dec 2011, 01:14
  2. Masoneria - Pozitia Bisericii Ortodoxe Romane
    De Catalin in forum Discutii libere
    Replici: 34
    Ultimul post: 27 iun 2008, 14:41
  3. Pozitia Bisericii Ortodoxe Romana in legatura cu MASONERIA
    De Santamia in forum Discutii libere
    Replici: 3
    Ultimul post: 12 aug 2007, 09:22
  4. Sarbatori ortodoxe
    De Tixti in forum Crestinismul
    Replici: 98
    Ultimul post: 10 aug 2007, 01:05
  5. Radio crestin ortodox
    De cristicarstea in forum Discutii libere
    Replici: 0
    Ultimul post: 11 dec 2006, 15:13

Reguli postare

  • Nu puteti crea subiecte noi
  • Nu puteti posta replici
  • Nu puteti posta atasamente
  • Nu puteti sa va editati postarile
  •