Rezultate de la 1 la 4 din 4

Subiect: Codul Biblic

  1. #1
    Ilia Avatar
    Ilia este offline Utilizator Copacel roditor
    Data inscrierii
    noiembrie 2007
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    609

    Implicit Codul Biblic

    Ce parere aveti?

    Codul Bibliei
    "Iar tu Daniele, ține ascunse cuvintele și pecetluiește cartea până la sfârșitul lumii."
    Daniel, 12:4.

    Cercetările unor oameni de știință au confirmat, în ultimii ani, o ipoteză (de altfel mai veche, dar nedemonstrată) care susținea că în Biblie există inclus, alături de informațiile spirituale evidente și un anumit cod secret care poate dezvălui evenimente care au avut loc cu mii de ani după ce a fost scrisă Biblia.
    Codul biblic a fost descoperit în versiunea originală a Bibliei, în limba ebraică, în Vechiul Testament.
    Cel care a descoperit codul biblic este Dr. Eliyahu Rips, care este la ora actuală unul din cei mai mari experți din lume în teoria grupurilor, un domeniu al matematicii care stă labaza fizicii cuantice.
    Eliyahu Rips este un om modest. El are, mai mereu, tendința de a acorda altora meritul pentru propriile sale realizări,astfel încât la prima vedere nimeni nu ar bănui că de fapt el este un matematician de renume mondial. Majoritatea ziariștilor care l-au văzut au fost tentați să susțină că descoperirile sale nu au nimic de luat în seamă. Descoperirea lui Rips a fost însă confirmată de matematicieni de renume de la Harvard, Yale și Universitatea Ebraică.
    Acest cod a fost verificat, de asemenea, și de un specialist în cifruri și coduri de la Ministerul Apărării al SUA și a mai trecut cu succes trei expertize efectuate de specialiști la care a făcut apel o importantă revistă de matematică din SUA.
    Teoria legată de codul biblic a devenit mai cunoscută în mass-media și a fost luată mai în serios, abia după un tragic eveniment prezis cu ajutorul codului și care, datorită faptului că nu a fost luat în seamă de persoana direct vizată, s-a adeverit mai apoi, din păcate.
    Iată derularea evenimentelor: la 1 septembrie 1994,ziaristul american Michael Drosnin a plecat la Ierusalim pentru a-i înmâna lui Ytzhak Rabin următoarea scrisoare:
    "Un matematician israelian a descoperit în Biblie un cod secret care pare să dezvăluie amănunte ale unor evenimente care au avut și au loc la sute și mii de ani după ce a fost scrisă Biblia.
    Motivul pentru care vă aduc la cunoștință acest fapt este acela că singura dată când numele dumneavoastră complet, Ytzhak Rabin, apare în Biblie, el este intersectat de expresia "criminal va asasina". Faptul n-ar trebui tratat cu indiferență, deoarece atât asasinarea lui Anwar el-Sadat, cât și atentatele cărora le-au căzut victime John și Robert Kennedy sunt, de asemenea, codificate în Biblie.
    Cred că sunteți într-un real pericol, dar acest pericol poate fi evitat."
    La 4 noiembrie 1995, a venit cumplita adeverire: un glonț în spate, tras lui Yitzak Rabin, de către un om care se credea investit cu o misiune divină. Aceasta era o crimă codificată în Biblie acum peste 2000 de ani.
    Același ziarist - Michael Drosnin - a mai urmărit să-l avertizeze pe șeful Cartierului General al Serviciului de Contrainformații al Israelului despre războiul din Golf și de
    intenția Irak-ului de a lansa rachete asupra Tel-Aviv-ului. Rips îi arătase ziaristului o secvență din codul biblic unde cuvintele "Hussein", "Scud" și "rachetă rusească" apăreau codificate împreună.
    De asemenea "Hussein a ales o zi" era o expresie ce apărea în acea secvență. Aprofundând căutările în acest sens, Rips a găsit în cod "foc în 3 Șevat" - dată din calendarul ebraic ce corespundea zilei de
    18 ianuarie 1991. Aceasta a și fost ziua în care Irak-ul a lansat prima rachetă Scud împotriva Israelului confirmând datele oferite de cod. La întrebarea lui Drosnin "Cine poate ști cu 3000 de ani înainte că va fi un război în Golf, ca să nu mai vorbim de lansarea unei rachete împotriva Israelului pe 18 ianuarie?", Rips a răspuns foarte tranșant: "Dumnezeu!".
    După aceste evenimente prezise de cod și mai apoi adeverite, Michael Drosnin declara următoarele: "În mod cât se poate de limpede, codul nu este la fel ca profețiile lui Nostradamus, nu este ceva de genul "o stea se va arăta pe cer de la Răsărit și un mare rege va cădea" cuvinte ce pot fi interpretate ulterior, astfel încât să corespundă oricărui eveniment care se petrece în realitate. Nu, aici este vorba de detalii la fel de precise ca acelea din știrile transmise de CNN, toate acestea fiind descoperite înainte ca evenimentul să se producă."
    Teoria lui Rips despre codul biblic consideră Biblia ca o gigantică grilă de cuvinte încrucișate. Pentru a găsi codul, Rips a eliminat toate spațiile dintre cuvinte și a transformat întrega Biblie originală într-un șir continuu de litere, cuprinzând 304.805 caractere. Informațiile sunt obținute prin selectarea a fiecărei a N-a literă, unde N are o valoare precisă și corespunzător aleasă - de exemplu: 4,5,12,18,etc. Un exemplu foarte simplu ar fi următorul: avem propoziția "Cum să obții date.", pe care o compactăm și ea devine "cum să obții date" din care vom selecta, începând cu prima, fiecare a cincea literă: "cum să obțiidate" și rezultă astfel cuvântul "cod".
    Cu ajutorul unui calculator, sunt căutate în această matrice formată de textul biblic adus în forma descrisă mai sus, cuvinte și fraze ascunse de codurile de intervale. Se începe de la prima literă a Bibliei și se caută pentru fiecare secvență de intervale posibilă cuvintele pe care noi le solicităm, care sunt descifrate cu intervale de una, două, trei litere, ș.a.m.d. până la câteva mii. Apoi se repetă aceeași operație de căutare începând de la cea de-a doua literă și continuând astfel până la ultima literă a Bibliei. După ce găsește cuvântul-cheie, calculatorul începe să caute informații asociate aflate cât mai aproape de acesta. Astfel, de exemplu, unde a fost găsit numele Rabin, se aflau alături și alte date: Amir (care s-a dovedit ulterior a fi chiar numele asasinului), Tel Aviv, anul ebraic 5756 care începea în septembrie 1995, toate aceste informații reale fiind codificate în același pasaj.
    Primul indiciu modern al codificării Bibliei a fost găsit, cu peste cincizeci de ani în urmă, de către H. M. D. Weissmandel, un rabin din Praga. Acesta observase că, dacă sărea cincizeci de litere, și apoi alte cincizeci și apoi alte cincizeci, găsea cuvântul "Tora", înscris la începutul "Genezei". De asemenea , observase că aceeași secvență de intervale ortografia din nou cuvântul "Tora" în "Ieșirea", "Numerii" și "Deuteronom". Weissmandel nu a dat niciodată această descoperire publicității. Discipolii săi au publicat însă, ulterior, o carte cu tiraj limitat "Torat Hemed", în 1958, în care se făcea pe scurt referire la cercetările rabinului Weissmandel în legătură cucodul, pe care acesta le efectuase în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial. Unul dintre acești discipoli, rabinul Azriel Tauber, a relatat că în acei ani, dinaintea apariției calculatoarelor, Weissmandel transcrisese întregul text al Torei pe fișe cuprinzând câte 100 de litere, dispuse pe 10 rânduri de câte 10 litere, și apoi căutase cuvinte ortografiate cu litere aflate la intervale echidistante.
    Primul savant modern, omul care a înțeles mecanica sistemului nostru solar și a descoperit forța gravitației, Sir Isaac Newton, era și el încredințat de faptul că în Biblie există un cod secret care dezvăluie viitorul. Newton a învățat ebraica și a urmărit aproape jumătate din viață să descopere acest cod. Isaac Newton considera acest cod mult mai important decât legea atracțieiuniversale.
    J. M. Keynes, biograful lui Newton, susține că acest cod biblic a fost o obsesie pentru marele savant. Când Keynes a văzut documentele lui Newton a avut un șoc: cea mai mare parte a lucrărilor lui Newton nu se refereau așa cum se aștepta el, la matematică sau la astronomie ci la teologie esoterică. Acele scrieri dezvăluiau faptul că marele fizician era încredințat că în Biblie era ascunsă o profeție
    a istoriei omenirii. Newton avea certitudinea că Biblia, de fapt chiar întregul univers, era o criptogramă alcătuită de Dumnezeu, pe care el voia să o descifreze.
    Newton nu a reușit însă să descopere acest cod. Munca sa nu a dat nici un rezultat, oricare au fost formulele matematice aplicate. Descoperirea care i-a scăpat lui Newton a fost făcută de Eliyahu Rips, pentru că matematicianul israelian dispunea de un instrument esențial pe care Newton nu-l avea: un calculator. Se pare că textul ascuns al Bibliei a fost codificat cu un fel de "zăvor" temporizat, care nu a putut fi deschis până la descoperirea calculatorului.
    Cu tot scepticismul unor matematicieni, nimeni nu a putut găsi vreo eroare în demonstrația matematică. Nimeni nu a putut să infirme cu argumente solide faptul uluitor că Biblia era codificată și că dezvăluia evenimente care ulterior s-au petrecut după descrierea ei.
    Unii oameni de știință, mai convenționaliști, nu au acceptat codul. Un astfel de exemplu a fost cel al lui Avraham Hasofer, care a atacat codul biblic înainte ca Rips să fi publicat demonstrația matematică. Hasofer a argumentat că este posibil ca anumite tipuri de configurații să existe în orice ansambluri mari de date.
    La atacul lui Hasofer, Rips a replicat că este posibil ca, de exemplu, să găsești într-un ansamblu de date suficient de mare numele lui Saddam Hussein. Dar este aproape imposibil să găsești termenii "Scud", "rachetă rusească" precum și data declanșării războiului, în același loc, dezvăluite într-un mod anticipat.
    Nimeni nu poate înțelege încă, modul în care a fost creat codul. Toți oamenii de știință care au constatat realitatea codului biblic, sunt de acord cu faptul că nici cele mai rapide calculatoare de care dispunem în ziua de astăzi și nici toate computerele de pe pământ lucrând împreună n-ar fi putut să codifice Biblia, așa cum a fost ea codificată acum trei mii de ani în urmă. Rips declara că:"Este vorba de o minte care depășește cu mult orice imaginație a noastră. Informația inclusă în cod este probabil infinită."
    Nimeni nu știe dacă, nu cumva, fiecare dintre noi, cu tot trecutul și viitorul său, figurează în vreun cod de nivel superior și încă necunoscut al Bibliei și dacă aceasta nu este într-adevăr o "Carte a Vieții". Toți marii conducători ai lumii din timpul celui de-al doilea război mondial - Roosvelt, Churchill, Stalin, Hitler - sunt menționați în cod. America, "revoluție" și anul 1776 apar la un loc. Napoleon este codificat alături de Franța dar și de Waterloo și Elba.
    "Când am folosit un calculator, am dat lovitura", relatează Rips. El a povestit că a găsit mult mai multe cuvinte codificate decât prevedea domeniul statisticii în virtutea "legiilor hazardului", iar atunci a fost cel mai fericit moment din viața sa.
    Rips a elaborat un model matematic complex care, atunci când a fost implementat pe un program de calculator, a confirmat faptul că Vechiul Testament este, într-adevăr, codificat. Rips s-a împotmolit însă în drumul spre "victoria finală", care trebuia să fie o metodă simplă și elegantă de a dovedi realitatea codificării Bibliei. Pentru a reuși, a fost ajutat de fizicianul israelian Doron Witzum, care a completat modelul matematic.
    În rezumatul de pe pagina de deschidere a referatului asupra experimentului lor inițial, intitulat "Secvențe de litere echidistante în Geneză" se menționa: "Analiza indică faptul că în textul "Genezei" sunt intercalate informații ascunse sub forma unor secvențe de litere echidistante. Rezultatul este semnificativ în proporție de 99,998%". Rips și colegii lui căutaseră numele a 32 de mari învățați, înțelepți, din epoca biblică până în vremurile moderne, pentru a determina dacă numele și datele calendaristice ale nașterii și morții lor erau codificate în prima carte a Bibliei. Pe de altă parte, căutaseră aceleași nume și date și în traducerea ebraică a romanului "Război și pace", al lui Tolstoi, precum și în alte două texte originale ebraice. În Biblie, numele și datele erau codate laolaltă, pe când în "Război și pace" și în celelalte două cărți, nu.
    Probabilitatea ca informațiile codificate să apară datorită unor coincidențe accidentale s-a dovedit, în cele din urmă, a fi de 1 la 10 milioane. În cadrul experimentului său final, Rips a luat cele 32 de nume și 64 de date și le-a amestecat în 10 milioane de combinații diferite, astfel încât 9 999 999 dintre ele să nu corespundă și doar osingură combinație să fie corectă. Apoi a efectuat o verificare pe calculator, pentru a vedea care dintre cele 10 milioane de combinații dădea cel mai bun rezultat și a constatat că numai în Biblie numele și datele corecte apăreau împreună. "Nici una dintre combinațiile aleatorii nu era corectă. Rezultatele erau 0 contra 9 999 999 sau, altfel spus, 1 la 10 milioane."
    Astfel de experimente, cum este cel descris anterior au mai fost realizate folosind și alte opere literare cum ar fi "Crimă și pedeapsă", de Dostoievski, un text ce cuprinde 304.805 litere, fiind deci comparabil cu șirul de litere din Biblie. Aici numele Yitzac Rabin nu apărea deloc, în nici o secvență de intervale. Alte nume codificate în Biblie, cum ar fi Shakespeare sau Kennedy apăreau și aici. Cu toate acestea, în timp ce în Biblie cuvintele ce apăreau după numele lui Kennedy erau "va muri", iar orașul Dallas era codificat în același pasaj, în "Crimă și pedeapsă" nu apărea nici un fel de asociație logică. La fel, "Shakespeare" apărea o singură dată în romanul lui Dostoievski, dar nicidecum asociat cu numele unor opere ale sale cum apare acesta în Biblie.
    "Distincția dintre prezent, trecut și viitor este doar o iluzie, oricât ar fi de persistentă." Albert Einstein, 1955 codificări și în alte scrieri l-au ajutat pe Rips să-și susțină teoria, și să concluzioneze: "Firește că dacă s-ar căuta suficiente exemple într-o altă carte, s-ar găsi până la urmă unele cuvinte asociate logic sau apărând la un loc. Dar numai în Biblie apar informații asociate în mod constant și coerent. Nimeni nu a descoperit nimic asemănător în nici o altă carte, în nici o traducere și în nici un alt text ebraic original, cu excepția Bibliei."
    Un criptograf veteran de la strict secreta National Security Agency din SUA, Harold Gans era sigur că putea dovedi falsitatea demonstrației realizată de Rips pentru codul biblic. Gans a realizat propriul său program de calculator și a refăcut căutările făcute de Rips în codul biblic, în legătură cu datele despre cele 32 de personalități care apăreau codificate în Biblie. Spre marea uimire a lui Gans, informațiile existau: datele la care se născuseră și muriseră acele personalități, erau codificate în Biblie împreună cu numele lor. Lui Gans nu i-a venit să creadă, dar tot mai era convins că nu există nici un cod în Biblie. Astfel, el a hotărât să caute și alte informații în legătură cu cele 32 de personalități care apăreau codificate în Biblie, în speranța că va găsi ceva cu care să dea la iveală falsul din experimentul lui Rips, eventual chiar șarlatania matematicianului israelian. Gans a pornit de la ipoteza că, dacă există un cod adevărat, atunci el ar trebui să conțină și informații exacte despre localitățile unde s-au născut cele 32 de persoane codificate. După aproximativ 400 de ore de căutări, Gans a verificat concordanța celor 32 de nume cu localitățile lor natale. În plus, Gans a mai realizat o căutare asemănătoare pentru alte 34 de personalități cunoscute, pentru care a verificat concordanța nume-loc de naștere,
    iar rezultatul a fost exact. Concluzia lui Gans a fost că în Biblie sunt codificate informații despre trecut și viitor într-un mod care exclude din punct de vedere matematic, orice coincidență, iar acest gen de informații nu se găsesc în nici un alt text. După spusele lui Gans, experimentele pe care le-a realizat în legătură cu codul Bibliei l-au transformat dintr-un ateu convins într-o peroană profund religioasă.
    Rips și Wiztum au prezentat articolul lor uneia dintre cele mai importante reviste americane de matematică, "Statistical Science". Mai mulți matematicieni care lucrau pentru acea revistă au verificat demonstrația matematică ce susține existența codului. Teoria codului Bibliei a trecut cu succes și toate aceste teste, fiind astfel acceptată de "Statistical Science".
    În continuare vă prezentăm unele exemple de personalități marcante ce apar codificate în Biblie, precum și mențiunile despre acestea pe care le oferă codul. Homer apare codificat ca fiind "poet grec"; Shakespeare apare codificat ca "reprezentant pe scenă", alături fiind codificate și unele opere a lui: "Hamlet" și "Macbeth". Și Beethoven și Bach apar codificați în Biblie, pentru fiecare apărând mențiunea "compozitor german". Mozart apare și el în cod alături de cuvintele "compozitor" și "muzică", iar Rembrant este codificat "pictor olandez".
    Fiecare progres al tehnologiei moderne a fost înregistrat în codul biblic. Frații Wright apar codificați alături de cuvântul "avion", Edison este codificat cu "electricitate" și "bec electric", iar Marconi este codificat cu "radio". Newton apare codificat cu "gravitație". După cum am menționat anterior, Newton intuia existența unui cod ascuns în Biblie, pe care însă nu l-a aflat; codul însă, "știa" de Newton, deoarece, în codul biblic, alături de expresia "codul Bibliei" apare și numele lui Newton.
    Einstein apare codificat în Biblie doar o singură dată.
    Enunțul "s-a prezis o persoană cu mintea ageră" apare în același loc. Cuvântul "știință", peste care se suprapune expresia "o nouă și excelentă înțelegere" intersectează numele savantului. Și chiar deasupra lui "Einstein", textul ascuns menționează "el a răsturnat realitatea prezentă". Teoria relativității, principala descoperire a lui Einstein, este de asemenea codificată. Este posibil ca și teoria "câmpului unificat" să fie codificată în Biblie. Împreună cu numele lui Einstein, în matricea în care figurează unica lui mențiune, împreună cu teoria relativității, codul oferă și indiciul "adăugați o a cincea parte", lucru pe care l-a urmărit și Einstein în studiile sale despre "a cincea forță".
    În iulie 1994, lumea a asistat la cea mai mare explozie observată în sistemul nostru solar. O cometă a supus planeta Jupiter unui bombardament echivalent cu forța a peste un miliard de megatone generând globuri incandescente de mărimea Pământului. Coliziunea cometei cu Jupiter este codificată de două ori în Biblie, o dată în Geneza și o dată în Isaia. Cometa "Shoemaker - Levy", apare de ambele dăți cu numele complet - numele astronomilor care au descoperit-o în 1993, iar impactul cu Jupiter este codificat aproape ca o reprezentare grafică. În codul Bibliei, numele cometei și numele planetei Jupiter se intersectează de două ori, iar data impactului era menționată anticipat: 16 iulie. Astfel, evenimentul pe care astronomii fuseseră în măsură să-l prevadă doar cu câteva luni înainte de a se produce, a fost prezis în codul Bibliei cu 3000 de ani înainte de a avea loc.
    Despre ocuparea Tibetului de către chinezi, în codul biblic apare "Și i-a pus sub pază în temniță", expresie care intersecteză cuvântul "Tibet".

    Marea criză economică prin care a trecut SUA, în 1929, este codificată împreună cu prăbușirea pieței bursiere. "Colaps economic" și "criză" apar laolaltă în Biblie, alături de cuvântul "acțiuni". Anul în care s-a declanșat criza, 1929 - adică 5690 în calendarul ebraic - este codat în același pasaj. Un alt eveniment bulversant petrecut pe scena politică a Statelor Unite, căderea lui Richard Nixon în urma afacerii Watergate, este de asemenea codificat în Biblie. "Watergate" apare împreună cu "Nixon" și cu anul în care acesta a fost silit să demisioneze - 1974. În pasajul în care a fost codat "Watergate", textul codat al Bibliei formează o întrebare: "Cine este el? Președinte, dar a fost alungat."
    De asemenea, cu șase luni înaintea alegerilor pentru președinția SUA din 1992, codul a dezvăluit alegerea lui Clinton. Alături de "Clinton" apărea viitorul său titlu: președinte".
    Aselenizarea primei nave pământene pe Lună este codificată și ea în Biblie. "Om pe lună" apare în cod împreună cu "navă spațială" și "Apollo 11". Până și data la care Neil Amstrong a făcut primul pas pe Lună - 20 iulie 1969 - se regăsește în Biblie. Cuvintele lui Amstrong: "Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire" își găsesc și ele ecoul în codul biblic: în pasajul unde apare data aselenizării, "Luna" este intersectată de expresia "Realizat de omenire, realizat de om".
    Cu acest gen de exemple am mai putea continua, însă cele oferite până acum sunt suficiente pentru a demonstra realitatea codului. Ar mai fi totuși interesant să aflați rezultatele unor căutări în codul Bibliei ce au avut drept scop aflarea mai multor informații despre România. Astfel au fost găsite informații impresionante despre țara noastră, chiar dacă nu s-a folosit un program foarte performant de căutare în codul biblic. Textele biblice pe care noi le-am avut la dispoziție pentru căutare au fost următoarele:
    - textul original în ebraică al Genezei, așa cum apare el în cea mai cunoscută ediție a Bibliei - "Biblia de la Ierusalim";
    - o traducere în grecește a Noului Testament, recunoscută ca fiind foarte valoroasă;
    - cea mai veche și mai importantă traducere în engleză a textului Noului Testament, ce aparține versiunii cunoscute sub numele "King James Version", publicată în 1611.
    Chiar dacă cele mai numeroase și autentice informații pot fi găsite apelând în special la textul original al Bibliei, cel în ebraică, datorită încărcăturii spirituale excepționale pe care o are textul biblic, anumite date se pot afla chiar în cazul în care apelăm la unele traduceri inspirate ale Bibliei. Cu toate că în cele trei surse conținute în programul de căutare în codul biblic (menționate mai sus) nu am avut la dispoziție traducerea integrală a Bibliei, chiar și o bază de date limitată a fost de natură să ofere unele informații profunde. Pentru traducerea în română a pasajelor din Biblie a fost folosit textul Bibliei în limba română.
    În textul ebraic original al Genezei, numele României apare codificat de 17 ori. Cele mai relevante informații le-am considerat a fi prezente în următoarele trei exemple:
    - în secvența de mai jos, alături de "România" (ortografierea ebraică a numelui țării noastre este încadrată în text) apar următoarele citate: "Iată Eu (Dumnezeu) sunt cu tine și te voi păzi pe orice cale vei merge..." și "nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ți-am spus". (Geneză, cap. 28, versetul 15).
    - într-o altă secvență din originalul Genezei în care apare codificat numele "România", textul care intersecteză numele țării este următorul: "Și cutremurându-se Iacov a zis: "Cât de misterios este locul acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului!" (Geneza, cap. 28, versetul 17).
    - în cea de-a treia situație, numele codificat al "România" este intersectat de citatul următor: "Și a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse, și l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze și s-o păzească." (Geneza, cap 2, versetul 15).
    În textul Noului Testament tradus în grecește, numele "România" apare de 2 ori. Informații mai importante au fost găsite în secvența pe care o prezentăm mai jos: numele "României" este codificat mai sus cu următorul pasaj: "Zis-a lui Stăpânul: "Bine slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău." (Matei, cap 25, versetul 21).
    În cazul Noului Testament tradus în engleză, numele "România" apare de două ori. Vă prezentăm o secvență concludentă și pentru această căutare în codul Bibliei: în secvența de text care va urma se observă cu ușurință cum expresia "His own house Jesus", care se traduce prin "însăși casa lui Iisus", intersectează numele României. Toate aceste informații din codul biblic vin să confirme profețiile despre țara noastră, și anume că România a fost aleasă de Dumnezeu, să fie centrul spiritual al planetei în epoca ce va urma.
    Majoritatea oamenilor consideră că Biblia este o simplă carte și doar pentru o mică parte dintre aceștia, Biblia este o lucrare divin inspirată. Având în vedere informațiile despre codul biblic, putem spune că a început un nou mod de explorare a Bibliei. Toți cei care au avut posibilitatea să se convingă de existența codului Bibliei condideră acum că, ceea ce numim noi Biblie - cartea propriu-zisă - este doar primul său stadiu (nivel). Biblia s-a dovedit a fi și un program de calculator, nu doar o carte pe care Rips a introdus-o într-un computer, ci un program pe care autorul său l-a conceput ca interactiv și mereu adaptabil. Codul Bibliei se prezintă ca o serie de revelații temporizate, fiecare dintre ele fiind programată pentru a corespunde nivelului epocii sale. Eliyahu Rips spunea referitor la cod: "Cantitatea de informații din codul biblic este incalculabilă și probabil infinită. Iar acesta nu este decât începutul, primul nivel și cel mai simplu al codului biblic. Codul este mai puțin asemenea unui joc de cuvinte încrucișate, cât mai degrabă, asemeni unei holograme. Noi observăm doar matrice, adică tablouri bidimensionale, când probabil ar trebui să privim în cel puțin trei dimensiuni, dar nu știm cum."
    Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi. T.Arghezi

  2. #2
    Claudiu Avatar
    Claudiu este offline Servus Domini Bobocel
    Data inscrierii
    iulie 2006
    Posturi
    297

    Implicit Re: Codul Biblic

    Poti sa ne dai si referinta de pe internet? Unde ai gasit informatia?
    Dumnezeu este Iubire!

    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  3. #3
    Guguam este offline Utilizator Samanta
    Data inscrierii
    februarie 2010
    Locatie
    Constanta
    Posturi
    98

    Implicit Re: Codul Biblic

    Am impresie ca faci parte dintr-o miscare sau daca nu ai cazut intr-o capcana SIONISTA. Incearca sa mergi mai aprofundat in universu uman ca sa-ti formezi o idee despre adevaratu razboi invizibil. La ora actuala mai e si un izvor de meditatie si civilizatia MAYA sau altele ... .
    Intuneric e acolo unde nu am calatorit cu MINTEA, GINDU sau SUFLETU.

  4. #4
    Ilia Avatar
    Ilia este offline Utilizator Copacel roditor
    Data inscrierii
    noiembrie 2007
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    609

    Implicit Re: Codul Biblic

    Citat Citat din Guguam Vezi post
    Am impresie ca faci parte dintr-o miscare sau daca nu ai cazut intr-o capcana SIONISTA. Incearca sa mergi mai aprofundat in universu uman ca sa-ti formezi o idee despre adevaratu razboi invizibil. La ora actuala mai e si un izvor de meditatie si civilizatia MAYA sau altele ... .
    Ai impresia, dragule!
    Nu-mi amintesc, am cerut un sfat existential?
    Parca am intrebat la inceput, "voi ce parere aveti?"
    E ca si cum te intreb "ce parere ai de uciderea delfinilor" si tu-mi raspunzi "esti o ucigasa de delfini"
    Deci, ce parere ai despre acest "cod biblic"? Lasa parerea despre mine ca nu are importanta.
    Pamantul este totusi rotund si se invarte
    Claudiu, am primit pe mail materialul, am cautat azi pe net si am gasit si o sursa, probabil mai sunt si altele http://www.spiritual.go.ro/codul%20b...ul_bibliei.htm , aici este o parte din material http://www.rugaciuni.ro/modules/news...hp?storyid=511
    Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi. T.Arghezi

Subiecte Similare

  1. Codul bibliei
    De Camelia in forum Crestinismul
    Replici: 1
    Ultimul post: 26 mar 2009, 20:48

Reguli postare

  • Nu puteti crea subiecte noi
  • Nu puteti posta replici
  • Nu puteti posta atasamente
  • Nu puteti sa va editati postarile
  •