Pagina 4 din 4 PrimulPrimul 1234
Rezultate de la 46 la 48 din 48

Subiect: POEZIA - cărți de poezie

  1. #46
    P.O. este offline Utilizator Samanta
    Data inscrierii
    noiembrie 2010
    Posturi
    2

    Implicit Mama

    Va trece timpul neoprit
    Ȋn zborul său spre nemurire,
    Și multe lacrimi din adȃnc
    Se vor topi ȋntru iubire,
    Dar nu va fi nimic mai pur,
    Din vechea lume ce mă cheamă,
    Decȃt să fiu din nou copil
    Și să te strȃng ȋn brațe, mamă!

    Cȃnd răscolit de-ntruchipări
    Ale furtunilor vieții,
    Ca niște vase-n depărtări
    Simt cum trec anii tinereții,
    Să mă ȋntorc la ȋnceput,
    Să mai zȃmbesc ȋncă o dată,
    Că lumea e un vis frumos
    Care nu moare niciodată.

    Îti mulțumesc, măicuța mea,
    Că te gȃndești cu drag la mine
    Și-mi dăruiești iubirea ta
    Să-mi fie cald, să-mi fie bine!
    Mă strȃngi in brațe și îmi spui
    Cuvinte dulci, de-ncurajare,
    Iar lacrima din ochii mei
    O ștergi cu zâmbetele tale.

    Deși departe sunt acum,
    Deși oceanul ne desparte,
    Te simt, măicuța mea, aici,
    În inima ce-n mine bate
    De dorul Țării, dorul tau,
    De dorul tinereții mele,
    Ce-a-nmărmurit pe chipul meu,
    Sub lacrimi tainice și grele.

    Prin tine sunt mai bun în lume,
    Iubesc mai mult și-mi este dor,
    Măicuța mea, tu ești lumina
    Prin care sunt nemuritor;
    Doar cu o vorbă-mi dai putere,
    Vorba de lapte din trecut,
    Și dacă pic în lupta vieții,
    Mă ridic iar, ca nou-născut.

    De n-ai fi tu, măicuță dragă,
    Aș pierde multe idealuri,
    Furtuna sufletului veșted
    Ar ridica la ceruri valuri,
    Să vadă Dumnezeu din ceruri
    Chinul zbătȃndu-se spre tine,
    Și cu puterea Lui divină
    Să te aducă iar la mine.

  2. #47
    alexandervsalexander este offline Utilizator Samanta
    Data inscrierii
    decembrie 2010
    Posturi
    2

    Implicit Re: POEZIA - cărți de poezie

    cursa de crini



    să dea dumnezeu sănătate dumnezeului
    care a inventat pijamaua cu ursuleți
    pentru tine

    asta e rugăciunea mea de dimineață
    în timp ce
    pământul suge toată lumina din
    stâlpii de iluminat

    și când privim
    frunzele căzând
    îmi spui cu un miros
    proaspăt de cafea în privire
    /deh! nu ne este totul permis/

    apoi știți
    vine amnezia aia de 12 ore până seara


  3. #48
    Ilia Avatar
    Ilia este offline Utilizator Copacel roditor
    Data inscrierii
    noiembrie 2007
    Locatie
    Pitesti
    Posturi
    609

    Implicit Re: POEZIA - cărți de poezie

    [media]http://www.youtube.com/watch?v=yikbbUJrx_0&feature=player_embedded[/media]

    Epigonii

    Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
    Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine
    Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri,
    Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
    Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
    Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări.

    Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere:
    Cichindeal gură de aur, Mumulean glas de durere,
    Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic,
    Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
    Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară,
    Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.

    Liră de argint, Sihleanu, - Donici cuib de-nțelepciune,
    Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune
    Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
    Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?
    S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale ne'nturnată.
    S-a dus Pann, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb.

    Eliad zidea din visuri și din basme seculare
    Delta biblicelor sunte, profețiilor amare,
    Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nțeles;
    Munte cu capul de piatră de furtune detunată,
    Stă și azi în fața lumii o enigmă n'explicată
    Și vegheaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres.

    Bolliac cânta iobagul ș-a lui lanțuri de aramă;
    L-ale țării flamuri negre Cârlova oștirea cheamă,
    În prezent vrăjește umbre dintr-al secolilor plan;
    Și ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii,
    Palid stinge-Alexandrescu sunta candel-a sperării,
    Descifrând eternitatea din ruina unui an.

    Pe-un pat alb ca un lințoliu zace lebăda murindă,
    Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă -
    Viața-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău;
    Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare,
    Și din liră curgeau note și din ochi lacrimi amare
    Și astfel Bolintineanu începu cântecul său.

    Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită,
    Rumpe coarde de aramă cu o mână amorțită,
    Cheamă piatra să învie ca și miticul poet,
    Smulge munților durerea, brazilor destinul spune,
    Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,
    Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet.

    Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrâne,
    Căci pe mucedele pagini stau domniile române,
    Scrise de mâna cea veche a-nvățaților mireni;
    Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute,
    Zugrăvește din nou, iarăși pânzele posomorâte,
    Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni.

    Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr și ferice,
    Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice,
    Ce cu basmul povestește - veselul Alecsandri,
    Ce-nșirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
    Acum secolii străbate, o minune luminoasă,
    Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.

    Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,
    Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,
    Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,
    El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
    O așează-n tron de aur, să domnească lumi rebele,
    Și iubind-o fără margini, scrie: "visul de poet".

    Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte,
    Visul apelor adânce și a stâncelor cărunte,
    Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal,
    El deșteaptă-n sânul nostru dorul țării cei străbune,
    El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,
    Vremea lui Ștefan cel Mare, zimbrul sombru și regal.
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Iară noi? noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe zdrobite,
    Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
    Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
    Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
    În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
    Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

    Și de-aceea spusa voastră era suntă și frumoasă,
    Căci de minți era gândită, căci din inimi era scoasă,
    Inimi mari, tinere încă, deși voi sunteți bătrâni.
    S-a întors mașina lumii, cu voi viitorul trece;
    Noi suntem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece;
    Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

    Voi, pierduți în gânduri sunte, convorbeați cu idealuri;
    Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
    Căci al nostru-i sur și rece - marea noastră-i de îngheț,
    Voi urmați cu răpejune cugetările regine,
    Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
    Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéți.

    Cu-a ei candelă de aur palida înțelepciune,
    Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
    Lumina a vieții voastre drum de roze semănat.
    Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
    Ce la vântul cald ce-o mișcă cântări molcome respiră;
    Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

    Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
    Ce tablourile minte, ce simțirea simulează,
    Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari.
    O convenție e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
    Ați luptat luptă deșartă, ați vânat țintă nebună,
    Ați visat zile de aur pe-astă lume de amar.

    "Moartea succede vieții, viața succede la moarte",
    Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
    Oamenii din toate cele fac icoană și simbol;
    Numesc sunt, frumos și bine ce nimic nu însemnează,
    Împărțesc a lor gândire pe sisteme numeroase
    Și pun haine de imagini pe cadavrul trist și gol.

    Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
    Unor lucruri n'existente; carte tristă și-ncâlcită,
    Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
    Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
    Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate.
    Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea.

    Rămâneți dară cu bine, sunte firi vizionare,
    Ce făceați valul să cânte, ce puneați steaua să zboare,
    Ce creați o altă lume pe-astă lume de noroi;
    Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
    Proști și genii, mic și mare, sunet, sufletul, lumină, -
    Toate-s praf... Lumea-i cum este... și ca dânsa suntem noi.

    Mihai Eminescu
    1870, 15 august
    Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi. T.Arghezi

Pagina 4 din 4 PrimulPrimul 1234

Subiecte Similare

  1. Replici: 8
    Ultimul post: 06 nov 2010, 15:48

Reguli postare

  • Nu puteti crea subiecte noi
  • Nu puteti posta replici
  • Nu puteti posta atasamente
  • Nu puteti sa va editati postarile
  •