Rezultate de la 1 la 3 din 3

Subiect: Zodia Varsator

  1. #1
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Zodia Varsator

    VĂRSĂTOR


    Cum să recunoști un nativ din Vărsător


    Tuturor le plac curcubeele. Copiii își pun o dorință cînd văd unul, visătorii aleargă după ele, pictorii le pun pe pînză, dar Vărsătorul locuiește într-unul. Mai mult, el l-a demontat și a examinat fiecare bucățică, fiecare culoare, și tot crede în el. Nu e ușor să crezi în ceva după ce ai aflat exact cum e acel lucru, dar Vărsătorul e în esență un realist, deși adresa lui e ziua de mîine, privită cu ochelari roz.

    Ca și buimăcita Alice, dusă prin Lumea Minunilor de Vărsătorul Lewis Caroll, va trebui să fii mereu pregătit pentru neprevăzut cînd e vorba de uranieni. În general amabili și liniștiți, Vărsătorilor le place, însă, să sfideze opinia publică și sînt extrem de încîntați în sinea lor cînd șochează din cînd în cînd oamenii mai convenționali cu comportamentul lor irațional.

    Acești oameni în general blînzi și politicoși te pot zgudui brusc cu cele mai uluitoare afirmații exact cînd te aștepți mai puțin. Uranianul tipic e pe jumătate Albert Schweitzer și jumătate Mickey Mouse. Poate fi încălțat în sandale, bocanci, pantofi eleganți sau adidași și rareori își va bate capul să verifice dacă ceea ce poartă se potrivește ocaziei. Va apărea la ușa ta desculț, dacă așa îi vine cheful, și va rîde de tine fiindcă rîzi de el. Vărsătorii deseori adoptă o ținută bizară, pentru a-și demonstra refuzul de a se conforma normelor.

    Poți recunoaște deseori oamenii născuți în această zodie fixă, de aer, după cît de des folosesc cuvîntul "prieten". Întrebarea tipic uraniană după ruperea unei legături amoroase este "Nu putem rămîne prieteni?". Vărsătorul nu e nici obtuz, nici naiv, nici entuziast, nici blazat. Experimentările permanente nu-l fac decît să fie curios în legătură cu următorul mister pe care-l are de descifrat. Și următorul mister poți fi tu. Persoana care pare cînd complet absentă cînd te studiază ca sub un microscop invizibil e probabil un Vărsător. Poate fi derutant să descoperi, după toată curiozitatea lui intensă, care te-a flatat, că manifestă același interes pentru viața personală a polițistului din colț, a barmanului sau a cîntereței din bar. Politica îl fascinează, sporturile îi interesează, iar copiii îl intrigă.

    Același lucru e valabil pentru cai, mașini, bătrîni, descoperiri medicale, scriitori, astronauți, alcoolici, piane etc. Renunță la orgoliu, ori abordarea lui distantă, impersonală ți-l va răni.

    Ochii Vărsătorului au de obicei o privire, vagă, absentă, visătoare și sînt deseori deschiși la culoare, dar nu întotdeauna. Părul e de obicei drept și mătăsos, deseori blond sau șaten deschis; tenul e palid și de obicei are o înălțime peste medie (ascendentul poate duce la modificări în aspectul general). Vei observa o noblețe a profilului.

    Trăsăturile uraniene sînt fine și bine definite, amintind de cele ale împăraților romani de pe monedele de aur. Adevărații nativi vor adopta deseori o poziție cu capul plecat de la baza gîtului cînd cugetă la o problemă sau imediat după ce au pus o întrebare. Capul le cade brusc în față sau se înclină într-o parte, așteptîndu-ți reacția. În mod ciudat, datorită sexualității duale a uranienilor, trupurile masculine au deseori caracteristici feminine (cum ar fi șoldurile late), iar cele feminine au cîte o trăsătură masculină (cum ar fi umerii lați).
    Nativii iubesc libertatea și pot fi deseori extrem de amuzanți, perverși, originali, îngîmfați și independenți, dar pot fi și diplomați, blînzi, înțelegători și timizi. Ei vor căuta aproape cu disperare sentimentul de siguranță pe care li-l dau mulțimile, aglomerările de oameni și se va înconjura cu prieteni. Apoi vor cădea într-o pasă mohorîtă, pesimistă și vor dori să fie lăsați singuri. În oricare dintre aceste faze ar fi, nativul își păstrează percepțiile acute, care sînt mai profunde și mai rapide decît ale altora.

    Uranus face din el un rebel înnăscut, care crede că toate vechile obiceiuri sînt greșite și că oamenii și lumea au nevoie de schimbări drastice și revoluționare mai mult decît de orice altceva (deși, dacă e implicat în politică, va fi suficient de inteligent încît să nu-și facă publice opiniile prea devreme, distrugîndu-și strategia).

    Vărsătorii analizează constant situații, prieteni și străini. Poate fi deranjant cînd se apucă să-ți pună întrebări directe, fără pic de tact, țintind exact spre cele mai intime sentimente ale tale. Cînd descoperă că puzzle-ul nu era deloc prea complicat, se plictisesc și uneori chiar se supără. Nu e nimic mai jignitor decît un Vărsător care se satură de acest joc de-a examinarea sub microscop și se orientează spre alt subiect tocmai cînd te-a convins că pentru el ești cea mai importantă ființă de pe planetă. E foarte dureros!

    În ciuda obsesiei lor pentru prietenie, nativii nu au prea mulți apropiați. Ei caută cantitatea și nu calitatea în relațiile lor și rareori întemeiază o legătură pentru o perioadă mai lungă de timp. Sînt prea multe de descoperit ca să se limiteze prea mult timp la numai una sau două prietenii. Nu rezolvi nimic cu rugămințile patetice, căci acest om e prea impersonal dar, dacă reușești să ajungi la inima unui Vărsător, de obicei acesta va coborî de pe bicicleta lui ca să vadă dacă nu cumva i-a scăpat ceva.

    Uranianul e înconjurat de un fel de izolare ciudată și deseori e înțeles greșit de ceilalți. Asta pentru că ceilalți încă sînt cu un pas în urma Vărsătorului. Purtătorul apei trăiește în viitor, întorcîndu-se în prezent numai pentru perioade foarte scurte de timp, așa că oamenii mai realiști îl consideră pur și simplu sărit de pe fix. El simte acest lucru și sentimentul lui de izolare se accentuează.

    Dar, după părerea lui, faptul că cei din jur nu reușesc să țină pasul cu el nu e un motiv să meargă înapoi. Așa că rătăcește singur printre norii lui, în timp ce noi, simplii muritori, ne întrebăm ce naiba caută tocmai acolo, atît de departe. Astrologii spun că ceea ce gîndesc Vărsătorii va gîndi toată lumea peste cincizeci de ani. Asta o fi adevărat, dar prăpastia dintre ei și noi ceilalți rămîne la fel de adîncă. Acest semn e cunoscut ca fiind semnul geniului și așa și este, căci mai mult de jumătate dintre cei mai celebri oameni ai lumii sînt născuți în Vărsător sau au ascendent în Vărsător. Pe de altă parte, un procentaj la fel de mare dintre cei închiși în sanatorii de boli nervoase sau dintre cei care au ședințe frecvente la psihoterapeut sînt tot uranieni. Se spune că granița dintre geniu și nebunie e foarte subțire, iar prietenii tăi Vărsători te pot face uneori să te întrebi de care parte a graniței se află ei. Mare parte din confuzie e provocată de faptul că omul a avut întotdeauna tendința să-și hulească profeții.

    Uranienii sînt un bizar amestec de pragmatism rece și instabilitate excentrică și par să aibă o înțelegere instinctivă pentru cei bolnavi psihic. E ciudat, dar aproape orice nativ poate reduce substanțial agitația nebunilor doar vorbindu-le încetișor. Are un talent minunat de a calma persoanele isterice și de a liniști copiii înspăimîntați. Să fie oare din cauză că propriul lui sistem nervos e atît de sensibil și de slab protejat?

    Mintea Vărsătorului e atît de deschisă încît e o raritate să găsești unul care are prejudecăți, cu condiția să nu aibă grave influențe negative în harta stelară natală. Chiar și atunci va fi foarte șocat cînd îi vei scoate în evidență aceste prejudecăți. Instinctul fratern e atît de puternic la el, încît atunci cînd un Vărsător se face vinovat de intoleranță, nu numai că el nu-și dă seama de asta, dar detestă eticheta respectivă. În mod obișnuit, toți îi sînt frați sau surori.

    Va umbla prin înalta societate ca și prin cele mai mizere mahalale cu ulciorul lui simbolic, adunînd cunoștințe și vărsîndu-le din nou. Chiar și perioadele lui de hibernare sînt scurte, așa că nu apuci să-i duci dorul, că el și apare din nou, prezent peste tot. Nu încerca să-i întrerupi solitudinea. Cînd vrea să fie singur, vrea să fie singur, însă nu s-a retras permanent din lume, chiar dacă i-a venit brusc să-și treacă numărul de telefon la secret. Adresa nu i s-a schimbat, și nici el. Nu poate renunța prea mult timp la compania oamenilor.

    De obicei e greu să convingi un Vărsător să fixeze o întîlnire la o anumită oră. Preferă să lase o marjă de siguranță mai mare, pentru că nu-i place să se simtă legat de anumite îndatoriri sau obligații la anumite ore. Preferă ceva de genul "Ne mai vedem... poate marți". Și uneori se referă la marțea de peste două săptămîni. Însă trebuie spus că, o dată ce l-ai prins la înghesuială și și-a dat cuvîntul că vă veți întîlni la o anumită oră, va respecta cu sfințenie ora cu pricina. Poți să fii sigur de asta și ai face bine să nu întîrzii. El va fi acolo, cu condiția să nu fie răpit în drum spre întîlnire (ceea ce, fiind Vărsător, e posibil. Acestor oameni li se poate întîmpla orice, oricînd. Absolut orice!)

    Își va expune deschis opiniile, dar nu va avea pretenția să-ți dicteze cum ar trebui să gîndești sau să-ți trăiești viața. Nici el nu are de gînd să-ți permită să-i dictezi lui lucrurile astea. Spre deosebire de Berbec, Leu sau Gemeni, nu dorește să-i convingă pe ceilalți cu orice preț să-i adopte ideile. Filosofia uraniană e că fiecare are nevoile lui proprii, dansează după propria muzică și individualitatea ar trebui respectată.

    Rareori ai să vezi un Vărsător luptînd feroce pentru o cauză. Ei trăiesc după propriul sistem de valori și consideră că asta e suficient. Lasă-i pe Berbec, Leu, Scorpion și Săgetător să apuce sabia și să lupte glorios pentru a-i elibera pe nedreptățiți. Uranianul e prea ocupat să descopere cauzele revoluției, să asculte necazurile oamenilor și să împartă compasiune înțelegătoare. Nativul crede în schimbările violente, dar lasă violența în seama altora. Nu e un laș, dar pur și simplu nu are echipamentul necesar pentru bătălie. Cînd un scandal îl ia prin surprindere, fie va ataca orbește, derutat, fie va fi de acord cu adversarul ca să pună capăt disputei.

    Reacția lui e imprevizibilă, dar un lucru e sigur. A doua zi opinia lui va fi la fel de fermă ca înainte. Oricine are pregătire și talent la dezbateri îl poate învinge de obicei, căci atenția lui poate să rătăcească foarte ușor spre abstract într-o confruntare a inteligențelor. Vărsătorul luptă cel mai bine cu pălăria. Și-o pune pe cap și pleacă. Însă mintea lui plină de respect pentru adevăr nu se va clinti nici un milimetru cînd e ferm convins de ceva, în ciuda faptului că nu-i plac disputele neplăcute. Toate țipetele și presiunile emoționale din lume nu-l vor face să se abată de la calea ideilor lui independente.

    Un alt motiv pentru care Vărsătorul se confruntă deseori cu critici ostile e faptul că e mereu plin de surprize. Te poate conduce spre vest, ca apoi să se întoarcă și să mărșăluiască spre est fără să te prevină. El are o anume încăpățînare în hotărîrea lui de a nu te anunța ce pune la cale.
    Uranianului nu-i vine foarte ușor să aibă încredere în oameni. Mai întîi trebuie să-ți întoarcă pe toate fețele motivele posibile și chiar sufletul, dacă se poate. S-ar putea să ai senzația că fiecare cuvînt al tău și fiecare gest sînt catalogate și puse la păstrare în mintea lui intuitivă pentru a putea apela mai tîrziu la aceste date. Așa și e. Poate că ți se pare din cînd în cînd pierdut în vise, dar să nu te lași înșelat. Probabil că ți-ar putea spune și cîte gene ai. Să nu te aștepți niciodată ca un uranian să te accepte la prima vedere. El vrea să știe ce se ascunde dincolo de chipul tău și va pune întrebări foarte jenante ca să afle. Dar trebuie să știi că o dată ce ai fost acceptat îți va fi loial și prietenia lui nu va fi zdruncinată de bîrfe răuvoitoare.

    Nu va crede șoaptele răutăcioase ale inamicilor tăi, dar le va asculta cu siguranță din pură curiozitate. Fii însă sigur că analiza finală și decizia îi vor aparține în totalitate.

    Maladiile uraniene au de obicei legătură cu sistemul circulator. Nativii tremură de frig iarna și suferă de cald vara. La bătrînețe sînt predispuși la varice și îngroșarea arterelor, dacă emoțiile lor sînt orientate în direcții negative, și au tendința să sufere accidente la picioare, mai ales la gambe și glezne. Oasele gleznei sînt deseori fragile și s-ar putea ca nativii să se plîngă de dureri în picioare din caza proastei circulații.

    Alte probleme de sănătate ar fi durerile dese în gît și uneori palpitații, dar aceste nu sînt grave. Uranienii au nevoie de foarte mult aer curat, somn și exercițiu fizic, dar rareori se folosesc de aceste remedii naturale. Nu au parte de prea mult aer curat pentru că de obicei închid ferestrele, se înfofolesc în pături și tot se plîng că le e frig. Tensiunea nervoasă tipică nativilor îi împiedică deseori să se odihnească sufient, și deseori somnul le e tulburat de vise stranii. Cît despre exercițiu fizic, dacă n-a fost învățat de mic să iubească sporturile e greu să-l îmboldești pe uranian și să meargă mai repede, darămite să alerge. Adevăratele probleme de sănătate ale uranienilor nu încep decît la maturitate, cînd încăpățînarea lor crește. Acești oameni sînt extrem de ușor de hipnotizat. Mulți simt intuitiv acest lucru și se feresc să se expună dar, făcută de un specialist, hipnoza le-ar putea vindeca unele dintre numeroasele lor fobii.

    Vărsătorii nu au memorii grozave, dar nici nu au nevoie să memoreze prea multe, din moment ce par să prindă cunoștințe din aer. De ce și-ar îmbîcsi mintea cu lucruri de care s-ar putea să nu aibă nevoie niciodată, cînd pot să-și întindă antenele invizibile și să prindă tot ce le trebuie? Probabil că acești oameni vor veni acasă de la cumpărături fără să fi cumpărat nici măcar un articol de pe listă. Nativul tipic este întruchiparea legendarului profesor distrat. E în stare să treacă pe lîngă soția lui pe stradă fără să o salute dacă e adîncit în conversație cu un prieten.

    Puterea de concentrare a Vărsătorului poate fi uluitoare. Totuși, e în stare să prindă lucruri care se petrec în spatele lui, dacă vrea, ca un radar. Nativii pot purta o conversație complicată fără să piardă nici o mișcare din ceea ce se întîmplă în cealaltă parte a camerei, dacă se hotărăsc că îi interesează. Uneori ai putea să juri că n-a auzit nici un cuvînt din ce ai spus, ca a doua zi el să-ți repete totul, cuvînt cu cuvînt, ca un casetofon. Nu subestima niciodată puterea unui uranian de a se îmbiba cu informații în timp ce pare complet absent, chiar dacă uneori se poate pierde în concentrare.

    Capacitatea extraordinară a nativului de a plonja în necunoscut și de a absorbi secrete mistice fără măcar să încerce duce spre o stranie intuiție, o putere premonitorie uluitoare. Cunosc un Vărsător care răspunde la telefon înainte ca acesta să sune și, mai mult, știe dinainte cine e la celălalt capăt al firului. Aproape fiecare uranian are o sensibilitate unică, ce îl ajută să-ți cunoască cele mai ascunse dorințe. Fără cuvinte, el înțelege o nevoie îngropată atît de adînc în sufletul tău încît nici tu nu ești prea conștient de prezența ei. Prin același proces bizar, el poate să-ți transmită sentimente și gînduri, chiar dacă e cu spatele la tine. Unii dintre ei nu au nevoie de serviciile poștale ca să trimită o telegramă.

    Totuși, gîndirea lor nu are nimic superstițios. Că e mecanic auto sau muzician, Vărsătorul e un adevărat om de știință și nu se va grăbi să tragă o concluzie pînă cînd nu a întors totul pe toate părțile. Însă cînd ajunge la o concluzie, aceasta va rămîne bine înfiptă în creierul lui. Cînd e vorba de progresul omenirii, mintea lui e mai deschisă ca a oricui, dar se închide ermetic cînd e vorba de propriul lui comportament, care poate fi neașteptat de conservator.
    Vărsătorii detestă minciuna și înșelătoria. Îți vor da bani în dar, dar nu le cere un împrumut, căci urăsc să împrumute sau să ceară împrumuturi. Dacă totuși amicul tău uranian îți împrumută bani, ai grijă să-i dai înapoi exact cînd ai spus. O promisiune încălcată poate provoca o fisură adîncă în prietenia voastră. Acești nativi se țin de cuvînt și-și plătesc facturile și au aceeași pretenție de la tine. Însă toată această dragoste de adevăr poate fi distorsionată într-un comportament dubios, căci poate răspunde la întrebări atît de inteligent, încît creează impresii greșite. Dar își va exprima liber indignarea dacă va prinde pe altcineva folosind această delicată nuanță de minciună.

    Rareori va minți de-a dreptul, dar te poate păcăli în moduri extrem de subtile. Permanenta goană după adevăr și dorința de a-și ascunde propriile motive sînt trăsături incompatibile și Vărsătorii trebuie ca la un moment dat să privească în față această problemă dacă vor să afle adevărul adevărat despre sine.
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  2. #2
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Re: Zodia Varsator

    Bărbatul din Vărsător

    Ca să intrăm direct în miezul problemei, nu te aștepta ca un bărbat din zodia Vărsătorului să se comporte așa cum se comportă oamenii îndrăgostiți. Dacă faci greșeala asta vei avea parte de o crudă trezire la realitate. Cînd e vorba de prietenie, el e tot ce ți-ai putea dori: cel mai bun prieten, un confident de încredere. Dar dragostea... După cum spunea un Vărsător pe care l-am cunoscut: "Oricine poate avea o fată, dar dragostea e cu totul altceva". În cazul acestor bărbați, asta e foarte adevărat.

    Tocmai cînd se poartă ca și cum nu te-ar plăcea, atunci e pe punctul de-a se îndrăgosti nebunește de tine. Logic! Vărsătorul place pe toată lumea. El se va referi chiar și la cel mai mare dușman al lui ca fiind "prietenul meu". Așa că atunci cînd spune că nu place pe cineva, asta are o semnificație mai adîncă. Simpla descoperire a acestei semnificații îți va lua ceva timp.

    Nativul nu vrea să-și dezvăluie adevăratele sentimente, deși ocupația lui favorită e descoperirea sentimentelor ascunse ale altora. Propriile lui reacții și motive sînt complexe și are de gînd să le păstreze așa, chiar și numai pentru plăcerea de-a te păcăli. Acest bărbat va trăi multe experiențe ciudate atît prin dragoste cît și prin prietenie și le va analiza cu aviditate pe fiecare. Pînă reușești să ajungi cu el la altar, nici tu nu ești decît un alt experiment, oricît ți-ar fi de greu să acccepți asta. Nu te descuraja. Poate fi păcălit, în ciuda precauției lui. Dar, înainte să-ți începi tentativa de a-l păcăli, ai face bine să încerci să înveți cum să faci față atitudinii lui unice față de oameni.

    El e un spirit gregar, așa că munca în echipă e ceva firesc pentru el. Vărsătorul înțelege regulile fair play-ului ca și cum le-ar fi inventat el însuși și le aplică în relațiile personale. El e interesat de orice, pentru că dragostea lui pentru oameni e atît de impresionantă. Pentru un astfel de bărbat, toți oamenii sînt deosebiți, chiar și cei pe care nu i-a cunoscut încă. Foarte puțini dintre nativi sînt egoiști sau meschini. Dar chiar și aceștia pot reveni la calea cea dreaptă dacă li se atrage atenția cu blîndețe asupra acestor defecte. Vărsătorii nu suportă să li se spună că sînt obtuzi.

    Uranianul are idealuri neobișnuit de înalte, datorită codului său moral rigid, care nu trebuie neapărat să coincidă cu cel general acceptat de societate. Cu siguranță va avea o viață plină de schimbări, controverse și evenimente neașteptate. Totuși, vei avea alături de el parte de momente de seninătate deplină, cum nu vei avea cu nici un alt semn al zodiacului. O dată ce trece peste șocul descoperirii că a permis ca o femeie să devină mai interesantă în ochii lui decît tot restul omenirii, el poate deveni un iubit extrem de atent. Partea periculoasă e înainte de a depăși șocul respectiv.

    Deoarece e atît de obișnuit să-și neglijeze problemele personale în favoarea celor ale majorității, poți spera că ceva din această atitudine se va transfera și în viața lui amoroasă. Însă nu conta pe asta. E la fel de posibil ca acest bărbat să-și dea brusc seama că și-a dedicat toată loialitatea ție cînd sînt atîția oameni în lume care au nevoie de el. În acest caz, se va trage înapoi de lîngă tine pentru a-și dovedi că nu a pierdut dragostea pentru prieteni și restul omenirii prin devotamentul față de tine.

    Mereu pornit pe analizat, Vărsătorul se va întreba deseori: "Ce-o fi vrut să spună prin asta?" și nu se va potoli pînă nu va afla. Cea mai mică umbră de mister îl scoate din minți, așa că nu te lăsa păcălită de nonșalanța lui. Cînd simte că i se ascunde ceva, pur și simplu nu va dormi noaptea pînă cînd nu va dezlega misterul. Există întotdeauna posibilitatea să fie dezamăgit de ceea ce descoperă, așa că ai grijă să nu ții ascunse decît lucruri care merită efortul de a fi descoperite. Dacă nu, el nu se va jena să-și exprime dezamăgirea și va pleca în căutarea unui nou mister.

    Fata care vrea să pună mîna pe el va trebui să-l intrige mai întîi. O carte deschisă nu-ți va stîrni niciodată curiozitatea. El e atras de paginile închise, dacă se poate chiar lipite între ele. Cînd o femeie îl ignoră sau își ascultă propria rațiune cînd e vorba să ia decizii (cel puțin la început), el va face ochii mari și chipul lui va căpăta expresia alertă a unui ogar pus pe căutare. De ce e atît de afectată emoțional de cutare lucru? (După cum vezi, poți să fii emotivă atîta timp cît nu explici de ce).

    Chiar e atît de schimbătoare sau doar joacă teatru? De ce pune pe ea atîta parfum și machiaj și apoi se simte insultată cînd o fluieră pe stradă Leii, Săgetătorii și Scorpionii? Vrea să atragă atenția bărbaților sau nu? E o puritană sau o promiscuă? Examinările, întrebările și testele vor flata la început femeia, firește, dar cînd vede că e la fel de curios în legătură cu chelnerița care tocmai le-a adus cafelele sau cu vînzătorul de lozuri, îi cam trece entuziasmul.

    Sentimentul de insectă prinsă sub microscopul rece al unui savant nu e tocmai o senzație care să facă să palpite de amor inima unei fete. Așa că va ajunge să se îndrepte spre un alt bărbat, mai pasional sau mai terestru, iar Vărsătorul va suspina vreo două secunde, după care se va orienta spre următoarea lui investigație romantică. Asta dacă nu i-a stîrnit interesul vreo nouă invenție sau o idee originală, caz în care femeile vor trebui să mai aștepte.

    Bărbații acestei zodii pot fi înduioșător de blînzi și docili, dar nu cumva să uiți că această suprafață calmă e doar un miraj, ca și aparenta lui maleabilitate. Nu va tolera nici o fărîmă de oportunism la o femeie. Dacă uranianul crede că e exploatat, acel farmec al lui se poate evapora atît de repede încît nici n-o să-ți dai seama ce se întîmplă. Înspăimîntător e faptul că un nativ extrem de supărat e capabil de acțiuni șocante.

    Și mai înspăimîntător e faptul că s-ar putea să-l ierți. N-o face! Sau cel puțin nu-l ierta mai mult de o dată. El admiră o femeie tare pe poziții, dacă nu e prea masculină și-l lasă să zboare pe unde-i place, nestînjenit de promisiuni dezgustător de sentimentale și acuzații înlăcrimate. Cît despre amintitele acțiuni șocante trebuie, totuși, să pomenim aici că de obicei Vărsătorii sînt extrem de galanți cu sexul opus. Dar, uneori, luați de val, s-ar putea să uite să facă distincția dintre cele două sexe. În plus, adaugă la asta imprevizibilitatea uraniană și ai șanse să te trezești cu o jumătate de grepfruit azvîrlită în față dacă îl scoți din sărite.

    Vărsătorul are toate șansele să atingă o poziție prestigioasă în cursul vieții. Fie că e doar un trofeu pentru performanțele la fotbal într-un campionat al liceelor sau o diplomă că e cel mai înalt om din județ, el va primi o recunoaștere de un fel sau altul a meritelor sale. Mulți Vărsători ajung chiar să cîștige premii de mare prestigiu, cum ar fi Nobelul. Pe de altă parte, un mare procentaj de nativi fac vizite săptămînale la psihiatru. Poate fi destul de dificil de sesizat diferența între cele două grupuri.

    Unii dintre bărbații acestei zodii au un fetiș pentru curățenie, căci ei au o teamă aproape nevrotică de microbi și boli. Nativul e în stare să lase aceste fobii să se strecoare și în viața lui amoroasă, deși uneori acest lucru e inconștient. Să nu te miri dacă se plînge că e alergic la fardul tău de pleoape și că îl face să strănute. Uranienilor le apar din senin alergii exact la lucrurile pe care preferă să le evite și sînt în stare să păcălească pînă și doctorii.

    El nu e genul care să-ți facă curte cu gesturi extravagante. Nu-ți va veni la ușă cu haine de nurcă și diamante, dar viața alături de el poate fi la fel de sclipitoare și fără pietre prețioase. Poți să te aștepți din partea lui să-ți ofere la prima întîlnire o cutie cu alune spunîndu-ți că și-ar dori să fi fost smaralde, pentru ca, mulți ani mai tîrziu, să-ți ofere o cutie cu smaralde, spunîndu-ți că și-ar dori să fi fost alune. Cine mai are nevoie de diamante?

    Acum e momentul să privim în față partea cea mai rea. Spre deosebire de Rac, Capricorn, Leu sau Balanță, Vărsătorul nu așteaptă nerăbdător însurătoarea așa cum un copil așteaptă desertul. La drept vorbind, majoritatea evită însurătoarea cît pot de mult. Rareori se găsește vreun nativ care să fi făcut acest pas la tinerețe. De obicei acest impas începe prin faptul că Vărsătorul pornește într-o iubire de la o frumoasă, superbă prietenie, sentiment de care îi e mult mai ușor să se desprindă mai tîrziu. Acest bărbat alege o fată care știe să fie și o bună camaradă și care poate ține pasul cu subiectele care îl interesează, inclusiv fotbalul, rebusul, caii de rasă, licuricii și pergamentele de la Marea Moartă. De ce? Simplu. Cu atîtea lucruri de discutat rămîne mult mai puțin timp pentru amorul fizic, care îl poate face să se implice serios într-o relație. Idealul lui e femeia care îi e și prietenă și care nu are pretenții emoționale de la el. Unde poți ajunge pornind de la această situație? De obicei, nicăieri.

    Bărbaților acestei zodii le vine de obicei foarte greu să exprime fizic afecțiunea. Probabil că vei avea mult de așteptat pînă la primul sărut. Sigur, vei constata că a meritat așteptarea, iar suspansul va face totul și mai deosebit. Dar el se va agăța de iluzia că e implicat într-o relație plăcută, neriscantă și platonică mult timp după ce o asemenea relație amicală a devenit imposibilă pentru tine.

    Chiar și după ce și-a adunat curajul să spună "Te iubesc", el va evita căsătoria folosind toate scuzele și tertipurile inventate de mintea umană. Cînd le va termina, va inventa el unele total noi și pline de imaginație. Îți va explica răbdător că nu te poate întreține financiar la nivelul pe care-l meriți, că părinții lui au nevoie de el acasă sau că nu e destul de bun pentru tine. Dacă nici astea nu țin, va susține că viitorul e prea nesigur, cu încălzirea asta globală și cu poluarea... Dacă e transferat undeva la Polul Nord? Ai putea muri de pneumonie acolo și el va jeli tot restul vieții!

    Dar nu e totul pierdut. Deși se căsătoresc tîrziu, Vărsătorii se căsătoresc pînă la urmă. De obicei după ce ultimul lui prieten a pornit în călătorie de nuntă, nativul se trezește că mariajul e un mister pe care alții l-au rezolvat iar el nici nu s-a apucat să-l investigheze. Firește că nu suportă gîndul acesta și poc! sare cu cererea în căsătorie. Brusc, desigur.

    La începutul legăturii s-ar putea să ajungi la concluzia că trebuie să-i dai o lecție și te hotărăști să-l lași să creadă că te-a pierdut în favoarea unui pețitor mai agresiv. Dă-mi voie să te avertizez că pierdută s-ar putea să rămîi. Uranianul tău cu inima frîntă mai degrabă va vărsa în tăcere cîteva lacrimi și-și va spune că a cîștigat cel mai bun decît să dea buzna după tine, ca să te aducă înapoi, cu ochii arzînd de pasiune. Se va resemna să trăiască fără tine cu o insultătoare ușurință. Ba chiar va pune probabil insuportabila întrebare: "Crezi că putem rămîne prieteni?". Dacă spui categoric NU, probabil că va ridica din umeri și se va îndepărta încet. Dacă spui da, veți reveni de unde ați pornit: la prietenie.

    Nativul nu e în stare să fie gelos. El va avea încredere în tine pînă cînd îi dovedești că nu ești de încredere. Nu fiindcă e naiv, ci pentru că firea lui analitică l-a lămurit deja în privința caracterului tău. Dacă nu sînt influențe grave în harta stelară de la nașterea lui, e incapabil de suspiciuni nefondate și posesivitate. Dacă simte totuși uneori ghimpele geloziei, tu nu vei ști niciodată. Cît despre el, va fi rareori, dacă nu niciodată, necredincios la modul propriu, fizic, în primul rînd pentru că subiectul sex, deși îl interesează, nu-l obsedează. S-ar putea să găsești vreun Vărsător care petrece mult timp gîndindu-se adînc la sex, dar poți să fii aproape sigură că are ascendent în Scorpion și, chiar și așa, sînt puține șanse să alerge efectiv după fuste.
    O dată ce un nativ și-a ales o parteneră de viață, din punctul lui de vedere poate să se concentreze asupra altor lucruri mai importante. Se poate relaxa și poate studia în liniște chestiunea relațiilor dintre sexe.

    Dacă în relația voastră apare o problemă care-l face să se simtă vinovat, va rupe legătura brusc, deși îl va durea îngrozitor. Situațiile care pot duce la un asemenea deznodămînt ar putea fi aproape orice, de la faptul că părinții tăi nu sînt de acord cu legătura voastră, pînă la diferența de religii dintre voi sau un fost iubit al tău la care încă mai ții, o promisiune pe care și.a făcut-o lui însuși cînd avea opt ani sau ceva ce a citit într-o carte. Indiferent ce e, va trebui rezolvat dacă vrei ca intimitatea dintre voi să se refacă, chiar dacă dragostea dintre voi e scrisă în stele. Vărsătorii zac în beznă și-și ling rănile inimii dacă prietenii nu-i observă și nu încep să le pună întrebări.

    E în stare să aștepte pînă la nouăzeci de ani ca se reînnoade relația, chiar dacă ție ți se pare cam mult. Partea cea mai proastă e că nu-ți va spune niciodată care a fost motivul rupturii. Pervers cum e, te va lăsa să crezi că totul a fost doar o aventură superficială și va ascunde adevărul - că totul a fost real - pînă într-o zi, cîndva, în viitor, cînd e convins că vă veți ierta și împăca. E crud, dar așa e jocul lui. Singura ta alinare va fi că și el suferă în felul lui.

    Probabil că vei fi complet zăpăcită cînd vei simți că îți transmite în felul ciudat, tipic uranienilor, sentimente profunde, în timp ce acțiunile lui de suprafață te resping. Nu prea ai ce face, căci el conduce jocul. Poți doar să încerci să inventezi un nou mister cu care să-l tentezi sau să ai un succes uluitor care să-i stîrnească curiozitatea și să-l facă să vrea să vorbească din nou cu tine, cum ar fi să devii prima femeie care a ajuns pe orbita planetei Venus.

    Nu că asta i-ar schimba sentimentele față de tine. Dacă te iubește cu adevărat, te va iubi chiar dacă n-ai să orbitezi mai departe de alimentara din colț. Probabil că te-ai prins de-acum că un uranian poate fi foarte încăpățînat cînd e vorba de iubire. Fixismele lui în probleme de inimă te pot trmite direct la balamuc sau în brațele altcuiva, din disperare. Singurul lucru pe care poți să-l faci e să speri că vei fi tot atrăgătoare la nouăzeci de ani sau apucă-te să studiezi orbita planetei Venus.

    Să nu te superi dacă va veni acasă noaptea tîrziu, chiar și după ce v-ați căsătorit. Prietenia e foarte importantă pentru el, iar dacă prietenul e de sex feminin ar fi mai bine să ignori acest aspect. La drept vorbind, probabil că și lui i se pare irelevant. Dacă-i pui o întrebare directă, îți va spune adevărul. Dar, dacă îl întrebi din nou, suspicioasă, va crede că nu te interesează adevărul, așa că va inventa niște povești detaliate și absolut nebunești, ca să te învețe minte și să-ți rozi unghiile după aceea, gîndindu-te cît din ce ți-a spus a fost adevărat. Ai să înveți repede lecția. Nu fi jignită cînd e într-o dispoziție solitară. Se va întoarce mai cald și mai afectuos ca oricînd ca să-și împărtășească visele solitare cu tine.

    Deși nu e interesat de bani, există cîțiva Vărsători care au milioane, în general fie pentru că le-au picat în brațe, fie pentru că în cercetările lor necontenite au descoperit ceva cu totul nou, care le-a umplut contul din bancă. Oricum, cu acest bărbat vei avea parte numai de surprize. Nu fi extravagantă, căci nu-și va reveni niciodată dacă arunci banii pe fereastră, dar uneori are accese de generozitate care te vor uimi.

    Pentru copii uranianul va fi un bun prieten, care nu se satură să-i asculte, căci tot ce fac ei i se pare fascinant. Va face calcule complicate pentru a descoperi ce capacitate pulmonară trebuia să aibă lupul din poveste pentru a dărîma dintr-o suflarele casele celor trei purceluși și-și va bate capul cu compoziția mixturii folosite de vrăjitoare pentru a otrăvi mărul oferit Albei ca Zăpada.

    Nu permite carierei tale să te facă să-l neglijezi. În plus, nu e genul de bărbat care să tolereze prezența prea îndelungată a prietenelor tale în casă și nici nu va suporta să te vadă stînd la televizor sau citind cînd el te-a rugat să-i cauți vechea minge de baschet. Unul dintre cele mai importante motive pentru care s-a însurat cu tine a fost ca să fii acolo pentru el ca să-i faci piure, să-i coși nasturii la cămașă și să-i scoți așchiile intrate în deget. Din punctul lui de vedere, o femeie e o soție și o mamă bună dacă se ține tot timpul de aceste ocupații. Dar el e atît de plin de idei interesante și de surprize, încît nu-ți va mai trebui o altă ocupație, mai ales că poate fi cu adevărat nesuferit cînd se simte neglijat.

    Deși e atît de realist, Vărsătorul nu va uita niciodată prima lui iubire adevărată. Acești bărbați se însoară deseori cu iubita din copilărie, chiar dacă trec ani de zile pînă se reîntîlnesc. S-ar putea să uite de aniversarea nunții voastre, dar îți va aduce violete în ianuarie. Crăciunul poate fi oricînd, nu neapărat pe 25 Decembrie. Pot trece luni fără să-ți spună un cuvînt afectuos, ca într-o dimineață, cînd îi faci omleta, să se uite adînc în ochii tăi și să spună "Ai idee cît ești de frumoasă?". Și va fi ceva în vocea lui care va face să ți se înmoaie genunchii. Zurgălăi pe plajă, zile de naștere sărbătorite în zori, curcubee la miezul nopții, ouă de Paște în zăpadă și lumînări pe tort aprinse în vîrful unui gigantic carusel. Ai grijă, însă. Poți să te și pierzi în Țara Minunilor.
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

  3. #3
    Camelia Avatar
    Camelia este offline I.E. De'al casei
    Data inscrierii
    noiembrie 2006
    Locatie
    Ploiesti
    Posturi
    2.432

    Implicit Zodia Varsator

    Femeia din Vărsător

    E cel mai înțelept să nu uiți că femeia din Vărsător e la fel de paradoxală în dragoste cum e în toate celelalte domenii, dacă vrei să începi o relație cu ea. Astfel, n-o să te aștepți să ai parte de Cosînzeana și să te trezești cu Pocahontas.

    Această femeie are toată fidelitatea semnelor de pămînt cînd e îndrăgostită, dar are și detașarea și lipsa de emoție a semnelor de aer. E posibil să ai o relație fericită cu nativa dacă îi lași libertatea de-a se ocupa de nenumăratele ei interese și de a circula printre prietenii ei. Nu încerca niciodată să o legi de cratiță sau de piciorul patului. Întreabă-i ce-au pățit pe cei care au încercat. Ea poate decide brusc că vrea să studieze baletul, să mediteze singură în munți sau să se înroleze în Greenpeace. Îți amintești povestea cu prințesa cu plete lungi, de aur, care locuia în turn? Asta e femeia din Vărsător. Dacă îi tai cosițele nu se va schimba absolut deloc. Ea are vise cu totul altfel decît restul lumii, aude o muzică ademenitoare în depărtări și merge după o stea pe care majoritatea dintre noi n-au văzut-o niciodată.

    Această femeie aparține tuturor și nimănui. Iubirea ei poate fi tandră și pasională, dar va avea întotdeauna ceva nedefinit, care-ți va scăpa printre degete, ca un cîntec pe care nu reușești să ți-l amintești pe deplin. Poți să fredonezi melodia, dar versurile îți tot scapă din minte. Vărsătoarea pretinde cu insistență să fie lăsată liberă, dar loialitatea ei față de cineva care acceptă o iubire în aceste condiții e fără limite. Iată o trăsătură care îți va plăcea: ea nu va fi prea interesată de contul tău bancar, dacă nu are ascendent în Rac, Capricorn sau Taur. Banii nu sînt niciodată pe primul loc în preocupările acestei femei. Nu-i va păsa dacă nu ești cel mai bogat bărbat din oraș, dar va dori să fii respectat într-un fel sau altul pentru realizările tale intelectuale.

    Cînd te hotărăști să prinzi acest fluture, nu uita că nu-și va petrece niciodată viața ei imprevizibilă cu un bărbat care nu e sincer cu sine însuși. Propriul ei cod de valori poate fi mai ciudat decît orice ai întîlnit vreodată și cu totul altfel decît codul moral acceptat de societate, dar îl va respecta cu sfințenie. Uraniana va înțelege că propriile tale reguli pot fi la fel de deosebite de ale ei sau ale restului lumii. Nu va avea nici o obiecție atîta timp cît nu faci rabat de la ele. Dacă vrei o femeie pasională, ai greșit adresa. Dacă e o Vărsătoare tipică, pasiunea nu va fi punctul ei forte. Ea va considera dragostea fizică destul de plăcută dacă nu se pune prea mult accent pe ea. Cu alte cuvinte, aceste femei pot reacționa cu o profundă intensitate în timpul actului sexual, dar dacă preferi ca relația să rămînă platonică lungi perioade de timp, e perfect în regulă. S-ar putea ca Vărsătoarea să se teamă în mod inconștient că dorința simțită pentru o persoană îi va îngrădi oarecum spiritul și o va împiedica să rămînă fidelă singurei ei iubiri adevărate, libertatea. Libertatea de a experimenta și cerceta și libertatea de a-și dărui timpul omenirii. Dar și libertatea de a-și urma toanele bizare.

    Dacă vrei să-ți construiești o carieră politică, științifică sau educațională, uraniana e femeia perfectă. N-ai putea nimeri mai bine, cu condiția să nu dai peste o Vărsătoare cu influențe opuse în harta ei natală, care adoră să șocheze oamenii mergînd desculță pe Calea Victoriei sau fumînd trabucuri uriașe în autobuz. Există unele Vărsătoare absolut scandaloase, dar nativa tipică e o încîntare în societate. E grațioasă, amabilă, spirituală, inteligentă și extrem de adaptabilă la toate straturile sociale.

    În condiții normale lipsa ei de suspiciune e un atu în plus în favoarea ei, dar dacă te prinde efectiv că-i ești necredincios, firea ei sensibilă va fi profund rănită. Îți vei da imediat seama din clipa în care te vei uita în ochii ei ciudați, visători. Dar nu va fi suspicioasă fără motiv și rareori se va îndoi de cuvîntul tău. Nativa tipică nu te va verifica după ce pleci din casă, nu te va suna la serviciu, nu-ți va verifica batistele ca să caute urme de ruj și nici butonii de la cămașă ca să găsească fire de păr blond.

    Trădarea va trebui să-i sară în ochi ca s-o vadă. Înainte să te repezi să te însori cu ea, trebuie spus că lipsa ei de gelozie se datorează nu doar tăriei ei de caracter. În primul rînd, probabil că ți-a disecat psihicul și sufletul sub microscop încă de la prima întîlnire. Și-apoi, o pasionează prea multe subiecte și prea mulți oameni ca să mai aibă timp să-și bată capul cu ce faci tu după ce te scapă din ochi. Dacă Vărsătorii de ambe sexe te scapă din ochi, te cam uită. Uneori, o Vărsătoare va rămîne alături de un partener promiscuu sau cu ochi alunecoși pentru că acesta-i oferă ceva ce ea are nevoie, așa că se va face că nu-i vede aventurile.

    Pe de altă parte, dacă nu are mare nevoie de tine, tăria aceea morală va lucra împotriva ta la primul semn clar de infidelitate. Ea va pleca pur și simplu. Nu încerca să reîncălzești supa, pentru că e înghețată bocnă pentru totdeauna. Sigur, puteți rămîne prieteni. De ce nu? Pe o astfel de femeie nu o deranjează niciodată să fie prietenă cu foștii iubiți sau soți. A dat uitării trecutul și a șters complet din memorie amintirile rele.

    Există o singură, ciudată, excepție de la regulă. Ca și bărbatul zodiei, Vărsătoarea își va aminti toată viața prima iubire adevărată. Dar numai pe prima. Te întrebi dacă își mai amintește de tine Vărsătoarea pe care ai cunoscut-o cîndva? Depinde de ce consideră ea că e dragostea. Poate fi acel băiat care i-a dat ciocolată cînd avea nouă ani, băiatul cu care s-a plimbat prin ploaie sau băiatul cu urechi mari, care cunoștea clovnii de la circ și o hrănea cu alune.

    Rareori vei găsi o uraniană implicată într-o legătură extraconjugală. Ea poate fi tentată de asta în anumite circumstanțe ieșite din comun, dar o relație bazată pe necinste e împotriva firii ei. O astfel de idilă ilicită nu va dura mult și ruptura va fi permanentă. Totuși, există multe native divorțate. Dacă situația devine intolerabilă, această femeie devine brusc ca de gheață. Ea poate dispărea peste noapte, fără să se uite în urmă. Ele nu sînt încîntate cînd ajung la divorț, nu-și doresc asta, dar nici nu e o nenorocire, așa cum e pentru alte femei, mai sentimentale. Uranus e planeta schimbării, la urma urmelor. Deoarece e o individualistă notorie și are nenumărați prieteni, uraniana nu va ezita să pornească singură la drum dacă va fi nevoie.

    Fii pregătit ca ea să-ți studieze inima pînă cînd nu-ți va mai rămîne nici un vis neîmpărtășit, nici un gînd neanalizat. Dar nu încerca să-i diseci și tu gîndurile. Nu face parte din regulile jocului cînd e vorba de Vărsători. Își va ascunde bine motivațiile și uneori va avea o plăcere perversă să te bulverseze. De obicei va fi brutal de sinceră, dar nu uita! Pentru nativii acestei zodii o minciună e una și prezentarea parțială a adevărului e cu totul altceva.
    E plăcut să știi că această femeie e destul de strînsă la pungă. E plăcut în cazul în care nu ai de gînd să-i ceri un împrumut. S-ar putea să accepte o dată sau de două ori, dar dacă îți faci un obicei din asta sau nu-i dai banii la timp, poate deveni la fel de rece ca tipul de la bancă dacă nu ai plătit rata împrumutului. În rarele ocazii cînd va accepta un împrumut, vei primi înapoi fiecare bănuț fără nici o întîrziere, fără trucuri femeiești. Cît despre coșmarul fiecărui bărbat privitor la contul comun pentru cheltuieli, nu vei avea de ce să-ți faci griji, căci aceste femei nu se simt deloc bine cînd datorează bani.
    Înfățișarea ei e destul de derutantă.

    Multe Vărsătoare sînt adorabile, de o frumusețe memorabilă. Dar sînt schimbătoare. Pot da impresia că sînt frișcă mătăsoasă, ca apoi să se transforme într-o pizza picantă cît ai clipi. Alături de Balanțe, Vărsătoarele sînt deseori cele mai frumoase femei din zodiac. În cel mai rău caz, au un chip interesant. Stilul lor de a se îmbrăca poate fi de-a dreptul șocant. Sînt unele care pot apărea liniștite pe coperțile revistelor de modă, dar nativa tipică e absolut neconvențională în îmbrăcăminte. Poate pune pe ea haine pe care le-ar invidia o țigancă, iar originalitatea ei poate da naștere unor combinații absolut trăsnite. De obicei va fi prima care va adopta o nouă modă, indiferent cît ar fi de excentrică, dar poate și să rămînă fidelă modei bunicii sau chiar străbunicii. Cu indiferență tipică, va combina jaboul de dantelă cu sutienul metalic gen Jean-Paul Gaultier, iar efectul poate fi destul de înspăimîntător. Va purta cămașa de noapte din dantelă la un banchet oficial, pene de struț la supermarket, blugi evazați la operă, teniși la teatru, diamante la grădina zoologică, și va pune capac purtînd o bonetă uzată din secolul trecut pe care a găsit-o într-un magazin de vechituri.

    Femeia ta din Vărsător își va purta probabil părul într-un mod neobișnuit. Șuvițele ei sînt la fel de imprevizibile ca și personalitatea. Le va purta împletite, în codițe, în coc la ceafă, le va lăsa să-i curgă pe spate ca o cascadă, le va tunde soldățește, le va bucla ca Shirley Temple sau le va îndrepta ca pe ciucuri. Un lucru e sigur. Părul ei va arăta ca al nici unei alte femei de pe planetă.

    O conversație cu ea poate fi remarcabilă, ca să folosim un eufemism. Are maniere fermecătoare și de obicei se comportă timid și rezervat. Apoi dă peste ea un impuls uranian și îi va ieși pe gură o remarcă fără nici un fel de legătură cu ce se discută. Veți vorbi despre fluctuațiile bursei și ea te va întrerupe din senin cu ceva de genul: "Știai că majoritatea președinților americani au litere duble în numele lor?".

    Există un singur răspuns la o asemenea întrebare. Îi spui că știi, enumeri cîțiva și apoi cu blîndețe, dar ferm, îndrepți din nou conversația spre subiectul dinainte. Poate că alte minți funcționează urmînd pași logici, dar a ei zboară spre mîine, apoi revine pe altă cale spre prezent, în zigzaguri amețitoare ca fulgerele. Din cînd în cînd va azvîrli cîte o frază memorabilă. Tu o vei întreba ce crede despre programul spațial și ea îți va spune că în copilărie credea că stelele sînt găuri în podeaua Raiului prin care străbate lumina de dincolo. Dacă e în altă stare de spirit, vei spune că oamenii de zăpadă topiți te întristează, iar ea îți va spune: "Un om de zăpadă topit e doar un morman de zloată, Georgele". Mai întîi visătoare, apoi practică. Mai întîi timidă, apoi pusă pe scandalizat oamenii. Uranienele vor ridiculiza cu cruzime farfuriile zburătoare, apoi îți vor spune o întîmplare cu spiridușul cu picățele care locuiește pe pervazul geamului lor. Nu-i vorbi niciodată de sus unei Vărsătoare. Va detesta faptul că nu o consideri egala ta și atitudinea aceasta o va face să se retragă și să devină inabordabilă.

    Deoarece Uranus e planeta viitorului și copiii sînt viitorul nostru, ai putea crede că Vărsătoarele sînt mame perfecte, de la sine. De fapt, ele sînt cam confuze la început cînd devin mame. Nativa trebuie să se adapteze acum și să dedice întreaga ei atenție și energie unei singure ființe umane, cînd ea e obișnuită să-și împartă atenția și timpul în toate părțile. Deoarece e distantă de felul ei, îi va veni greu să-și exprime deschis afecțiunea. Mama Vărsătoare e devotată copiilor ei, dar și oarecum detașată de aceștia. Dar probabil că va fi prezentă la toate manifestările organizate de școală și va vorbi ore întregi fericită cu prietenii progeniturilor, de la egal la egal, fără să-i domine. Copiii ei vor învăța prin puterea exemplului ce înseamnă frăția și omenia. Aceste femei nu sînt niciodată exagerat de protectoare cu copiii lor. Ele privesc cu toleranță chiar și cea mai șocantă confesiune a acestora.

    O uraniană nu va pedepsi aproape niciodată un copil pentru că a spus adevărul, indiferent de ce a făcut el. Cu lipsa ei de prejudecăți, va cîștiga încrederea celor mici. Se pricepe de minune să liniștească micuții, indiferent că e vorba de frica de monștrii de sub pat sau de durerea de a fi ignorați de ceilalți copii pe terenul de joacă. Ea știe să le transforme lacrimile în rîsete în cîteva minute. Copiii tăi o vor considera veselă, amuzantă, puțin zurlie, relaxată în privința treburilor casnice, un mare ajutor la făcutul temelor și blîndă cînd sînt bolnavi. Această femeie nu îi va sufoca cu afecțiunea și rareori îi va cicăli. Poate că Raluca nu s-a spălat pe mîini după ce i s-a spus a treia oară, dar mama ei e mai interesată de ceea ce a învățat micuța la ora de științele naturii.

    Însă ne-am cam grăbit. Înainte să devină mamă, iubita ta Vărsătoare trebuie să devină soție și ca să devină soție trebuie să o convingi că o căsnicie nu e sinonimă cu Alcatrazul, nu e o închisoare de maximă securitate. Ea nu se va prea grăbi la altar, căci nu vrea să te accepte de soț pînă nu te-a cîntărit, măsurat, catalogat, testat și n-a aflat exact din ce material ești făcut. Părerile prietenilor și rudelor nu vor face doi bani pentru ea, deși îi va întreba probabil ce cred despre tine, din pură curiozitate. Presupunînd că ai trecut toate testele, căsnicia cu o Vărsătoare poate fi derutantă. Va asculta amabilă cînd îi dai sfaturi, dar firea ei o va împiedica să urmeze îndrumările explicite. Nu poate să respecte rețeta de tort de bezea, așa cum e incapabilă să parcheze mașina acolo unde i-ai spus tu. Ceva în mintea ei o face mereu să fie convinsă că o mică modificare va îmbunătăți lucrurile. Are o permanentă nevoie să experimenteze noi metode de a face cafeaua, de a-și umple stiloul, de a-și lega șireturile la bocnaci sau de a traversa strada. Va purta un pulover întors pe dos, își va amesteca coniacul cu lapte, va aranja florile într-un acvariu, își va clăti părul cu after-shave sau va aranja o mică grădină cu pietre și pîrîiaș pe biroul tău de lucru. N-o întreba de ce.

    Nici ea nu știe. Lungimea ei de undă o constituie originalul și neobișnuitul, atîta tot. Fiindcă e atît de impersonală, nu-i va veni deloc ușor să-și exprime verbal sentimentele, dar o dată ce a găsit partenerul potrivit, căsnicia nativei e de obicei un model de fericire.

    Vărsătoarea ta poate pluti prin zilele și nopțile ei cu grația unei mîndre lebede, dar se poate purta ca un urs împiedicat în situații romantice. Pentru nativă, granița dintre iubire și prietenie e aproape inexistentă. Cîntecele de amor despre oameni care nu au ochi decît unul pentru altul i se par stupide. Lumea e plină de atîtea miracole încît i se pare o tîmpenie ca două perechi de ochi să piardă vremea holbîndu-se unii la alții. Te va lăsa bucuroasă să o iei de mînă și să mergi alături de ea în timp ce ea privește încîntată și fericită răsăritul de soare, o mașină veche, calul lăptarului, un container galben de gunoi, o bufniță împăiată sau un balon roșu rămas agățat de clopotnița bisericii. Dar nu-i distrage atenția cu prea multă intimitate. Las-o să hoinărească singură prin lumea ei miraculoasă atunci cînd asta vrea și ea nu te va lua niciodată la întrebări depsre serile petrecute cu băieții.

    Cele mai rapide metode de a scăpa de ea sînt să dai dovadă de gelozie, posesivitate sau bigotism, să fii critic, obtuz sau ultraconservator. În plus, va trebui să-i placi prietenii, care sînt de toate mărimile, felurile și culorile.
    Uneori are momente bruște de inspirație, iar intuiția ei e remarcabilă. Raționamentul ei poate că nu pare solid și practic la început, pentru că ea vede cu luni și ani înainte. Vărsătoarea locuiește în ziua de mîine și poți vizita acel tărîm doar prin intermediul ei. Ce spune se va adeveri, indiferent de întîrzieri sau obstacole. Cred că, la urma urmelor, ăsta e cel mai deosebit lucru la femeia din Vărsător. E puțin vrăjitoare.
    "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede!" - proverb romanesc


    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.



    Pentru a vizualiza link-urile sau imaginile din semnaturi, numarul postarilor dvs. trebuie sa fie 10 sau mai mare. Momentan aveti 0 postari.

Subiecte Similare

  1. Zodia Sagetator
    De Camelia in forum Astrologie
    Replici: 2
    Ultimul post: 09 ian 2010, 08:37
  2. Zodia Scorpion
    De Camelia in forum Astrologie
    Replici: 2
    Ultimul post: 09 ian 2010, 08:31
  3. zodia Balanta
    De Camelia in forum Astrologie
    Replici: 2
    Ultimul post: 09 ian 2010, 08:22
  4. Zodia Leu
    De Camelia in forum Astrologie
    Replici: 2
    Ultimul post: 09 ian 2010, 00:18
  5. Zodia Rac
    De Camelia in forum Astrologie
    Replici: 2
    Ultimul post: 08 ian 2010, 23:58

Reguli postare

  • Nu puteti crea subiecte noi
  • Nu puteti posta replici
  • Nu puteti posta atasamente
  • Nu puteti sa va editati postarile
  •