>>

> >
" Probabil deja v-am obișnuit cu întâmplările ciudate în urma cărora ajung cum, necum în diverse locuri speciale ale planetei noastre dragi. Mă întorsesem din Nepal de câteva zile. Din grupul de 7 persoane făcuse parte și părintele Lucian. Vrând să-l revăd am mers la biserică fiind aproape sigur că-l voi găsi acolo. Din păcate nu era prezent, dar totuși am rămas. A fost o slujbă foarte interesantă nu prin conținutul ei, căci nu am putut urmări prea mult din ea, ci prin faptul că am căscat în continuu, până la lacrimi, având o stare de continuă amețeală. Pentru mine acesta este un indiciu foarte clar de transfer energetic. Dar ce anume primeam ca informație? Mi-am dat seama abia la final, când preotul ce ținuse o slujbă probabil foarte reușită, a spus că biserica urma să organizeze o excursie de 10 zile în Israel, în luna mai. Deci asta era. Vroiam să merg, dar era dificil pentru că rămăsesem cu buzunarele destul de goale în urma excursiei în Nepal. Apoi perioada nu era din cele mai fericite pentru că nu doream neapărat să-mi serbez ziua de naștere în străinătate. M-am hotărât însă să-l sun pe părintele Lucian și să-i spun că vreau să vin. Am aflat atunci că se mai organiza o excursie în luna aprilie și urma să participe și Arhiepiscopul Tomisului, prea sfințitul Teodosie împreună cu încă 4 frați de la Mănăstirea Dervent. Momentul era perfect, iar pe 19 aprilie eram în Ierusalim.>>
> >
Ierusalim – cetatea sfântă>>
Pot zice că acum 2 ani am ajuns în orașul sfânt cu inima puțin confuză. Eram sigur că Iisus a existat, simțisem energia Cristică pe pielea mea, dar nu eram foarte sigur dacă tot ceea ce era scris în Biblie sau alte cărți se întâmplase exact așa sau parte dintre ele erau metafore și parabole. Simțeam nevoia să merg în locul unde s-a spus că a fost acea cruce, în locul unde "Iisus s-a răstignit și a luat păcatele noastre asupra lui", să simt locul unde Fecioara Maria a primit în pântecul ei pe sfântul prunc, să simt locul unde acesta s-a născut. Adevărul este că nici în prezent nu pot spune cu o siguranță de 100% că lucrurile s-au întâmplat fix cum au fost scrise sau cum mi-au fost povestite și cu toate că am stârnit multe dispute printre prietenii mei, în continuare rămân la aceeași părere: prefer să nu mă leg de toate aceste detalii, ci să primesc în inimă mesajul global și universal care de multe ori nici nu poate fi exprima prin cuvinte ci doar simțit și revelat. Piciorul meu a atins majoritatea locurilor sfinte din acea țară. Datorită acestui grup special în 7 zile am vizitate mai mult decât aș fi putut-o face în alte condiții. Am primit mult. Cu siguranță m-am simțit că mă aflu într-o țară sfântă și asta nu este doar datorită lui Iisus, cât oamenilor și bisericii care a păstrat tradiția și se roagă (și aici nu vorbesc de dogmă, ci de sentimentul ce izvorăște din inima unei persoane în urma unei rugăciuni pline de credință). "Omul sfințește locul", iar Iisus se manifestă acum prin oameni în acea țară și în oricare alta. Am atins cu mâna piatra ungerii, mormântul sfânt, locul pe unde se spune că a pășit mântuitorul, locul nașterii și înălțării, fiecare icoană și fiecare simbol, le-am păstrat în mine; am făcut tot ritualul care mi s-a spus să-l fac, am făcut-o cu inima deschisă din respect pentru tradiție, ci nu pentru a primi ceva, am participat la cea mai frumoasă slujbă din viața mea, la mormântul sfânt noaptea de la miezul nopții. Cred că e bine să le purtăm cu noi, nu doar să le vedem și să le lăsăm acolo unde am luat contact cu ele.>>
> >
Iisus - marele maestru al iubirii>>
Recunosc că nu am știut despre ce să scriu în acest articol. Nu am știut cu ce să încep și cu ce să termin. Știu doar că m-am rugat lui Iisus să vină și să mă inspire, iar apoi mi s-a făcut un somn teribil și timp de cam 4 ore abia am putut ține ochii deschiși, am adormit în nenumărate rânduri, chiar în timp ce mă uitam la film. Apoi cu o minte extrem de clară și la o oră târzie din noapte am scris toate aceste rânduri. >>
Pentru mine Iisus este în inimă nu 'în cer', îl simt ca pe un prieten foarte apropiat și intim, ci nu ca un sfânt aflat departe de mine. Îl respect cu fiecare celulă a mea și prin fiecare cuvânt care-l rostesc despre El. A fost un mare om și ne-a lăsat un mare mesaj. Aș vrea să vă reamintesc acum o parte din învățătura lui: adevăr, iertare și iubire. Acum mi-a venit ideea să le denumesc cei 3 piloni ai vindecării. >>
Cu siguranță fiecare dintre noi s-a confruntat în viața lui măcar o dată cu o rană emoțională, iar acesta câteodată durea chiar fizic deoarece ținea în ea atâta negativitate și suferință. De multe ori probabil ne-am întrebat cum oare putem vindeca astfel de răni. Iisus ne-a oferit, acum 2000 de ani, răspunsul la această întrebare:>>
> >
"Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi." ( Ioan 8, 32 )>>
Mai întâi de toate să fim sinceri cu noi și să acceptăm lucrurile așa cum sunt. Nu putem vindeca ceva ce nu acceptăm. Dacă ne privim rănile prin ochii adevărului ele în final se vor vindeca. De multe ori cărăm după noi răni din trecut uitând chiar contextul în care au fost create sau faptul că adevărul nostru de atunci nu mai este valabil și în prezent. Pe Pământ adevărul este relativ și putem vedea asta privind istoria omenirii, dar cu toate acesta continuăm să ne mințim încercând să ne protejăm. Deși dureros, bisturiul adevărului este foarte eficient în a deschide rănile.>>
> >
"Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!" (Matei 9, 2)>>
Iar după ce le-am deschis, rănile vor fi curățate de sentimentul de iertare. Pentru vindecarea emoțională completă este nevoie să ne iertăm pe noi înșine și să putem ierta și pe cel care ne-a produs rana. Chiar dacă noi considerăm că nu merită acest lucru, este necesar să o facem renunțând la orgoliu, nu de dragul lui, ci de dragul nostru. Iar apoi să ne cerem și noi iertare. Iertarea este un act prin care demonstrăm că ne iubim pe noi. Vom ști că am iertat cu adevărat pe cel ce ne-a rănit în momentul în care ne vom întâlni cu acesta și nu vom mai simți nici un sentiment de aversiune, sau când în momentul în care îi vom auzi numele nu vom mai avea o reacție emoțională. Bine-nțeles că cicatricea va rămâne sub forma amintirii, dar nu va mai fi durerea.>>
>>
"Sa iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți"(Matei 22,39)>>
După ce am curățat rănile, procesul de vindecare se poate accelera prin Iubire. Iubirea este ca un balsam pentru rana emoțională, dar nu acel 'te iubesc dacă…' sau 'te iubesc pentru că…', ci sentimentul de iubire lipsit de context și motiv. Să începem prin a ne iubi necondiționat pe noi înșine, iar apoi vom putea să-i iubim și pe cei care ne-au provocat rănile.>>
>>
Unitatea religiilor>>
Mi-a plăcut dintotdeauna să trăiesc lucrurile mai degrabă decât să-mi însușesc concluziile altora. Poate că trecerea foarte rapidă prin 3 culturi religioase (Budismul din Nepal, Creștinismul și Iudaismul din Israel) într-o perioadă atât de scurtă m-a făcut să înțeleg că în ciuda diferențelor dintre culturile religioase esența lor este aceeași: armonie, iubire, pace, libertate, respect și înțelegere între oameni. Pe acest lucru ar fi bine să ne concentrăm: pe esența comună, nu pe diferențe; religia ar trebui să ne unească nu să ne dezbine. Toate religiile vorbesc de aceleași principii, doar că au alte denumiri. Am simțit că Dumnezeu este unul singur și același pentru toți, chiar dacă a primit denumiri diferite în fiecare dintre religii. Există doar un Dumnezeu al iubirii și compasiunii, un Dumnezeu al iertării, al înțelegerii și acceptării, un Dumnezeu al păcii și armoniei universale.>>
Într-o săptămână voi pleca în India să văd cum este religia Hindusă și sunt aproape sigur că voi găsi și aici același mesaj de iubire și unitate.>>
Aceasta este concluzia la care am ajuns în urma diverselor experiențe, este pur subiectivă și cu siguranță se va mai modifica de-a lungul vieții. Încerc să nu o judec ca fiind bună, rea, corectă sau incorectă, este pur și simplu crezul care momentan mă face să mă simt confortabil și împăcat cu toate. >>
> >
Vă urez tuturor un Paște luminos și plin de pace. Hristos a Înviat!">>
> >
> jurnalul prietenului meu Victor Chirea.......cu acordul lui si in benficiul celor interesati.....
>